Nu ma vad stand vreodata intr-un fotoliu si scriind. Indiferent cat de mult mi-ar place sa transmit si celorlalti, ceva din starea mea emotionala. Scriu cu bucurie si simt o relaxare in timp ce-mi astern gandurile. Si de multe ori mi le clarific in acest fel. Scriind, descopar cate ceva care mi-a scapat la o simpla analiza mentala. Dar nu am timpul necesar pt scris, si nici nu cred ca o sa am vreodata. Stiu ca as avea ce scrie, am vazut si trait atat de multe, am cunoscut o multime de oameni, am avut o copilarie plina si deosebita. Calatoresc mult, am incontinuu experiente noi, traiesc fiecare zi diferit. Dar din pacate ziua e atat de scurta, iar prioritatile cotidianului reduc la mimim timpul afectat placerii. Valabil nu doar pt mine, sunt convins ca si pentru voi e la fel. Am ziua impartita pe ore, daca ceva se schimba, deja am o problema. Fiecare minut imi este chibzuit si folosit. Rar cand am momente de tolaneala, cand pot spune, "gata, acum n-am nimic de facut, deci pot sta". Stiu ca sunt un fericit ca nu ma pot plange de monotonie si de plictiseala. Stiu de asemenea ca ar trebui sa arat cat mai multe din ce pot eu vedea. Sunt convins ca pt oameni care nu au posibilitatea sa calatoreasca, pt oameni care au o viata mai liniara, scrisul meu ar ajuta. Am vazut ca traseele mele, descrierile mele sunt folosite de multi oameni, am fost surprins sa intalnesc oameni care nu stiau ce este cu Singles Camp, dar citisera si se informasera, chiar urmasera schitele mele de vacanta. Si asta ma bucura, ca pot fi util, ca sfaturile mele, descrierile mele, pot ajuta, pot indruma. As fi vrut sa pot dezvolta mai mult review-urile la excursii, dar cum sunt dintr-una intr-alta, mi-e foarte greu si ma rezum la putin.
Mai am doua mari pasiuni in care ma vad mai degraba implicat decat in scris, asta bineinteles atunci cand varsta ma va tine mai ....pe-acasa. Cei care ma cunosc stiu la ce ma refer: pictura si gradinaritul. Am venit acum din Austria efectiv ametit de ce am vazut acolo; ce flori, ce aranjamente, cat de perfect intretinut totul. Cand mi-am privit gradina mea, am fost atat de dezamagit de comparatie. In ultimii 2 ani nu am mai avut timp nici de rasaduri, nici sa ma ocup in mod special de ce am acolo. Si acum seamana mai mult cu un parculet neingrijit si fara culoare. La Sibiel, la fel, daca nu sunt eu acolo, florile sunt udate si ingrijite superficial, indiferent cat de mult le-as explica si ruga pe cei de acolo sa se ocupe. De flori trebuie sa te ingrijesti cu dragoste si daruire, nu din obligatie si cu lehamite. La noi nu prea exista cultura asta a ingrijirii florilor si a spatiului verde. Atat de multa lume trece nepasatoare e langa o floare neudata, pe langa un arbust caruia pt a creste ii lipseste un arac de care sa se tina un timp...
Vreau sa fac atat de multe, dar pot face atat de putine. Timpul asta parca este comprimat, parca nu-mi ajunge nicicum, indiferent cum mi l-as programa. Poate insa ca guvernul asta va putea schimba, (pt ca am vazut ca le sta in putere sa o faca) fara sa mai intrebe pe Dumnezeu, sau sa-i ceara aprobare, durata unei zile: sa o faca de 30 ore.