Ambitia simetriei
Deprinderea mintii de a echilibra si de a contrabalansa, vine dintr-o ciudata dorinta de afisare si demonstrare pentru cei din jur, a modului egal in care privim lucrurile. Nu ne obliga nimeni si nimic la simetrie, nu exista reguli de estetica pentru o astfel de impunere, si totusi...ceva ne determina sa obtinem echilibrul. Ai doua tablouri in mana si un perete gol: prima reactie este sa imparti suprafata de expunere astfel incat sa obtii distante egale si o aliniere stricta. Ti se pare totusi prea egal, prea monoton si incerci o coborare a unuia dintre tablouri, pastrand insa simetria verticala. Poate o reactie de a te impotrivi balansarii te determina la o modificare pe orizontala, obtinand distante inegale. In anumite limite, care ti se par de bun simt. V-ati intrebat vreodata de ce mintea va constrange la astfel de tipare?
Consideratia mea. Admiram si acum, asa cum am facut-o si ancestral, modele ale ale artistilor in frumos, indiferent in ce fel s-au concretizat acestea: fie ca au fost doar scrilejituri pe peretii pesterilor unde locuiam nu cu mult timp in urma, fie ca au fost picturi clasice sau cladiri cu o arhitectura atent studiata, gradini si parcuri imperiale. Am fost incantati privindu-le si am incercat sa imitam. Am copiat elemente, cu timpul acestea devenind forme impuse, considerandu-le intr-un final chiar necesare. Este adevarat ca avem nevoie de tipare, este lipsit de sens sa mai inventam odata ceea ce a fost de mult descoperit. Dar folosirea in exces a tiparelor duce la estomparea fanteziei si a ingeniozitatii. Alegerea noastra estetica devine mult prea rigida, prea riguroasa, creend o uniformitate a lucrurilor.
Cei care reusesc sa se desprinda din tipare, creaza noi modele, preluate apoi si folosite de ceilalti. Cu cat unicitatea este mai pregnanta, cu atat dorinta altora de a copia este mai mare. Profunzimea si spectaculozitatea noului sunt generate de minti educate sa nu accepte intru totul tiparele; dar capabile sa genereze altele. Cat de placut si incitant este sa descoperi creatiile acestor oameni, cu forme noi, cu asezari aparent bizare dar de o estetica odihnitoare, cu elemente neobisnuite dar calde si placute!
Nimic nu m-a tulburat mai mult decat fantezia unor astfel de creatori. De unde vine si cum se educa in timp, este greu de spus, pentru ca nu exista o reteta pentru deprinderea unei astfel de calitati si nici o repetabilitate care sa conduca la concluzii. Harul fanteziei are o dimensiune inexplicabila pentru cei din jur. Nu putem face decat sa privim cu admiratie si sa...copiem.
Cum putem insa sa ne cultivam o capacitate de a face o alegere a esteticii corecte?
In primul rand trebuie sa tinem cont ca suntem in 2010, deci gustul nostru trebuie educat in pas cu se intampla acum in arta. Putem admira arta flamanda, clasicismul, impresionismul ca pe etape necesare in dezvoltarea artei, dar doar atat. Generatii de artisti au facut ca totul sa progreseze intr-o directie in care nu estetica sau mesajul sunt pe primul loc; conteaza starea, perceptia directa, trebuie sa judecam frumos sau nu, trebuie sa evitam goana dupa intelegerea si interpretarea accesorilor. Limpezimea artei de azi e data de abordarea rationala, dar intuitiva. Un fir roz atarnat de tavan poate fi un ibis, in masura in care asa consideram. Un vers nepotrivit ca rima si ritm, dar plin de substanta este mai valoros si mai usor inteles, decat o exprimare pretentioasa, exacta, goala insa, folosita doar cu motivatia unei potriviri perfecte.
Educarea gustului se poate face folosind o baza solida cuprinzand citit, privit, ascultat. Pe aceasta baza vine si se sprijina piramida cunoasterii cladita prin slefuire, selectionare si continua informare. Este adevarat ca desi informatia este astazi mult mai accesibila, in domeniul artei insa, preluarea aceasteia se face mult mai greu, actiunea elitismului fiind o bariera care separa lumea creatorilor de arta de restul lumii. Chiar si adresabilitatea este destul de greoaie, afectata de neincrederea in intelegerea fenomenului transmis si asa cum ziceam de un spirit de tagma destul de puternic. In acest fel accesul la ce se intampla acum in arta, este deformat de interfetele de transmitere. Modernismul sperie si de multe ori este evitat datorita neintelegerii.
Dar indiferent de opera pe care o aveti in fata ca este carte, pictura, cladire, nu trebuie in nici un moment sa fiti jenati de imposibilitatea de identificare a mesajului sau de neintelegerea acesteia. Totul trebuie sa se rezume la fraza pe care am mai mentionat-o: „imi place sau nu”.
Evitati sa cautati in opera nu stiu ce mesaj ascuns sau o simbolistica maiastra, nu interpretati tonurile indiferent ca sunt muzicale sau coloristice. Arta este creata sa placa si apoi sa transmita.
Nu va lasati impresionati de elitism sau de o considerata superioritate a creatorilor. Este meseria lor, sunt educati si pregatiti sa o practice, sa creeze frumos. Asa cum voi puteti sa faceti lucrurile pentru care ati studiat, la fel o fac si ei. Sunt oameni de o sensibilitate superioara si au geniul fanteziei, ceea ce le confera o usurinta a actului creatiei. Individual sunt oameni extraordinar de deschisi, fara amprete comportamentale de neintelesi sau a unor locuitori de sfere inalte.
Operele lor sunt pamantene deci abordabile de toata lumea. Cu conditia unei educatii minime si a unei dorinte de frumos.
