Era una din diminetile acelea de vara, cu cer albastru si curat, semn al unei dupamieze toride. Pasarile isi terminasera cantecul vioi si zburasera spre padurea invecinata satului. Gainile isi cautau deja un loc umbros in care sa se ascunda de soarele care deja arunca sageti fierbinti spre pamant, facand sa se ridice un abur gros.
Zora, catelusa bunicilor, isi lasase doar labele sa-i atarne in afara colibei, de unde razbatea un suspin de animal batran...Vacile si bivolii plecasera dis de dimineata inspre Lazuri, o coasta de deal dezpadurita pentru pasunat.
In curtea pavata cu bolovani de rau si acoperita de o perdea deasa de vita de vie, bunicii isi terminau ultimele treburi de dimineata. Lenes si plicitisit priveam inspre Suru, in timp ce gandurile imi rataceau fara tinta, departe de varful golas, inspre alte zari. Eram deja de o luna la tara si terminasem toate cartile luate cu mine. Strada era goala, copii vecinilor munceau in Miristi la intorsul si adunatul fanului. Nu-mi gaseam ceva care sa ma preocupe si intereseze. As fi facut cateva schite, dar parca foaia era prea alba, grafitul prea negru si nimic nu-mi venea in minte ce m-ar putea stimula sa desenez. Ma uitam apatic la minge, apoi mi-am mutat privirea spre sopronul cuptorului de paine. Acolo in fiecare marti, bunica incingea cuptorul si baga apoi bucati alungite si crestate din aluatul framantat si dospit. Paini mari si crescute se coceau saptamanl acolo, in oul cuptorului, raspandind in toata curtea un miros dulce. Erau apoi invelite in stergare de canepa tesuta si asezate pe laita. La masa, bunicul, prindea painea intre mainile lui muncite si schilodite de munca, o rezema de burta si ii facea semnul crucii pe spate, apoi taia felii mari si groase.
Ochii mi-au alunecat pe sculele de pescuit pe care le atarnam de acoperisul sopronului. La pescuit, la asta nu ma gandisem..."Asta e, gata am plecat la pesti!" le-am spus bucuros ca am gasit ceva de facut, bunicilor. M-am imbracat in graba, m-am incaltat in sandalele de joaca, mi-am luat betele si am dat sa ies pe poarta. "Gigi!", m-a strigat din bucatarie bunica, "stai si ia pachetul cu mancare!". M-am intors din drum, am luat punga pregatita cu mancare si am indesat-o adanc in geanta pe care o luam intotdeauna la pescuit. Am inchis poarta si am avut o sovaiala. Sa merg inspre Olt asa cum gandisem prima data sau sa plec spre munte, la pescuit de pastrav? Era cam tarziu pentru pastrav, dar si cam departe sa plec pana la Olt! Ce sa aleg? Am preferat racoarea padurii, gandudu-ma la ce m-ar astepta seara la intoarcere daca as fi plecat spre gara. Am inceput sa urc Hula si am ajuns in dealul Putineiului. De aici drumul o tinea paralel cu raul, pana in Rusca. O caldura umeda se lasase deja peste campul inmiresmat de milione de flori, dar roua dimnetii inca statea atarnata de firele lungi inca netaiate de coase. Imi simteam corpul incins, in timp ce picioarele erau ude si reci. Trecuse o ora de cand plecasem de la bunici si eram deabia in "Fundul Ruscii". Mergeam tot mai incet, privind tot mai atent la peisajele de munte ce mi se asterneau in jur. Fagi batrani si arini contorsionati, mesteceni cu scoarta alba si jnepeni care vesteau apropierea de munte. Pietre mari acoperite cu muschi, strajuiau de o parte si alta raul, creand senzatia de aliniere. Am lasat in urma cireada de bivoli care se scalda in noroiul baltilor unui parau care se varsa in rau si curand am ajuns la Podul de Piatra. Acolo cele doua paraie Fatul si Ionelul isi uneau apele formand Sebesul. Raul care cobora traversand Rusca si taia apoi satul in doua, indreptandu-se prin Prunduri, spre varsarea in Olt. O apa limpede si inspumata de trecerea peste bolovani imensi, ce ascundea pastravi pistruiati si zglavoace cu capul lor mare si urat. Ionelul este deschis, primitor, pana la inceputul potecii care urca la stana, apoi la Suru. Apoi ramanea jos in vale, in timp ce cararuia urca pieptis. Fatul era umbros si rece. Copacii il ascundeau in serpuirea lui printre stanci. Pescuitul aici era o adevarata aventura. Trebuia sa atati pestii care se zbenguiau vioi in apa, cu nada din capatul firului, catarat in copaci, atarnat de cate o stanca...Dar tocami asta imi placea. Era intradevar mai greu, dar si mai aventuros. Zgomotul apei care se lovea de maluri si pietre forma un vacarm care nu lasa sa se distinga alt sunet. N-ai fi putut remarca chiar si daca un urs ar fi mormait langa tine...
"Pe unde s-o iau, sa continui in sus pe Fatu, sau sa cotesc urcand incet pe Ionelu?" Mi se parea prea cald deja pentru un loc deschis ca Ionelu si am coborat prin frunzisul uscat de pe mal, ajungand langa prima valtoare de pe Fatu. Ma ascund dupa o stanca, prind in ac un cal de iarba si arunc. Firul nici nu atinsese apa, cand o strafulgerare a sclipit din apa, urcand spre lumina. Calul de iarba a disparut rapid, iar firul s-a intins tremurand de zbaterea rapitorului. Am lasat usor firul sa coboare, conducand prada catre aval. Apoi am inclinat mai tare batul si i-am vazut corpul. Un ruginiu inchis, semn ca era un indigen crescut in umbra. L-am apucat cu mana libera si i-am simtit raceala apei in care statuse pana cu o clipa in urma. Incercand sa nu-mi scape i-am desfacut usor acul care-l tinea captiv, l-am invelit intr-o frunza de feriga si l-am strecurat in tolba. Mi-am continuat apoi drumul spre izvoare, coborand si urcand malurile Fatului. Ocoleam valtorile, dobele cum se numesc pe acolo, catarandu-ma prins de cate un arbust tanar, apoi imi dadeam drumul pe frunze, din nou in jos, pana ajungeam in preajma apei. Spre dupaamiaza m-a razbit foamea. Mi-am desfacut pachetul, am muscat adand din paine si apoi din slanina. Mi-am taiat felii din ceapa rosie si cruda, si am inceput sa mestec multumit de gustul acela unic al mancarii de casa. M-am aplecat apoi pe burta si am sorbit din apa rece a Fatului. Am stat cateva minute rezemat de o piatra, m-am ridicat apoi, continuandu-mi drumul catre izvorul Fatului. Alti sase pastravi s-au prins in carligul nadit, pana spre seara. Am mai baut odata apa si am luat-o incet inapoi. Se lasase deja racoarea padurii, semn ca venea seara, am grabit pasul sa ajung la bunici. In timpul asta gandurile de copil, simtind apropierea adolescentei, imi alergau buimace, ratacind printre colegele de clasa. Se oprea apoi asupra cate uneia. Dupa care repede infricat si jenat, fugea mai departe...Nici n-am simtit cand am ajuns acasa. Bunicul statea pe piatra mare pe care o asezase in fata casei, uitandu-se la ciurda care se risipea prin curti. Obisnuita mea gluma: "N-am prins nimic", ca apoi sa scot mandru de captura, unul cate unul pastravii din geanta. Bunicul si el mare pescar si vanator in tinerete, privea cu multumire si bucurie la pestii insirati. Placerea mea cea mai mare era atunci cand dupa ce manca doua trei din bucatile de peste pregatite in malai, bunicul spunea indatorat: "Multam nepoate ca m-ai mai hranit odata, cu pastrav!". Iar eu bucuros ca ii faceam bunicului o asa mare placere, zambeam stingherit fara sa stiu ce sa-i raspund...
Multe zile de neuitat mi-am petrecut pe malurile Fatului si multi pastravi ruginii am prins in apele lui! Dar asta era demult intr-o vreme frumoasa si fericita cand inca bunicii traiau...
Bunicilor mei, oamenii minunati ai copilariei mele
