cred ca obisnuinta , forti , apoi teama ca fara iluzia aia de sprijin o sa fie si mai greu , frica de a "rupe pisica-n doua " , teama de gura lumii ( din pacate mai sunt si astfel de cazuri ) si , nu in ultimul rand , un soi de dorinta din subcostient de a nu-i da drumul sa plece omului despre care are convingerea ca-i apartine . sti tu vorba aia : bun, rau , e al meu .
e greu de inteles ca nimeni nu apartine nimanui si ca un cuplu trebuie ( cel putin in teorie , pt ca in practica nu e mereu asa ) sa ramana impreuna atat timp cat ambilor parteneri le e bine asa .
motivatia : "am stat cu el/ea de dragul copiilor , ascunde de cele mai multe ori lasitate , comoditate ori , de ce nu , lipsa alternativei