Autor Subiect: Violenta "didactica" si nu doar  (Citit de 7493 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11622
Violenta "didactica" si nu doar
« : Luni, 20 Decembrie 2010, 15:04 »
Fiecare subiect pe care-l deschid este motivat de ceva, vine in urma unui fapt, a unei realitati de care m-am lovit. In cazul celui de azi, „tratamentul” la care a fost supusa fetita administratorului de la pensiune, din partea unei invatatoare de la scoala de unde invata.
Dar sa incep cu mine. Recunosc ca n-am fost cel mai cuminte elev si nici cel mai silitor. Am mai bravat in fata fetelor la ore, am mai  plimbat bancile prin clasa, am mai spart ghivece, tabla de sticla, m-am batut in pauze. Am adus de multe ori profesorii in situatia de a-mi aplica tot felul de corectii, dar pe care le-am considerat atunci perfect indreptatite. Nu m-am suparat niciodata fie ca am fost tras de perciuni, fie ca mi s-a scazut nota la purtare, fie ca am luat cate o palma. Am considerat toate acestea ca meritate.
Nu stiam insa pe atunci ca un dascal are sau ar trebui sa aiba pedagogia si parghiile pentru a-mi astampara „elanul” si a ma potoli. In fapt ceea ce faceam erau copilarii, nu erau lucruri grave, deci puteau usor fii corectate si fara „punishment”-uri. Parintilor nu indrazneam sa le spun ca am luam liniare peste palma, cate o castana in scafarlie, pentru ca nu vroiam sa-i supar, sau sa-mi atrag alte posibile pedepse, asta pentru ca „dascalul are intotdeauna dreptate”.
Nici fiul meu n-a fost „usa de biserica”, de altfel nici nu avea pe cine sa semene „foarte cuminte”. Nici eu, nici maica-sa nu am fost altfel decat el. Dar in perioada in care a facut Remus scoala deja se facusera niste pasi in directia schimbarii metodelor folosite pentru a tempera un elev. Totusi, a avut si el destul de multe de suportat, iar eu, educat in scoala veche, adica cu acceptarea unor forme de violenta „pedagogica” am fost destul de intelegator in privinta „tratamentelor”. Acum dupa ani, imi dau seama ca am gresit.
Un dascal nu avea si nu are voie sa se atinga fizic de un elev, indiferent ce comportament are acesta. De aceea este pedagog, sa-l educe, sa-l corecteze, sa-i arate ce greseste. Nu sa-i aplice corectii. Avea Remus, acum imi aduc aminte perfect, un profesor de sport, care era si directorul adjunct al scolii. O bruta, un corp imens, matahalos, imapanat cu muschi, dar terminat cu o scafarlie mica, mica, care profila perfect un dinozaurian. Si de o incultura crasa. Nu era in stare sa lege coerent o fraza. Facuse din sport si dezvoltarea musculaturii proprii un mod si o motivatie de a trai. Toti cei care nu erau ca el, erau dusmanii lui. Iar Remus, mare sahist pe vremea aceea, cu spirit rebel si neacceptand ca o astfel de creatura sa-i impuna exercitii fizice duse la extrem, refuzase sa mai mearga la orele de sport. Scutiri medicale, tot felul de tertipuri de a nu participa. Pana in momentul in care am aflat. Si in loc sa vad ce cauta un astfel de specimen in invatamant, sa incerc sa-i usurez calea spre alta profesie mai potrivita duritatii sale, am acceptat ca Remus gresise, iar pedepsele venite de la profesor erau intr-un fel meritate. Am trecut peste toate, mai ales ca individul cautase pentru impacare prieteni comuni, cunostiinte, a venit cu motivari umile si l-am iertat. Desi sunt convins ca am gresit cel putin din doua motive: mi-am dezamagit fiul lasand lucrurile asa si am expus si alti copii la brutalitatile individului, pentru ca am convingerea ca nu s-a oprit la Remus cu violentele.
Cu ceva ani in urma eram in Germania la un bun amic, era dimineata si urma sa-si duca fiica la kindergarten. Fetita era agitata, plangacioasa si nu prea dispusa de a ajunge la gradinita.  Curiozitatea m-a facut sa-l intreb cum reusesc educatoarele acolo sa determine copiii maraiti si nu prea dornici de a intra in gradinita, sa se calmeze si sa intre. Mi-a raspuns accentuand pe faptul ca toti copiii sunt complet schimbati cand ajung in fata educatorilor. Acolo educatorii si dascalii au pedagogia necesara, rabdarea si educatia pentru a se face placuti, pentru a fi ascultati, pentru a impune copiilor un anumit respect, chiar un sentiment de iubire. Sunt pretuiti si ascultati. Poate au si genetic sadita o anumita disponibilitate, dar evident ca au calmul si intelegerea pentru fiecare copil in parte. Aici auzi dascalii spunand si punand parafa: „asta-i copil problema!”. Intotdeauna m-am intrebat, ce inseamna un copil problema, care este tiparul pentru ca un pedagog sa-l califice in acest fel. Dar are oare dascalul caderea sa dea un asemenea verdict? Are calificarea necesara pentru a defini poate o disponibilitate redusa la invatare a elevului in acest fel? Oare nu cumva este el problema? Oare nu cumva lispsa lui de rabdare, de pedagogie, a descalificat acel copil? Este o tema de meditatie. Dar nu aici doream sa ajung.
La ce vreau sa ma refer aici este violenta „didactica”.
Este adevarat ca multi copii, vin cu o educatie si cu niste apucaturi care nu le dau posibilitatea sa socializeze cu ceilalti, sunt recalcitranti, violenti, dezinteresati de lectii si cunoastere in general. Pot spune ca ii inteleg pe dascalii care iau niste salarii mizerabile, se simt frustati de comparatia cu alte categorii sociale mult mai bine recompensate. Cred ca suprapuse peste problemele accentuate de lipsuri si de neimpliniri, „boacanele” copiilor au un efect similar cu cel al foalelor la carbunii forjelor. Sunt convins ca este foarte greu sa lucrezi cu copii rasfatati, suflete rebele sau cu adolescenti nihilisti. Dar asta este natura profesiei de dascal: sa iei un lut si sa-l modelezi pana ajungi la forma dorita. Lutul poate sa fie mai putin deformabil, mai putin maleabil, dar este lut, nu este piatra sa fie nevoie de dalta si ciocan. De aceea nu mai sunt deloc de acord cu bataia si constrangerea fizica la scoala. Traim alti ani, copiii s-au nascut mai vulnerabili, sunt mai sensibili la stimuli fizici. Eu fac parte dintr-o generatie in care nu se facea caz ca doi copii se „tavaleau” un pic dupa ore, ca ajungeau acasa cu un ochi vanat sau cu buza sparta. Nu neaparat ca eram mai primitivi sau mai brutali, faptul ca stateam toata ziua in strada predispunea la conflicte si la o anumita violenta. Dar niciodata dusa la extrem.
Ceea ce am auzit azi m-a lasat nu doar uimit, dar si dezamagit de tactul si pedagogia dascalilor. Poate ca doar unii sunt asa, dar vedeti toti suntem predispusi la a generaliza, iar eu nu fac exceptie. Daca aud ca unul, doi, trei preoti s-au imbatat si au facut scandal, automat sunt tentat sa pun o patalama pe toata tagma preoteasca. La fel si in cazul acesta. Si nu este primul de care aud si pe care-l vad, in care un dascal loveste un copil fara aparare.
O invatatoare, Ivan am inteles ca se numeste, are in jur de 40 ani si preda la Scoala generala nr. 4 Sibiu, culmea.....Religia (!?), a lovit o fata de 8 ani... cea mai cuminte si mai linistita din clasa. Cum poate fi calificat un asemenea dascal? Ce motivatie poate sa aiba pentru lovirea unui copil? Salariul?
Un astfel de exemplar rudimentar, tamp si absurd nu are ce cauta nici macar in preajma unei scoli, daramite sa predea. Acest gen de bruta didactica, ar trebui sa o gasesti oriunde altundeva, dar nu intr-o instututie in care vrei si ai pretentia sa obti copii educati. Ce exemplu dai tu ca dascal daca nu-ti poti potoli violenta si umilesti un copil lovindu-l in fata clasei?
Din pacate greseala este si a parintilor pentru ca iarta asemenea „tratamente” ale profesorilor. Eu trebuia sa reclam profesorul de sport la inspectorat, solicitand sanctionarea lui pe masura modului in care s-a comportat cu fiul meu, alti parinti ai caror copii au ajuns batuti acasa de dascali ar fi trebuit sa se revolte si sa ceara mutarea profesorilor problema. Marian ar fi trebuit sa solicite ferm excluderea din invatamant a invatatoarei „batause”. Dar asa suntem noi romanii, ne suparam, dar ne trece repede dupa ce ni se cere iertare si intelegere. Este insa gresit, pt ca acel profesor nu loveste o singura data, in mod cert o sa se repete situatia si in cazul altor copii. Si reprezinta un pericol permanent pentru acestia, nu se stie niciodata pana unde poate sa duca violenta sa, pana unde poate ajunge brutalitatea.
Sunteti multi dintre voi parinti, este posibil sa se intample asa ceva si copiilor vostri, stati aproape de ei pentru ca in general au tendinta de a ascunde aceste lucruri si efectele pe care le pot produce hartuirile fizice repetate ale unui dascal asupra unui elev, pot fi deosebit de grave. Si poate nu imediat, dar efectele pot aparea peste ani de zile. De aceea acesti asa zis dascali trebuiesc eliminati din invatamant, educatia trebuia asanata de asemenea personaje.
Dascalii trebuie sa fie modele pozitive pentru copii. Si sunt atat de multi devotati si apropiati copiilor, care nu-si gasesc insa locul in hatisul birocratic creat de cei de varsta mea sau mai mari. Imi amintesc de cazul unei profesoare de engleza foarte eficienta, iubita de copii, indiscutabil cea mai buna din Gheorghe Lazar; dar care nu-si putea da definitivatul pe post pentru ca madam Carmen, sotia primarului, dorea sa-si aduca langa ea prietena ce preda la un alt liceu. Si uite asa un dascal bun a fost nevoit sa plece din liceu, lasand locul uneia la fel de slabe, indolente si arogante ca madam Carmen. Sa ne mire oare ce se intampla in tara asta? Oare nu cumva multe dintre rele vin chiar de aici, din invatamantul prescolar? Si nu este in zadar efortul ulterior al celorlalti dascali care chiar vor sa faca din copii?

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #1 : Luni, 20 Decembrie 2010, 18:36 »
Cred ca fiecare parinte a avut cel putin o experienta asemanatoare.
Tin minte, ca a trebuit sa apelez la ministerul invatamantului pentru ca un profesor lasase toata clasa corijenta la fizica, mai putin trei elevi.
Am fost foarte pornita in actiunea mea ... iar rezultatul a fost ... a trecut toata clasa, mai putin trei elevi.
Dar ... copii sunt inteligenti. Astfel vor fi in stare sa vada multele falsitati din societate - din stat, din biserica, din sistemul educational.
Vor ajunge sa se razgandeasca, sa fie rebeli; nu vor putea fi adusi usor la ascultare.
Vor putea fi zdrobiti ... dar nu inrobiti.
Vor putea fi distrusi, dar nu vor putea fi constransi sa accepte compromisuri ...
nihil sine deo

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #2 : Marţi, 21 Decembrie 2010, 20:19 »
pai daca vor fi zdrobiti, cum sa-i mai inrobesti? intreb si io :-\

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #3 : Marţi, 21 Decembrie 2010, 21:14 »
prin grija pe care le-o purtam ii consideram vulnerabili, plapanzi
privind intr-un sens, la gingasie, in alt sens la o tarie - subtila - care poate deveni o tarie a razvratirii, a unei atitudini de non-compromis
nihil sine deo

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #4 : Marţi, 21 Decembrie 2010, 23:12 »
senzational! n-am inteles nimic, dar esti geniala!

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #5 : Miercuri, 22 Decembrie 2010, 09:40 »
totul, dar pe rand ...
multumesc, esti un gragut!
si nici nu am vorbit despre decalajul intre aspectul cvadritridimensional si viata tridimensionala ... :D
(glumesc desigur)
nihil sine deo

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #6 : Miercuri, 22 Decembrie 2010, 10:35 »
 ;)

dian

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #7 : Miercuri, 22 Decembrie 2010, 14:58 »
   Nu sunt de acord cu violenta fizica.Este adevarat si profesorii sunt fiinte umane, au un sistem nervos mai rezistent sau mai labil, dar prin natura profesiei in aceasta bransa trebuie acceptati doar cei care au aptitudini pentru educatie. Chiar daca au promovat examenele profesionale, nu trebuie admisi la examenele sociale, taxati de colegi, parinti, elevi. Un copil lovit in fata clasei, poate deveni sensibil, complexat, cu urmari pentru viitor. Nu este o gluma, trebuie discutat cu un psiholog scolar.
   In acelasi timp,incerc sa intru si in pielea unui cadru didactic.Am o prietena profesoara de fizica , nonviolenta, iubita de majoritatea elevilor, careia in timpul unei ore, in timp ce scria pe tabla, i-a disparut poseta de pe spatarul scaunului de la catedra( nu a mai gasit-o). Aceasta sa o denumim violenta infantila? Probabil  ca si comportamentul unor elevi erodeaza sistemul nervos al cadrelor didactice.
   Raman totusi adepta educatiei prin rabdare si convingere, intrucat consider ca rezultatele sunt mult mai valoroase decat prin violenta.
 

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #8 : Miercuri, 22 Decembrie 2010, 21:06 »
dar despre sistemul educational care se invarte in jurul ideii de ambitie?
ambitia nu dezvolta pe "eu"?
fii primul, fii cel mai cunoscut ...
si atunci cand invata copii sa iubeasca ... sa traiasca frumos ...

prefer sa va spun o anecdota. mai bine asa!

In fata unei scoli a fost pus un indicator de circulatie. Pe el scria: conduceti incet. Nu omorati un elev!
A doua zi, sub indicator era un altul pe care o mana de copil scrisese: Asteptati profesorul!
nihil sine deo

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #9 : Joi, 23 Decembrie 2010, 17:02 »
si atunci cand invata copii sa iubeasca ... sa traiasca frumos ...
cine-i invata sa iubeasca? iubirea se invata? cam ca "artimetica"?

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #10 : Vineri, 24 Decembrie 2010, 22:42 »
in unele cazuri, ar putea fi predata si iubirea
daca nu se invata in familie, la scoala, la biserica (cand mai aveam timp sa ducem copii) atunci cum?
devii un om care te cauti la nesfarsit ...
iar in iubire exista o "artimetica" din care ai de invatat o viata si nici atunci nu stii daca rezultatul este cel corect ...
este o intrecere de "artimetici"
nihil sine deo

luciamanta

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #11 : Sâmbătă, 25 Decembrie 2010, 12:56 »
    Da, iubirea se învaţă.
    A iubi înseamnă a-i respecta celuilalt libertatea. Iubirea adevărată nu e constrângătoare. A iubi înseamnă a vedea în celălalt numai calităţile. A iubi înseamnă a te bucura de celălalt, de natură, de viaţă. Totul poate deveni prilej de încântare, zâmbetul unui copil, un peisaj frumos, o pasăre albă zburând, un cer cu nori pufoşi, o mână caldă, întinsă să te ajute. Să te bucuri de orice, de fiecare zi pe care o trăieşti, de fiecare clipă, de fiecare moleculă de aer pe care o respiri.
    A iubi însemană a-l ajuta pe celălalt în suferinţă, fără gesturi mari. Uneori este de ajuns să-i zâmbeşti, să-i strângi mâna, să-l asculţi cu răbdare.
    A iubi înseamnă a-l primi pe celălalt în inima ta, să te umpli de el, să-l accepţi aşa cum este el...

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #12 : Sâmbătă, 25 Decembrie 2010, 17:40 »
draga mea, (sper sa nu te superi ca folosesc acest apelativ) experienta imi spune ca adevarata iubire nu se invata. ori esti capabil de iubire prin nastere, ori nu. intre cel care s-a nascut capabil si cel care a primit invatatura cu polonicul, e o diferenta. poate ti se pare un amanunt, dar nu uita ca amanuntele fac marile diferente.

a iubi inseamna pur si simplu a iubi. nu-i strangi mana, nu-l asculti cu rabdare si nu-i zambesti pentru a-i dovedi ca-l iubesti. faci toate cele enumerate tocmai pentru ca-l iubesti, fara sfortare. or, la mine, astea vin din strafundul sufletului needucat.
sa fii iubita! :)

luciamanta

  • Vizitator
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #13 : Sâmbătă, 25 Decembrie 2010, 19:14 »
    Bună seara, dragă Silviu 
    Craciun Fericit! LA MULTI ANI! Sfintele Sarbatori sa iti aduca multa sanatate, liniste, fericire, armonie, mângâiere, gânduri bune, belsug si fie ca minunea Nasterii Domnului sa iti umple sufletul de iubire şi clipe frumoase!
    Ştiu că fiecare dintre noi putem vedea lucrurile diferit. Îţi respect părerea şi mă bucur că eşti sincer. Dar, să ştii că eu consider că poţi învăţa să iubeşti numai iubind. Dacă reuşeşti să acumulezi mai multă „bogăţie” de suflet, mai multă bucurie, mai multă pace, atunci vei transmite iubire.
    Adevărata iubire, cea necondiţionată, este idealul. Câţi dintre noi suntem însă capabili de ea? Există multe forme de iubire, de la cea maternă şi paternă, cea filială, cea între bărbat şi femeie, dintre membrii unei familii, până la cea din cadrul unei comunităţi religioase.   
    Sufletul uman este de o complexitate extraordinară şi, de multe ori, dacă stai să scotoceşti în adâncuri, descoperi porniri care, în realitate, nu au nimic de a face cu iubirea.  Suntem foarte puţini capabili de iubire: ne raportăm numai la noi, fiinţa noatră este universul lumii, organizăm evenimentele în funcţie de noi, şi chiar şi atunci când avem impresia că iubim, ne manifestăm, de fapt, tot egoist. Aici este problema.
    Silviu, este Sfânta Seară de Crăciun, nu vreau să te supăr, doresc să am întotdeauna o discuţie plăcută şi interesantă cu tine, dar pur şi simplu este părerea mea că poţi învăţa să iubeşti numai iubind. De exemplu, este iubire adevărată atunci cand poti ajuta pe cineva la nevoie, cand poţi iubi fără să fii posesiv, cand poţi să aduci pe cineva pe drumul cel bun. Pur si simplu, putem învăţa să fim mai atenţi la cei din jur, la nevoile lor. Toţi avem nevoie de iubire. Toată viaţa o căutăm.  În ceilalţi, în noi înşine. Dacă nu o aflăm, rămânem călători singuratici...Ar trebui să ne întrebăm mereu, dacă dincolo de acţiunile noastre există cu adevărat iubire.
   

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Violenta "didactica" si nu doar
« Răspuns #14 : Duminică, 26 Decembrie 2010, 10:33 »
putem face viata mai usoara ...
acceptand, iertand, iubind impersonal si neconditionat ...
fiecare actiune, fiecare cuvant ... declanseaza o stare emotionala
daca am observa acest impact, cu siguranta ne-am stradui sa ne pretuim la o alta valoare ...
nihil sine deo