Autor Subiect: Norvegia. In tara fiordurilor. 16 - 24 iulie 2024  (Citit de 912 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13250
Norvegia. In tara fiordurilor. 16 - 24 iulie 2024
« : Miercuri, 05 Aprilie 2023, 08:56 »
Tarif: 1990 euro/ persoana

Discount GOLD MEMBER:: 60 euro

Rezervari: https://singlescamp.ro/trip/circuit-norvegia-2024

Perioada de desfasurare: 16/07/2022 - 23/07/2022

Cazari:

16/17  iulie    Radisson Blu Plaza Hotel 4* Oslo      
17/18  iulie    Geilo Hotel 3*      
18/19  iulie   Radisson Blu Royal Hotel, Bergen 4*   
19/20  iulie  Hofslund Fjord Hotel Sogndal      
20/21  iulie    Olden Fjordhotel 4*      
21/22  iulie    Hotel Alexandra Molde 4*      
22/23  iulie    First Hotel Breiseth 3*      

Grup de: 8 persoane

Descrierea serviciilor

Servicii incluse:
•   zbor dus si intors, bagaj de cala (20 kg) si mana inclus (1 buc 40x30x20 sau 1 buc /55x40x23), taxe de aeroport de asemenea incluse
•   transport cu microbuz 8 + 1 pe toata perioada excursiei
•   transferuri la hoteluri
•   costuri legate de combustibil microbuz
•   cazare x 7 nopti, in camera dubla, cu inca o persoana de acelasi sex
•   mic dejun x 7
•   insotitor de grup si conducator auto, din partea Singles Camp, pe toata perioada excursiei

Nu sunt incluse:
x     asigurare medicala/STORNO, recomandat care sa acopere risc COVID
x     costuri legate de taxe de drum, de tuneluri, traversari cu ferry - cca 60 euro/persoana (este un estimat)
x     croaziere pe fiorduri (rezervarile se vor face din tara, urmand sa va comunicam tarifele aferente)
x     mese de pranz si cina
x     intrari la obiective
x     alte servicii care nu sunt mentionate la incluse
x     cheltuieli personale
x     informare si incadrare in conditiile de intrare in Norvegia: https://www.mae.ro/travel-conditions/3729

Zboruri LOT

16 iulie  14:35 LO 642 București H. Coandă (OTP) - Varsovia (WAW) 15:25

16 iulie 16:50 LO483 Varsovia (WAW) - Oslo Gardermoen (OSL) 18:55


23 iulie 19:45 LO484 Oslo Gardermoen (OSL)  – Varsovia (WAW) 21:40

23 iulie 23:00 LO 643 Varsovia (WAW) - Bucuresti 01:50 (24) (OTP)


Insotitor de grup din partea Singles Camp: Florin Ionescu

Ce vedem in aceasta calatorie: O calatorie de 2.000 de kilometri care include cele mai frumoase fiorduri, celebrele drumuri ale Trolilor, Vulturilor, Ruta de Aur si Soseaua Atlantica. Cascade uriase, ghetari, peisaje de poveste.

Profilul si tipul excursiei: Circuit ce strabate o buna parte din Norvegia, o excursie in grup mic, o adevarata vacanta cu prietenii.

Cui se adreseaza ca profil de participant: persoane foarte sociabile, iubitoare de natura, fara tabieturi si nevoi care sa deranjeze, oameni deschisi si cu intelegere ca fac parte dintr-un mic grup de vacanta.

Motivatia acestei excursii. Pentru ca mai multa lume nu a prins locuri la croaziera pe fiordurile Norvegiei si pentru ca am promis de mai multa vreme reeditarea circuitului in grup mic pe care-l faceam an de an in Norvegia, am decis sa organizez din nou o excursie in Tara Fiordurilor. Cel mai probabil ultima la care am sa particip ca insotitor de grup pentru aceasta destinatie. Norvegia este o tara minunata, iar traseul pe care l-am ales este unul exceptional, care uneste cateva dintre cele mai frumoase si interesante locuri din lume. O sa parcurgem impreuna mai bine de 2.000 de km, oprindu-ne sa admiram fiorduri, lacuri de clestar, cascade uriase, ghetari, panorame de vis, mici asezari pline de pitoresc.

 :oops:Echipamentul este obligatoriu pentru a urca aproape de ghetar: Echipament de vara

Trebuie sa aveti la voi:

•   Document de identitate: pasaport
•   Documente - de calatorie solicitate de autoritatatile locale din zona de calatorie. Norvegia: https://www.mae.ro/travel-conditions/3729

Despre bagaje: un troler de dimensiuni maxime 60x35x30 cm. Trebuie inteles ca spatiul de bagaje la un microbuz de 9 locuri este foarte limitat. In conditiile in care desi anuntati de la inceput asupra conditiei de bagaj, veniti cu unul supradimensionat, va fi nevoie sa va descurcati personal cu transportul extra al bagajului in cauza.

Programul excursiei

Ziua 1. 16  iulie  2024 Plecam spre Tara Fiordurilor.Oslo Ora de intalnire: ....  Cititi: Intalnirea pe aeroport, cum se face imbarcarea, zbor si regrupare Zboruri: 16 iulie  14:35 LO 642 București H. Coandă (OTP) - Varsovia (WAW) 15:25
16 iulie 16:50 LO483 Varsovia (WAW) - Oslo Gardermoen (OSL) 18:55
.
Aterizam pe aeroportul Oslo Gardermoen (OSL). De acolo se preia microbuzul inchiriat cu care urmeaza sa facem calatoria. Mergem la hotel si lasam bagajele, Este prea devreme sa face check in deci iesim in oras la o plimbare. Un loc perfect de incepere a excursiei este parcul Frogner, sau Vigeland dupa cum il numesc unii, datorita sculpturilor cu care este decorat:



Continuam apoi cu zona de port si Primarie.



Revenim la hotel, luam camerele in primire si...odihna, dupa atata drum.

Ziua 2. 17  iulie  2024 Oslo – Kongsberg –Norefjord – Geilo
Mic dejun, check out. Imbarcare in microbuz. Plecam spre vestul Norvegiei, una dintre cele mai spectaculoase regiuni ale Europei datorita fiordurilor, o ocazie unica de a admira o forma de relief foarte rar intalnita in alte parti ale lumii.  Trecand pe malul fjordului Nore, ajungem intr-un orasel tare pitoresc, cu case acoperite cu muschi, Geilo. O zi cu 250 km parcursi. Cazare Geilo

O filmare aeriana din zona in care este amplasata statiunea:



In Geilo exista un mic muzeu cu intrare libera in care se pot vedea case si anexe vechi:



Ziua 3. 18 iulie  2024 Geilo – lacul Ustevanet– cascada Vøringfossen – Eidfjord - Dale – Bergen Dupa micul dejun vom face check out-ul si plecam din nou cu microbuzul. Facem o oprire pe maul lacului Ustevanet, acolo unde lumea construieste momai, in amintirea stramosilor si ca respect adus zeilor ancestrali. Trecem prin  canionul Måbødal pentru a admira Eidfjord, un brat al fiordului Hardanger, si cascada Vøringfoss una dintre cele mai inalte din Norvegia (180 m). Traseul continua de-a lungul fiordului Hardanger spre capitala Norvegiei de Vest, Orasul Bergen. Acest oras hanseatic, unul dintre cele mai frumoase orase port din Norvegia, inconjurat ca un tinut de poveste, de 7 dealuri si 7 fiorduri, este o destinatie fascinanta, atat din punct de vedere istoric cat si arhitectonic. Cazare Bergen

Cascada Vøringfossen, o impresionanta cadere de apa. Am gasit un filmulet, care desi e cam lung pentru o astfel de prezentare, mi-a placut mult. Va recomand sa-l urmariti pana la capat, pentru a parcurge impreuna cu operatorul tot cursul acestei minunate cascade.



Bergen unul dintre cele mai frumoase orase hanseatice:



Ziua 4. 19  iulie 2024 Bergen - Gudvagen - Croaziera Sognefjord  - Flam - Aurlandsvangen view point - Stegastein viewpoint - traversam platoul montan pe ruta Bjorgavegen - Lærdalsøyri - Sogndal Mic dejun, iar la 7.30 check out si imbarcarea in microbuz. O zi cu 231 km (din care care o parte se face intr- o croaziera de 2 ore).
Bergen – Gudvangen 148 km (cca 2 ore si 30 minute), traversand abruptul Canion Stalheim, trecand prin Voss, o frumoasa statiune alpina. O data ajunsi in Gudvangen, grupul o sa fie condus in port de unde se imbarca  pentru o croaziera de aproximativ 2 ore pe fiordurile Nordfjord si Sognefjord, ”fiordul rege”, cel mai mare fiord norvegian si al doilea ca marime din lume. Trebuie sa ajungem la 11.30 cel tarziu, pentru a ramane timp suficient pt toaleta, pregatiri etc. La 12.00 pleaca ferry. Debarcati la Flåm (14.00), destinatie populara aflata pe bratul Aurlandsfjord al fiordului Sognefjord. Acolo va astept eu, dupa ce trec prin tunelul care face legatura rutiera intre cele doua porturi, Gudvagen si Flam. Servim masa in Flam, exista acolo in zona portului si a garii magazine alimentare, restaurante. Tot de acolo pleaca Flåmsbana, cea mai abrupta cale ferata din lume. Traseul urca 900 de metri de-a lungul a 20 de kilometri de serpentine si este considerat printre cele mai spectaculoase cai ferate din lume. Dupa pauza de masa si o relaxare pe uscat, la 16.00 continuam calatoria urcand la punctele de panorama montana a fiordului, Aurlandsvangen viewpoint si Stegastein viewpoint. De acolo nu coboram (decat daca este vreme rea, sau drumul din munte este impracticabil) ci ne continuam drumul pe un platou montan extraordinar pe ruta Bjorgavegen pentru a ajunge in final la Lærdalsøyri, acolo unde iese si  Lærdalstunnelen, lung de 25 de kilometri. Precizam ca daca vremea nu este prielnica traversarii muntelui cu masina, dupa ce admiram fiordurile de la inaltimea unei drone, coboram si traversam tunelul. Cazare la Sogndal si timp liber.

Informatii despre croaziera pe fiord aici: https://www.visitnorway.com/listings/fjord-cruise-n%C3%A6r%C3%B8yfjord/142505/

Un scurt filmulet Fjord cruise Nærøyfjord:



si unul in care puteti vedea Flam:



Din Gudvagen sunt doar 2 plecari pe zi, deci este nevoie de rezervarea din timp a calatoriei pe apa. Tariful este de cca 530 NOK/persoana.

Ziua 5. 20  iulie  2024 Sogndal – Skei – ghetarul Briksdalsbreen – Briksdalsbre De la Songdal vom lua directia Innvik, de unde pe malul fiordului cu acelasi nume ne indreptam spre  Ghetarul Briksdal, considerat ca fiind cel mai accesibil si cel mai bine cunoscut din Parcul National Jostedalsbreen. Briksdalsbreen se termina intr-un lac glaciar mic, Briksdalsbrevatnet, care se afla la 346 de metri deasupra nivelului marii. Vizitatorii din intreaga lume vin pentru a vedea ghetarul Briksdalsbreen situat in proximitatea unei cascade si a unor varfuri inalte. O sa facem o drumetie pana la baza ghetarului, va fi insa nevoie sa fiti echipati corespunzator. Vom fi cazati la 24 km de intrarea in parc, intr-un loc foarte pitoresc:  Olden Fjordhotel 4*.

Ghetarul Briksdal:



Ziua 6. 21  iulie  2024 Cea mai frumoasa zi a excursiei: Briksdalsbre – Geirangerfjord – Ruta de Aur (Drumul Vulturilor, Drumul Trolilor) – Molde

Incepem dis de dimineata, plecam la ora 07:00. Ne deplasam spre Stryn apoi spre Hellesylt (84 km cca 1 h.30 minute) pentru o croaziera pe fiordul Geirangerfjord, inclus în patrimoniul UNESCO, unul dintre cele mai frumoase fiorduri ale Norvegiei, cu privelisti incantatoare oferite de doua dintre cele mai spectaculoase cascade: Brudesloret (Voalul Miresei) si Desyvsostrene (Cele 7 surori). Se urca cu microbuzul pe ferry la ora 09.30. Urcam cu microbuzul pe ferry, luam car package. Ajungem la Geiranger si debarcam la 11.00. De la Geiranger incepe extraordinara “Ruta de Aur” (Golden Route): Drumul Vulturilor (Orneveien), , Drumul Trolilor (Trollstigen), de la Geiranger la Eidsdal.  25 km de urcat, panorame, opriri pt foto. Cca o ora si jumatate. Cca 13.30. Masa, apoi apoi dupa o scurta trecere cu ferryboatul intre Eidsdal si Linge (dureaza 10 min). Drum de la Linge la Vestnes cca 85 km ( 2 ore). Traversam cu ferry  Vestnes, luam ferry pana la Molde (dureaza 35 minute)  traversam si ne cazam la Molde. O zi cu cca 250 km si 3 traversari cu ferry. Cazare la Molde. Nici macar nu va puteti inchipui ce minunatii va asteapta in aceasta zi. Fiordul extraordinar, povestile cultivatorilor de caise din prapastii, apoi panorama de sus deasupra apei. Si drumurile de poveste...Nu va povestesc prea multe, urmeaza sa vedeti cu ochii vostri si sa va minunati...

Pentru croaziera: rezervare car package (5 persoane + microbuz) + 3 bilete persoana: https://www.norwaysbest.com/things-to-do/fjords/fjord-cruise-geirangerfjord/#booknow
Cost total cca 2345 NOK/grup. In situatia in care sunt 8 persoane, tarif/persoana cca 293 NOK.

Calatoria pe Geirangerfjord:



Pe drumul trolilor, unul dintre cele mai frumoase rute scenice din lume. O s-o parcurgem incet, pentru a ne bucura de peisaje, cu opriri in locurile de panorama.



Nota: Troll Road sau Trollstigen cum mai este numit drumul scenic din Norvegia, se deschide in fiecare an in a doua parte a lunii mai si se inchide la sosirea toamnei Este motivul pentru care am ales ca perioada de desfasurare august.

Ziua 7. 22  iulie  2024 Atlantic Road, un pod peste insule, absolut spectaculos Mic dejun lejer, check out si ne imbarcam in microbuz. Va fi o zi lunga lunga, dar cum nu ne zoreste nimeni, ne realxam un pic si plecam doar la ora 09:00. Vom strabate cu microbuzul aproape 500 de km. De la Molde mergem 50 km pana la locul de unde porneste Atlantic Road. O sa traiti povestea unui loc de basm. In 2016 am coborat de 10 ori din microbuz pe aceasta sosea sa facem poze. Este uimitor! Ajungem pana la Kristiansund apoi coboram spre Lillehammar. Ne cazam in centrul orasului, la First Hotel Breiseth 3*. Free time pt plimbare.

Atlantic Road:



Lillehammer:



Ziua 8. 23  iulie  2024 Parasim Lillehammer si mergem la aeroport
De la Lillehamar pana la aeroport sunt 271 km, cca 3 ore de mers cu masina. Plecam dis de dimineata, cu mic dejun box, incarcam apoi bagajele si plecam la aeroport.
Zboruri:
23 iulie 19:45 LO484 Oslo Gardermoen (OSL)  – Varsovia (WAW) 21:40
23 iulie 23:00 LO 643 Varsovia (WAW) - Bucuresti 01:50 (OTP)



Programul excursiei poate suferi modificari datorita unor situatii independente de organizatori si agentie turistica (vreme, probleme in trafic, nefunctionalitati ale furnizorilor de servicii etc). Modificarile sunt decise de insotitorul de grup si comunicate grupului.

Scurta descriere a destinatiei

Norvegia este considerata una dintre cele mai frumoase tari din lume. Este spectaculoasă, fascinanta, pitoreasca si din acest motiv atrage în fiecare an mii de turiști. Ea mai este numită și Țara Fiordurilor, deoarece unele dintre cele mai frumoase fiorduri din lume se întâlnesc aici. Cel mai renumit fiord este Sognefjord – cel mai lung (204m) fiord din Europa și al doilea din lume dupa Scoresby Sund din Groendlanda și cel mai adânc (1309m adâncime maximă) fiord din lume. Din acest fiord pornesc mai multe brațe laterale, cum ar fi Aurlandsfjord, Nærøyfjord (cel mai îngust din lume, inclus în patrimoniul UNESCO si pe care urmeaza sa navigam in aceasta excursie), Lustrafjord.

Nu doar peisajele sunt spectaculoase, ci si istoria, în special datorită vikingilor care au cutreierat pe vestitele lor corăbii mările lumii. Spre mijlocul secolului al IX-lea, existau aşezări ale vikingilor în insulele britanice şi în Islanda. O sută de ani mai târziu, Erik cel Roşu i-a dus pe vikingi în Groenlanda, iar în jurul anului 1000, sub conducerea lui Leif Eriksson, vikingii au ajuns în America de Nord. Bogata cultură populară norvegiană îşi extrage seva tot din perioada vikingilor, un exemplu în acest sens fiind impresionantele saga medievale.

Tot ceea ce vedeti in acest video, o sa aveti ocazia sa admirati in aceasta excursie:



 :oops: Inainte de a va inscrie cititi informatiile de mai jos (cu click pe fiecare). Inscriindu-va in aceasta excursie intelegem ca le-ati parcurs si ati acceptat conditiile si regulile noastre:

•   Reguli pentru membrii clubului
•   De stiut – mai ales daca sunteti prima oara cu noi.
•   Conditii de participare in perioada COVID19
•   Rolul insotitorului de grup
•   Cum va informati ulterior rezervarii
•   Reguli in timpul calatoriei
•   Contract cu agentia de turism Bon Voyage
•   Renuntarea unilaterala la o excursie

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 13250
Re: Norvegia. In tara fiordurilor. 16 - 24 iulie 2024
« Răspuns #1 : Joi, 31 August 2023, 12:15 »
Am deschis rezervarile. Inscrierile se fac aici: https://singlescamp.ro/trip/circuit-norvegia-2024