draga micaela, iubirea aceea la care ajung doar iluminatii e una de tip religios, care te indeamna sa-ti iubesti aproapele. recunosc, eu nu am ajuns si nu voi ajunge vreodata la acest nivel de iluminare pentru ca, in primul rand, ma iubesc pe mine
sigur ca, la o adica, poti iubi si-un mincinos, dar o faci cu sufletul chinuit de-ndoiala iar aceasta iubire are toate sansele sa se stinga repede si sa te faca sa fii mefient in viitoarea relatie.
revenind la iubirea innascuta, eu ma gandeam nu la iubirea Dumnezeiasca, ci la una simpla, pamanteana, dintre un barbat si o femeie, iubire pe care noi, muritorii neiluminati, o vom cauta mereu
nu, nu trebuie sa plecam incarcati de ura din ceva care n-a mers. sa ne amintim mereu cuvintele lui g. marquez: nu plange pentru ca s-a terminat, zambeste pentru ca s-a petrecut
draga luciamanta, eu am fost indragostit de multe ori, poate nu mereu de persoana potrivita, doar stii si tu ca dragostea e oarba
, si am iubit intotdeauna nebuneste (ca un scorpion
) dar niciodata prosteste.
nu-i putin lucru sa-ti gasesti prieteni adevarati daruind iubire neconditionat, dar nici mult nu e
eu, asa traumatizat si plin de vicii cum ma crezi, daruiesc iubire si ma astept sa primesc iubire, nu o banala prietenie. semenilor mei nu le pot oferi iubire neconditionat. nici Dumnezeu nu ne ofera iubire neconditionat
intr-una dintre versiunile Luceafarului, dintre argumentele cu care Demiurgul incearca sa-l convinga pe Hyperion sa renunte la sacricificiul nemuririi se desprinde o strofa de inepuizabila actualitate:
ce-mi pasa daca-i duce-n timp
fanfara sau cimpoiul?
mii de razboinici mor pe camp,
dar n-a murit razboiul.