Moralitatea de a minti

[fortuna777]

cunosc o familie cu trei copii...acum adulti, din care doi sunt corecti si de toata increderea, iar al treilea, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste...
Cei trei au fost crescuti la fel, parintii sunt oameni foarte corecti,...insa tatal mai tot timpul pus pe glume si sotii...

......al treilea copil, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste

Nu cred ca onestitatea se invata...E adevarat ca mediul in care te invarti, copil fiind, poate avea influenta asupra caracterului tau...dar cred ca baza pe care esti nativ construit este covarsitoare si, chiar daca, la un moment dat in viata poti devia de la ceea ce tine de tine ca individualitate, pana la urma iti dai seama de abaterea de la starea ta naturala si revii la ceea ce ti-a fost fundamental fixat in gene.

Cat despre oamenii neonesti care continua sa stea impreuna...explicatia e simpla...cine se aseamana, se aduna...

[silviu]

...... al treilea copil, a avut de mic o inclinatie spre minciuna, care cred ca in timp a devenit patologica, deoarece 90% din ce spune este fabulatie...Orice spune, este pus sub semnul indoielii de catre cei care-l cunosc, dar gaseste intotdeauna noi victime pe care sa le "abureasca" si sa le vanda orice doreste...

inca nu a ajuns politician? e pacat sa se iroseasca un asa talent

[julia]

hai, mai, Jul.... eu inclin sa cred ca e si o chestiune de caracter.
....de cand eram mica, mica, aveam fixatia cu dreptatea, ...

pai de caracter si tine, ai dreptate.
dar caracterul nu e innascut, el reprezinta asimilarea si integrarea unor notiuni si pprincipii moral-valorice in conduita noastra de zi cu zi. dar daca te refereai si la temperament, acesta intr-adevar este genetic determinat, el este latura noastra energetica care difera considerabil de la un om la altul. acolo intervin hormonii, reactii chimice si multe altele de care habar n-am sa le explic, si care ne fac sa fim colerici sau sangvinici si asa mai departe.

educatia si mediul sunt determinante in insusirea valorilor si principiilor noastre de viata, deci in formarea caracterului. de aceea ziceam ca onestitatea e o alegere constienta si mai ales, cum spunea parca bitek, cu asumarea consecintelor ulterioare, oricare ar fi ele.
altfel, ce simplu ar fi … atunci ne-am disculpa cu toti si am spune: dar nu e vina mea ca sunt mincinos, nu am ce face, e din nastere!

iubire mica, vazind cum te-ai descris in copilarie ma intrebam daca ai tai ti-au fixat reguli, au stabilit clar norme de respectat, gen la ora asta se vine acasa, respecti ordine si organizare, chestii de genul asta?

[micaela]

iubire mica, vazind cum te-ai descris in copilarie ma intrebam daca ai tai ti-au fixat reguli, au stabilit clar norme de respectat, gen la ora asta se vine acasa, respecti ordine si organizare, chestii de genul asta?

absolut deloc.  total dimpotriva. de cand ma stiu am avut libertate deplina. parintii mei au avut incredere in mine, in judecatile si actiunile mele, si cred ca de aceea mi-au acordat mereu foarte mare libertate. ma sfatuiau dar nu ma obligau mai niciodata la a face ceva. e drept ca, desi traznita rau in copilarie, n-am avut etape de razvratire excesiva, cu iesiri notabile din perimetrul bunului simt. 
de aceea spuneam ca m-am "nascut" asa, si ca nu am dobandit anumite trasaturi de caracter prin educatie, conjuncturi etc. Dintotdeauna am avut o apetenta, uneori poate chiar exagerata, pentru "dreptate", onestitate etc...

cat despre temperamente...da, cred ca tin mult de niste reactii fiziologice, chimice etc.. insa sunt alte trasaturi carora inclin sa le dau o sorginte spirituala. unii se nasc buni, generosi, atenti la trairile celorlalti (se vede asta chiar din frageda pruncie), in timp ce altii se nasc rai, egoisti, fara scrupule in raport cu celalalte fiinte. Asta nu mai cred ca tine de "chimie". cei buni se afla in toate tipurile de temperamente: colerici, sangvinici etc... la fel si cei rai... exista si niste "ceva"-uri in structura noastra care cred ca nu pot fi explicate biologic....

da, exista o onestitate care se invata, se insuseste, care e "normata" social si pentru absenta careia nu poti da argumentul acela "ce sa fac daca m-am nascut mincinos", dar cred ca mai exista si o onestitate structurala care tine sa-i zicem, asa... vag, de fiinta respectiva (ca sa evit conceptele de caracter si temperament pe care nu le stapanesc f. bine si care uneori au oscilatii semantice  ).
unii se nasc cu trairea onestitatii inradacinata bine in fiinta lor, ca un stejar cu radacini adanci; altii invata corectitudinea sociala (mai degraba decat onestitatea), si si-o vara in personajele in care defileaza public, ca pe o papadie fragila si slab ancorata, gata sa se raspandeasca in vant, cu prima ocazie. 

asta-i parerea mea, iubire mica. 

[julia]

hai ca acu intelesei la ce te referi. eu ma limitasem la sensul discutiei initiale cu onestitatea unei relatii de cuplu.
asa e. alea sunt trasaturi de personalitate, sunt complexe si stabile pe parcursul vietii, si definesc un anume fel de a fi al nostru, sau esenta sau fiinta cum ai spus foarte frumos. toti le avem dar nu toti la fel de bine evidentiate. ca e vorba de empatie, demonstrativitate, emotivitate, agresivitate etc nu conteaza, dar ele reprezinta o predispozitie de a functiona intr-un anume fel.
stii cine mi-a venit in minte in timp ce citeam ce ai scris? personajul lui camil petrescu din jocul ielelor, care nu accepta si nu poate trai cu ideea minciunii si a compromisului

[julia]

am uitat ...

referitor la tine asa ma gindeam si eu, ca ai avut libertatea de a decide sau de exprimare mai mult decat au alti copii si nu a trebuit sa dai de ziduri

[micaela]

pana la un punct, da... am, sau am avut tendinta de a absolutiza ideea de adevar, dreptate etc. si da, ca si in cazul personajului din jocul ielelor, asta genera un soi de inadaptabilitate sociala... am invatat, sau am acceptat ca totul trebuie relativizat, ca muchiile si colturile trebuie indulcite.. ca eu insami nu sunt purtatoarea adevarului sau dreptatii absolute....

da', ia zi-mi, doamna doctor de suflete, e buna aceasta libertate acordata copilului? caci si eu practic acelasi tip de relatie cu fi-mea in care am totala incredere, adica in justetea rationamentelor ei, in bunul-simt al actiunilor ei... nu i-am impus mai niciodata reguli stricte. nu a fost deloc nevoie. e si mult mai cuminte (adica mai ne-nazdravana) decat eram eu.  ba chiar dimpotriva, m-am straduit sa-i inlatur niste incorsetari pe care si le autoimpusese... m-am straduit sa-i sporesc libertatea interioara, inlaturandu-i teama excesiva de ridicol, de judecatile celor din jur... bineinteles, totul in perimetrul bunului simt, de care aminteam.
cu fi-miu, insa, am simtit la un moment dat nevoia sa adopt niste reguli, caci nu ma mai intelegeam in privinta invataturii. dar n-a functionat. s-a razvratit adolescentin si ajunsesem la conflicte importante. pana la urma a functionat tot vorba buna, explicatia si re-explicatia rationala, argumentata, apelul la bun-simt. constrangerea despotica pe care o adoptasem exasperata de inconstientele lui n-a dus la nimic bun. acum are libertate destula, dar si am incredere in el. doar invatatura mai e obiect de polemici aprinse. 

[bit]

da, exista o onestitate care se invata, se insuseste, care e "normata" social si pentru absenta careia nu poti da argumentul acela "ce sa fac daca m-am nascut mincinos", dar cred ca mai exista si o onestitate structurala care tine sa-i zicem, asa... vag, de fiinta respectiva (ca sa evit conceptele de caracter si temperament pe care nu le stapanesc f. bine si care uneori au oscilatii semantice  ).
unii se nasc cu trairea onestitatii inradacinata bine in fiinta lor, ca un stejar cu radacini adanci; altii invata corectitudinea sociala (mai degraba decat onestitatea), si si-o vara in personajele in care defileaza public, ca pe o papadie fragila si slab ancorata, gata sa se raspandeasca in vant, cu prima ocazie. 

Frumos spus! si mai e si adevarat. Pentru aceste cuvinte, ai tot respectul meu.

[julia]

si totusi ce ne place sa fim mintiti daca e ceea ce vrem sa auzim

[balanta]

ma tem ca da Julia, ma tem ca ne place sa fim mintiti uneori....adevarul stim bine ca e relativ...e drept ca exista minciuna de tip negru-alb, cand eu am fost vazuta ca am furat un creion de pe un raft dar sustin cu tarie si revoltata ca nu este asa. Si exista minciuna gri, care are limitele fine, minciuna care oricand poate fi si adevar , functie de conjuctura si trairi. Si eu urasc minciuna. Am avut corectii aplicate pt ea cand eram mica...fara sa ma fi invatat cineva sa mint, am practicat-o pentru a obtine tot ce imi era interzis pentru ca eu nu functionam dupa instructiuni de tip "nu e voie, nu e cazul, nu acum". Apoi am practicat si minciuna de tip gri, cand azi spuneam una pentru ca asa simteam si maine spuneam altceva pentru ca imi schimbam trairile si atunci nici eu nu mai stiam adevarul. Cand nu suntem stabili emotionali nu cred ca putem avea o demarcatie clara intre minciuna si adevar. Bine, am practicat si minciuna prin omisiunea adevarului. Adica nu sunt deacord daca sunt intrebata de exemplu chestii personale sa spun adevaraul numai ca asa trebuie. Acum pentru ca nu sunt sigura pe adevar si minciuna mai bine tac. Cu aia alb-negru nu ma impac.

[steliana]

va rog sa ma ajutati cu mai multe sfaturi pentru a pedepsi o persoana mincinoasa;
daca nici una dintre variante nu imi place ... ma gandesc la o incadrare juridica;
cine ma cunoaste, stie ca nu mint - mai ales cand ma infurii!

[almi_gabi]

..... sfaturi pentru a pedepsi o persoana mincinoasa

sa se gaseasca oare  "ac de cojocul" mincinoasei/ mincinosului? 

[janeta]

primul pas , cred eu , este demascarea persoanei mincinoase . cu cat lucrurile se intampla cat mai " pe fata" , cu atat cel/cea care se foloseste de minciuni are mai putine sanse de a-si prolifera neadevarurile . ba mai mult , cei din jur fiind avertizati in privinta acestui mod   ( deplorabil , zic eu , ) de comportament vor proceda la excluderea din sanul comunitatii a mincinosului . iar asta poate fi o pedeapsa , desigur .
apoi , eu n-as ignora varianta juridica deoarece pentru mincinosii care ne afecteaza in mod grav existenta musai trebuie o pedeapsa pe care sa o simta cel putin la fel de acut pe cat de nociv le este comportamentul .

[julia]

idem mai sus

[bit]

Cel mai bun lucru pe care il poti face e sa rupi orice legatura cu persoana respectiva si sa te indepartezi cat de mult poti fata de ea, eventual ca masura definitiva, tinand cont de faptul ca minciunile respective au avut o tinta, un scop si au cauzat mult rau. Eu asa fac. Cu mici exceptii (adica daca e mascul, se poate invarti de o frumoasa rupere de bot din partea mea iar daca e o lady, ma rog - o lada, ca o lady nu procedeaza asa, ii explic dragut sa se tina departe de mine pentru restul zilelor sale). E cam preistorica treaba, stiu, dar e extrem de eficenta, cel putin stiu ca sunt inconjurat de oameni de incredere. Si asta ma face sa-mi traiesc viata mai linistit.