(...)intoleranta poate fi privita si din punctul de vedere al asumarii ideilor si conceptiilor.
Iti poti asuma ideile si conceptiile si fara a fi intolerant.
Dupa parerea mea, este intolerant cel ce doreste intotdeauna sa aiba numai el dreptate. Cel intolerant este atotcunoscator, omnipotent, omniscient, asta doar in opinia lui. Este un individ cu un ego puternic, ego care nu il lasa sa se apropia si sa lege relatii sanatoase cu semenii datorita faptului ca numai el vorbeste, numai el are dreptate, numai ideile lui sunt bune. El este superior, el impune, ordona, tipa, manipuleaza, toate pentru ca
toti sa faca cum spune el, cum vrea el.Viceversa: iti spui parerile, conceptiile, fara a-l jigni sau umili pe cel de langa tine, oricate ai sti, oricat de "sus" te-ai situa. Vorbesti si deopotriva asculti (mare arta sa asculti fara a intrerupe si fara a-ti insera ideile printre ale interlocutorului). Admiti ca adevarul poate fi de partea interlocutorului, de partea ta sau ...undeva la mijloc. La urma urmei pentru tine este important CUM decurge discutia, nu cine are dreptate. Conteaza CUM petreci timpul cu o persoana, nu CE spui in esenta. Era o vorba interesanta: Straduieste-te sa ai mereu dreptate si vei fi singur (ideea de baza, mot-a-mot nu mai stiu cum suna) si chiar o consider adevarata: cei ce doresc sa aiba mereu dreptate, "uitand" ca asta poate strica relatii, ajung sa fie singuri.
O poveste reala: am mers in vizita: eu, copil, sot la un pastor acasa. Iarna, mizerie pe jos. Am fost poftiti in casa pastorului cu insistente sa nu ne descaltam. Un covor pufos, frumos de ti-era mila sa calci cu incaltarile de iarna murdare. Ne spune pastorul: am invatat de la cineva
sa nu las lucrurile sa strice relatii. Au trecut niste ani buni de atunci si am realizat ca noi, oamenii, de multe ori punem mai mult pret pe lucruri, decat pe oameni/relatii.
Asa si cu toleranta, intoleranta sau acceptarea.
Daca ma pot pune in sosonii tai dar ce spui tu inca ma afecteaza, traiesc toleranta. Nu-mi convine, dar merg mai departe scasnind din dinti.
Daca iti dau cu flit, faci ca mine bine, nu, la revedere, asta e intoleranta.
Daca simt ca de multe ori ma comport ca tine, accept partile urate din tine, la urma urmei acestea sau altele similare sunt si-n mine, te inteleg si te accept asa cum te comporti si admit ca si eu gresesc similar. Asta e acceptarea. Doar ca se ajunge cam greu la ea. Si pasii premergatori sunt tocmai intoleranta (pas 1) si toleranta (pas 2). Iar de la toleranta la acceptare calea este mult mai lunga decat de la intoleranta la toleranta.