Autor Subiect: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...  (Citit de 15730 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline Ayouni

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1918
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #30 : Miercuri, 02 Iunie 2010, 15:14 »
@awana, mi-a placut a bunch! sar'mana! ce mai, astfel de lucruri sunt un regal pentru mintea mea!
"Stay hungry, stay foolish!" (Steve Jobs)

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #31 : Miercuri, 02 Iunie 2010, 18:45 »
Citat
‘As da cheile masinii prietenului meu si i-as cere sa duca batrana la spital; in timpul acesta, eu as ramane sa astept autobuzul, impreuna cu femeia visurilor mele.’
asa da! bravo lui! eu nu as fi ramas intr-o statie de autobuz, intr-o noapte cu o furtuna teribila. as fi pierdut interviul si eventualul job, dar nu ar fi fost cu suparare: imi place orice activitate daca nu se transforma in munca.

pe_jumate

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #32 : Miercuri, 02 Iunie 2010, 19:21 »
mmmmmda.. situatia e neverosimila iar solutia .. vai de capul ei!
si asta pentru ca:
babutza bolnava si pe moarte nu ar fi putut
1. sta in ploaie ca sa o vad eu,
2. si nicidecum asezata
3. ca sa nu mai vorbim despre a intra..  si ce sa mai vorbim despre a intra in ploaie torentiala! in masina aia sport de super-fitza, intrucat bolnavii si cetatenii pe moarte cauta instinctiv pozitia culcat, in afara de situatii legate de executii ordonate sau rugi arzand unde personajele sunt legate ca sa stea vertical .. iar femeia visurilor soferului aluia si-ar fi ruinat machiajul si pantofii/rochia de de firma stand aiurea in ploaie fara partener.. poate o sa radeti, dar femeia visurilor oricarui barbat are ca prima calitate capacitatea de a se organiza si de a fi pregatita pentru.. cam orice.. asa ca, ori era o facatura de femeia visurilor, ori povestea noastra e un basm inventat de cel mai bun prieten, care pare cel mai credibil personaj din toata povestea asta..

pe asta l-as lua in masina cu apa siroindu-i pe scaunele mele de fitza, pentru ca e singurul care exista si are credibilitate in povestea asta .. si stiu ca mi-a taiat calea in ploaie iar (of, iar!) pentru ca iar are nevoie de bani si stie ca nu rezist cand il vad ud si mizerabil.. hai, amice, suie!

care job? ia mai da-i naibii pe sclifositii aia de la hr! tragem una mica sa-ti treaca frigul?

Offline anamama13

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 1227
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #33 : Joi, 03 Iunie 2010, 22:04 »
cred ca un adevarat prieten i-ar fi dat masina si femeia prietenului lui, iar el ar fi luat un taxi sa duca batrana la spital... dar ce cauta batrana pe strada daca era pe moarte ????....
Soarele va rasari si maine ! Totul este sa poti rezista pana atunci....

Offline EUGENIA110

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #34 : Vineri, 04 Iunie 2010, 11:19 »
    Conducind masina pe o furtuna teribila, cu atentia concentrata la ce se intimpla pe carosabil, as fi observat ca exista cineva intr-o statie de autobuz, dar nu si cine anume, ca sa ma indemne sa opresc pentru a ajuta pe cineva. Si, din cite stiu eu, nici nu ai voie sa opresti intr-o statie de mijloace de transport in comun. Dar, hai sa zicem ca atentia mea distributiva e excelenta si, din mersul masinii, l-as fi recunoscut pe prietenul meu; hai sa mai zicem ca as fi oprit in statie si as fi remarcat ca acolo se afla si un barbat pentru care as fi simtit o dragoste la prima vedere, dar cum ramine cu batrina? De unde as fi stiut ce se intimpla cu ea? Pe furtuna, intr-o statie, oamenii stau zgribuliti, uitindu-se dupa un autobuz, nu le arde sa socializeze, sa-si povesteasca problemele; si vorba cuiva de pe forum - ce cauta ea asa bolnava pe strada, pe furtuna? Dar daca prietenul meu nu are permis de conducere si n-o poate duce pe batrina la spital? Ma gindesc ca , daca ar fi avut permis, ar fi avut si o masinuta.....sau a dus-o la service?!? Grea problema! Bine, sa zicem ca a plecat totusi prietenul cu bolnava la spital, cu masina mea. Si eu, ce fac? clar, plec cu tipul cel grozav, pe ploaie, pe furtuna, sa cautam un taxi, sa ne adapostim undeva.  ;) Dar daca el nu ma place? Accept varianta ca ma place si ajungem impreuna intr-un loc intim si placut. Intilnire ratata..... gindul la masina mea sport de doua locuri data pe mina altcuiva nu ma lasa sa obtin cel putin unul din varietatea de orgasme descrise de Manfred pe undeva pe forum. Concluzia: m-as fi dus acasa, as fi bagat masina in garaj, as fi facut un dus parfumat, m-as fi urcat in pat si as fi adormit visindu-l pe tipul cel frumos.  :D

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #35 : Luni, 07 Iunie 2010, 14:44 »

Fluturele albastru


A fost odata un vaduv care locuia impreuna cu cele 2 fete ale sale care erau foarte curioase si inteligente. Fetele ii puneau mereu multe intrebari... la unele stia sa le raspunda, la altele nu... Cum isi dorea sa le ofere cea mai buna educatie, intr-o zi si-a trimis fetele in vacanta cu un intelept. Inteleptul stia intotdeauna sa le raspunda la intebarile pe care ele le puneau. La un moment dat una dintre ele a a adus un fluture albastru pe care planuia sa il foloseasca pentru a insela inteleptul.

-Ce vei face? o intreba sora ei.
-O sa ascund fluturele in mainile mele si o sa intreb inteleptul daca e viu sau mort. Daca va zice ca e mort, imi voi deschide mainile si il voi lasa sa zboare. Daca va zice ca e viu il voi strange si il voi strivi. Si astfel orice raspuns va avea, se va insela.

Cele doua fete au mers la intelept care medita si l-au gasit meditand.

- Am aici un fluture albastru. Spune-mi inteleptule, e viu sau mort?

Foarte calm, inteleptul surase si ii zise:

-Depinde de tine... fiindca e in mainile tale.

Morala
Asa este si viata noastra, prezentul si viitorul nostru. Nu trebuie sa invinovatim pe nimeni cand ceva nu merge: noi suntem responsabili pentru ceea ce dobandim sau nu. Viata noastra e in mainile noastre, ca si fluturele albastru. De noi depinde sa alegem ce vom face cu ea.


Offline EUGENIA110

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #36 : Luni, 07 Iunie 2010, 15:26 »
Ce bine ar fi daca in viata alegerile ne-ar apartine numai noua in totalitate!

Offline krissunu

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 445
  • ...credinta face totul posibil ...
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #37 : Luni, 07 Iunie 2010, 19:34 »
O mana de ajutor

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Cativa soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stalp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarandu-i pentru neputinta lor. Trecand pe acolo, un om l-a intrebat:


- De ce nu-i ajuti si dumneata ?

 
- Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!

 
Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stalpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incantati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luandu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:

 
- Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!

 
- Da ?! - zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?

 
- Sunt generalul acestei divizii ...

"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #38 : Marți, 15 Iunie 2010, 07:17 »
Permisul auto, de Dan Puric
Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă
plictisesc.

Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină.

Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine
ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez.

Pentru mine, lucrul astă a venit prea tarziu, şi m-am dus la prima
lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă
întâlnesc cu instructorul.

Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl
aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea.

A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o
frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat
tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă.

Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.



Locul mortului.

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit
din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face.

Daca m-ar fi cunoscut, mi-ar fi spus: <Vai, maestre, ce onorat sunt să
vă fiu eu instructor!>

Când mi-a zis, fără să se uite la mine: <Bă, asta e cheia!>, am îngheţat.

<Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar
acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în
prima maşină.>

Absolut genial!

Apoi îmi spune scurt: <Treci în locul meu!>

Eu, speriat: <Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva>.

El: <Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te
conducă toţi tâmpiţii?>

Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:

<Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii
condus de toţi tâmpiţii?>



Era o adevarată resuscitare, domnule!

Şi îmi tot repeta: <Hai, hai, învaţă să conduci!>

Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic.

Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de
viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.

<Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te
uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!>

Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu
mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de
mult, şi nu m-a adus într-o asemenea stare.

În a treia zi s-a liniştit de tot.

Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi.

Dormea, domnule!

<Înseamnă că am început să conduc bine>, mi-am zis.



Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi
traficul din Bucureşti.

Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci
Maestrul a deschis ochii:

<Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!>

Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.

<În cimitir?>

<Pai da! Nu e singură, e cu soţul!>

<Cum a ajuns acolo?>

<Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia
pe unde trece trenul. Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te
închini? Treci ca animalul? Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo
ajungi!>

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.

Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta
şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara
plină de proşti.



Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când
vei şti legea!!!"



Viata-i cea mai serioasa gluma.

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #39 : Vineri, 18 Iunie 2010, 15:40 »
SCRISORI DE LA TEDDY

        In timp ce se afla in fata copiilor din clasa a 5-a, Doamna Thompson, in prima zi de scoala, le-a spus un neadevar. Ca majoritatea profesorilor, le-a spus elevilor sai ca ii iubeste pe toti la fel de mult.
       Totusi, acest lucru nu era posibil, deoarece in primul rand, cufundat in banca sa, era baietelul numit Teddy Stallard.
       Doamna Thompson il urmarise pe Teddy in anul precedent si observase ca acesta nu se juca cu ceilalti copii, hainele sale erau neingrijite si era murdar mai tot timpul.
       Si Teddy putea fi nesuferit. Se ajunsese pana acolo incat Doamnei Thompson ii facea placere sa scrie pe lucrarile acestuia, cu un creion gros si rosu, un X mare si ingrosat si sa ii dea nota 4.
       La scoala la care preda doamna Thompson, trebuia sa revizuiasca toate caracterizarile elevilor, iar pe Teddy il lasase intentionat la urma. Totusi, cand a deschis dosarul acestuia, a ramas surprinsa sa vada ca profesoara din primul an scrisese "Teddy e un copil istet, isi face temele cu grija, este manierat si este o placere sa fii in prajma lui".
        Profesoara din clasa a 2-a scrisese "Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii sai, dar este tulburat de faptul ca mama sa sufera de o boala incurabila, iar viata de acasa trebuie sa fie foarte grea"
        Profesoara din clasa a 3-a scrisese "Moartea mamei sale il afectase foarte mult. Se straduieste foarte mult, dar pe tatal sau nu il prea intereseaza, iar climatul de acasa il va afecta in curand, daca nu se va schimba ceva"
        Profesoara dintr-a 4-a a scris "Teddy este retras si nu mai este interesat de scoala. Nu are multi prieteni si uneori adoarme in timpul orei"
        De-acum, doamna Thompson intelesese problema si i-a fost rusine de ce facuse. S-a simtit si mai prost cand elevii ei i-au adus cadouri de Craciun, legate cu panglici frumoase si impachetate in hartie stralucitoare. Mai putin Teddy.
       Cadoul acestuia era impachetat cu hartie obisnuita de culoare maro. Doamnei Thompson i-a fost greu sa il deschida in fata celorlalti. Unii dintre elevi au inceput sa rada cand a descoperit o bratara careia ii lipseau unele pietre si o sticluta de parfum pe trei sferturi goala.. Ea i-a certat cand a observat ca bratara era draguta si parfumul mirosea frumos. Teddy Stallard a ramas dupa ore in acea zi doar pentru a-i spune "Doamna Thompson, astazi mirosi exact ca si mama".
       Dupa ce copiii au plecat, a plans timp de aproape o ora. In acea zi, a incetat sa mai predea citirea, scrierea si aritmetica si a inceput sa ii invete pe elevi.
       Doamna Thompson i-a acordat o atentie deosebita lui Teddy. Pe masura ce lucra cu el, mintea sa a inceput sa isi revina. Cu cat il incuraja mai des, cu atat acesta reactiona mai bine. Pana la sfarsitul anului, Teddy ajunsese cel mai istet elev din casa, si, in ciuda promisiunii ca ii va iubi pe toti la fel, Teddy a devenit alintatul sau.
       Un an mai tarziu, a gasit o scrisoare de la Teddy in care ii spunea ca e cea mai buna profesoara pe care o avusese vreodata.
       Au mai trecut inca sase ani pana a mai primit un semn de la Teddy. Apoi el i-a scris ca terminase liceul al treilea in clasa, si ca ea ramasese cea mai buna profesoara pe care o avuse.
     Patru ani mai tarziu, a mai primit o scrisoare care spunea ca va termina in curand si facultatea cu cele mai bune rezultate. Inca o data o asigura pe doamna Thompson ca fusese cea mai buna profesoara.
      Apoi au mai trecut inca patru ani si a mai venit o scrisoare, cu acelasi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard.
      Apoi o noua scrisoare in care o anunta ca se va casatori.
       Ii spunea ca tatal sau a murit cu cativa ani in urma si o intreba daca ar vrea sa participe la nunta si sa stea in locul in care sta de obicei mama mirelui. Bineinteles ca a acceptat. Si a purtat bratara careia ii lipseau unele pietre si a folosit acelasi parfum pe care il primise demult de la Teddy.
       S-au imbratisat, iar Teddy i-a soptit la ureche "Multumesc pentru ca ai crezut in mine. Multumesc pentru ca m-ai facut sa ma simt important si mi-ai aratat ca pot insemna ceva."
       Doamna Thompson i-a soptit cu lacrimi in ochi "Teddy, ai inteles gresit. Tu esti cel care m-a invatat ca pot schimba ceva. Nu am stiut cum sa predau elevilor pana te-am intalnit pe tine."
   
        MORALA:
        Nu poti niciodata sa stii cum poti influenta viata altora prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Tine seama de acest lucru in aventura ta prin viata si incearca sa schimbi ceva in viata celorlalti (si ar fi ideal daca ar fi in bine).
       
        Si nu uita!:
        Nimeni nu are dreptul sa priveasca o alta persoana de sus, decat in momentul in care se apleaca si ii intinde o mana pentru a-l ajuta sa se ridice!

Saturnianul

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #40 : Luni, 21 Iunie 2010, 00:20 »
O poveste adevarata.

Dragostea nu vine din exterior

John Blanchard se ridica de pe banca, isi aranja uniforma militara, si se uita cu atentie la multimea de oameni care se indrepta spre Grand Central Station. O cauta pe fata al carei chip nu-l vazuse niciodata, dar a carei inima o cunostea, fata cu trandafirul. Ii starnise interesul cu treisprezece luni in urma intr-o biblioteca din Florida. Luand o carte de pe raft, fu uimit nu de continutul ei, ci de insemnarile facute cu creionul pe marginile filelor. Caligrafia delicata vadea un suflet grijuliu si o minte patrunzatoare.

Pe prima pagina a cartii, descoperi numele celei care o imprumutase inainte, domnisoara Hollis Maynell. Dupa mult timp si cu mari eforturi, localiza adresa ei. Fata locuia in New York. Ii scrise o scrisoare in care se prezenta si o invita sa corespondeze cu el. A doua zi fu trimis peste ocean sa lupte in cel de-al doilea razboi mondial. Intr-un an si o luna cei doi au ajuns sa se cunoasca prin posta. Fiecare scrisoare era o samanta care cadea intr-o inima pregatita. Inmugurea o poveste de dragoste. Blanchard a cerut o fotografie, dar ea a refuzat. Simtea ca daca el tinea cu adevarat la ea, n-ar fi contat cum arata. Cand in sfarsit veni timpul sa se intoarca din Europa, isi planificara prima intalnire, la ora 7:00, in Grand Central Station, New York.

"O sa ma recunosti - scria ea - dupa trandafirul rosu pe care-l voi purta in piept." Iata-l deci la ora 7:00, la locul stabilit, cautand-o pe fata de a carei inima se indragostise dar pe care nu o vazuse niciodata. D-l Blanchrd insusi va povesti ce s-a intamplat in continuare: "O tanara subtire si svelta se indrepta spre mine. Parul ei blond dat dupa urechile delicate cadea in bucle pe spate; ochii ei erau albastri ca viorelele. Buzele si barbia ei vadeau o fermitate blanda si imbracata intr-un costum verde deschis, parea ca era primavara in trup de femeie. Am facut cativa pasi spre ea, uitand complet sa vad daca purta un trandafir sau nu. Cand m-am miscat, un zambet abia schitat, provocator, se intipari pe buzele ei: Ai acelasi drum, marinar?" sopti ea.

Aproape fara sa-mi dau seama, am mai facut un pas catre ea, si atunci am vazut-o pe d-ra Hollis Maynell. Statea chiar in spatele fetei. O femeie trecuta bine de 40 de ani, cu parul grizonat strans sub o palarie purtata. Era mai mult decat durdulie iar in picioarele ei cu glezne groase, purta pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta rapid. Ma simteam de parca as fi fost sfasiat in doua, atat de mare era dorinta mea sa ma duc dupa ea, si totusi atat de mult tanjeam dupa femeia al carei suflet il insotise si il sustinuse pe al meu.Si iat-o, era acolo! Chipul ei palid si bucalat era bland si sensibil, ochii ei cenusii aveau o stralucire calda si plina de bunatate.

Si n-am mai ezitat. Degetele mele apucara cartea mica si tocita de piele albastra, care era semnul dupa care ea ma identifica. Poate asta nu era dragoste, dar cu siguranta era ceva pretios, ceva poate chiar mai valoros, o prietenie pentru care fusesem si trebuia mereu sa fiu recunoscator. Mi-am indepartat umerii si am salutat-o, intinzandu-i cartea, desi cand vorbeam, eram sufocat de amaraciunea provocata de dezamagire.

"Sunt Locotenent John Blanchard, si dvs trebuie sa fiti d-ra Maynell. Sunt atat de incantat ca ati putut veni; imi permiteti sa va invit la cina? Fata femeii se destinse intr-un zambet indulgent: "Nu stiu despre ce e vorba, fiule - raspunse ea - dar tanara in costum verde care tocmai a trecut, m-a rugat sa port acest trandafir la reverul hainei.Si mi-a spus ca daca o sa ma inviti la cina, sa-ti spun ca ea te asteapta in restaurantul de peste drum. Zicea ca e un fel de test." Nu era greu sa inteleg si sa admir intelepciunea d-rei Maynell. Adevarata natura a inimii iese la suprafata prin reactia ei in fata lucrurilor neatragatoare.

(Sursa: mail)

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7620
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #41 : Luni, 21 Iunie 2010, 21:00 »
Saturni, plina de sensibilitate, adevar si intelepciune povestea pe care ne-ai scris-o! :)

Iti doresc sa intalnesti tanara in costum verde - cea al carei suflet sa il insoteasca si sustina pe al tau! :)

Saturnianul

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #42 : Marți, 22 Iunie 2010, 00:46 »
Multumesc Awana. Si tie iti doresc acelasi lucru. Nu, nu sa intilnesti tinara in costum verde  :D Ci pe cel al carui suflet sa te insoteasca si sa-ti fie alaturi.

Tuturor va doresc asta! Care vreti, na, ca nu oblig lumea acu' :P

pe_jumate

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #43 : Marți, 22 Iunie 2010, 14:35 »
ce poveste frumoasa, @saturn! ;)

daca s-ar fi terminat cu intalnirea cu femeia cu picioara groase si cu parul carunt, as fi putut jura ca e reala.. dar scenariul cu tanara frematatoare care da prandafirul unei babe pentru un test final al celui pe care il viseaza de peste un an mi se pare absolut neverosimila!

o scena simetrica in care el e un tip obez/cu ceva dinti lipsa/maini transpirate dar cu un incredibil talent la scris am trait eu pe pielea mea.. si dupa acea masa la restaurant, s-a dus naibii totul..

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Alegoriile ca unelte ptr schimbare...
« Răspuns #44 : Marți, 22 Iunie 2010, 14:49 »
Citat din: pe_jumatate
dar scenariul cu tanara frematatoare care da prandafirul unei babe pentru un test final al celui pe care il viseaza de peste un an mi se pare absolut neverosimila!
si mie. dar ca povestioara sau intr-un film siropos... merge.