Dar atunci cand banii exista, dar nu sunt decat un sir de numere de calculat, din extrase de la banca si fisiere Excel?! Nu va doresc - as parodia eu, "saraca fata bogata"...
Am avut o casnicie relativ fericita, normala, as spune.
Insa, intamplator, ex-sotul meu a devenit peste noapte extrem de bogat, datorita unei mosteniri de la o bunica... ceva de calibrul afacerii "matusa Tamara". In afara faptului ca mergeam impreuna de 2 ori pe an intr-un concediu - normal, nimic exorbitant, doar oferte charter si last minute - eu nu am vazut in anii care au urmat decat cifrele pe hartie... Eu eram aceea "buna la toate", care trebuia sa-i gestioneze si raporteze conturile la zi, afacerea proaspat deschisa, chiriile din investitii imobiliare, cosul zilnic, intretinerea casei... totul, adica. Exact asa cum gestionam inainte bugetul la fel de monstruos al unei fundatii la care lucrasem ... fara sa-mi pot pune eu insami un salariu pentru asta.
Da... aveam totul asigurat, acasa. Cu conditia sa raman salahor... neconditionat. Nu a fost de acord sa fiu nici macar asociat la firma , desi munceam acolo, cu el, mai mult decat atunci cand aveam propriul meu serviciu, la care renuntasem ... Am fost si contabil, si sef de santier, si "avocat" cand avea probleme cu clientii etc.
Nu i-am cerut nimic niciodata, material... Doar o faceam pentru familia mea. Pana cand masculul din el, proaspat devenit "cel mai tare din parcare", incepuse sa-si permita sa plateasca in dreapta si-n stanga si altfel de servicii... cum ar fi sa mobileze apartamentul tinerei lui asistente, in varsta de 25 de ani, si multe altele care nici nu merita pomenite, fara ca nici macar sa se mai oboseasca sa ma minta. "Nu-ti convine, poti sa pleci. Da' nu pleci tu... stiu ca ma iubesti."
Nu mai suportam efectiv sa discutam seara la cina decat despre cursul valutar, bursa si piata imobiliara. Nu mai suportam reprosurile... Ca pierduse la bursa bani cat pentru un apartament, eu eram de vina, ca nu am fost vigilenta si nu l-am prevenit! Am vrut sa facem un copil, n-a vrut... abia se vazuse cu sacii in carutza, se distra prea bine! Abia acum incepea viata adevarata pentru el!
Am plecat... de 3 ori. Si m-am intors. In 2 - 3 ani, devenisem pe nesimtite un fel de single interimar... traiam din munca mea, pe banii mei... stateam cu chirie prin orasele pe unde imi gaseam un job. Ultima oara pur si simplu nu m-am mai intors. L-am lasat masca, cu avere cu tot: nu ma credea in stare... Nu i-am cerut nimic din ce nu era al meu nici la partaj (desi isi pregatise deja recuperatorii si avocatii sa ma "termine", in caz ca...)
De ce povestea asta?!
Nu contest ca banii trebuie sa fie la o limita superioara subzistentei si promiscuitatii financiare (ceea ce in Romania nu se prea intampla, din pacate). Am prietene single cu copii si ma inclin, fiindca eu n-am, si efectiv nu stiu ce m-as face... Dar trebuie sa existe si o alta limita: aceea de la care nu te mai folosesti tu de bani, ci ei te folosesc pe tine.
Ca single interimar, poate ca am fost nefericita, dezorientata... intregul meu sistem de valori numit "familie" s-a prabusit. Dar niciodata n-am avut mai mult timp pentru mine... sa citesc, sa merg la spectacole, sa ies cu prietenii mei...
Nu am decat un salariu de profesor... +/- diverse second jobs, cand-cum. Dar merg cu elevii in tabere si excursii, in concedii cu fratele si cumnata mea si, de 3 ani de cand sunt single pe bune, nu mi-a trecut nicio sarbatoare sau zi de nastere fara prieteni in jurul meu.
Multumesc Oamenilor pe care-i am langa mine... Cat despre bani, am devenit atat de indiferenta la ei, ca daca as mai vedea si azi ca odinioara numarul 100.000 pe o bucata de hartie numita cec, l-as semna ca donatie oricui are nevoie... fara sa clipesc.