Autor Subiect: Azi multumesc...  (Citit de 123781 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

julia

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #645 : Duminică, 25 Decembrie 2011, 10:58 »
...azi multumesc lui Mos Craciun. As fi vrut sa ramina la mine de tot.

Iuliana

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #646 : Duminică, 25 Decembrie 2011, 11:47 »
Am foarte multe motive sa multumesc, asa ca o sa spun scurt si cuprinzator: "Azi multumesc pentru TOT"  :)

julia

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #647 : Marți, 03 Ianuarie 2012, 17:16 »
nemultumitilor !!
aici nu mai multumeste nimeni ?!

silviu

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #648 : Marți, 10 Ianuarie 2012, 15:45 »
multumesc lui Dumnezeu ca nu m-am nascut prin vreo tara araba, sa vad numai femei invelite in cerceaf si cu basmaua pe cap. cre ca la aia nud inseamna o femeie care isi scoate pardesiul :( >:(

julia

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #649 : Miercuri, 11 Ianuarie 2012, 14:57 »

Caroline

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #650 : Miercuri, 11 Ianuarie 2012, 15:16 »
Adevărul e că tuturor ne place să visăm… și, cu ocazia asta, uităm exact acele lucruri simple  care ne umplu viața de sens în fiecare zi. Oricât pare de incredibil, astfel de lucruri sunt de fapt acelea pentru care luptăm cel mai mult, zi de zi, cu fiecare fibră a corpului, a minții și a sufletului… și totuși, vrem mereu altceva.

Cu toții iubim – cred – diminețile mai mult decât serile. Răsăritul de soare mai mult decât apusul. Tatonările unei posibile iubiri decât concretizarea ei explicită, posibilă sau imposibilă, zi după zi. Entuziasmul unui job nou, mai mult decât compromisurile necesare pentru a-l păstra, în timp. Într-un cuvânt, iubim mai mult noutatea decât apreciem statornicia. Începuturile mai mult decât sfârșiturile… Dacă acestea sunt cu happy-end sau nu, este irelevant.

Iată o poveste despre… o anonimă, care a avut și a fost în viață, până acum, aproape tot ceea ce oricine și-ar fi dorit, teoretic. Mai puțin… aceste lucruri simple. Fiindcă există întotdeauna un preț de plătit. Oare cum arată acum o zi din viața ei? Așa…

Într-o sâmbătă, Caroline s-a trezit în miez de noapte, după un somn inconștient de câteva ore bune deja…  cu o idee în minte: Inițial, am știut doar ceea ce NU mai vreau. Acum știu și ce vreau… cred! Dar ca să fiu sigură, trebuie să renunț mai întâi la orice fel de dependență: alimentară, medicamentoasă, afectivă, mentală, materială, profesională… etc. Doar așa… o să văd, pe urmă, ce rămâne… imuabil.

Totul a început deci cu noaptea-n cap, printr-o plimbare matinală, în trening și adidași, pe străzile micului burg, pustiu la acea oră. Două rațe sălbatice înotau, secondându-se, pe râul local, luându-și rămas bun, în drumul lor spre țările calde…  sau poate că nu, poate că negociau cum să rămână împreună?!... 
Nu era încă ora 7, dar soarele încerca să-și facă datoria… asta dacă niscaiva nori nu s-ar fi jucat de-a răsăritul, într-un spectacol inedit.  Păcat că nu mi-am luat cu mine camera foto – și-a zis Caroline – dar… în definitiv, oare chiar am nevoie de dovezi ca să nu uit această dimineața?...

Caroline, în drum spre casă, salutând deja oamenii de pe stradă, precum în toate locurile în care toată lumea se cunoaște cu toată lumea… și-a amintit că azi, tatăl ei, dacă ar fi trăit, ar fi împlinit 71 de ani.
Părinții ei fuseseră repartizați – întru noua ordine ceaușistă – într-un  sat de ceangăi din nordul Moldovei (loc în care, par hazard, ei s-au și căsătorit și și-au adus pe lume copiii, printre care și pe subsemnata…). Locuiau în Dispensarul Comunal, el fiind medicul satului.
Într-o zi Caroline, pe atunci în vârstă de 9 ani, a fost martoră la un eveniment pe care îl credea pierdut în memorie, până azi… O fetiță de vârsta ei căzuse din cireș și, cu fractură deschisă la ambele picioare, era transportată, într-un concern de vaiete teribile, pe targă, la salvare, la oraș… Aș vrea atât de mult să pot face ceva pentru ea… - a gândit Caroline atunci.
Mulţumesc – mi-a spus, azi pe la prânz (adică 30 de ani mai târziu și la sute de km distanță), femeia de 37 ani, cu 8 copii, din același sat, dar măritată în Ardeal, mama fetiței de 9 ani, care a câștigat premiul întâi pe țară la un concurs finanțat UE și o tabără gratuită la Costinești. Noi suntem prea săraci ca să ne ducem copiii în tabără la mare. Dar îl cunosc pe tatăl dumneavoastră, de când eram copil, din Moldova… ne-a fost doctor bun, și-acolo, și aici.

Spre seară, vorbesc pe net cu o colegă… Ce faci? Citesc ceva. – zice Caroline. Bine că ai timp – vine răspunsul – eu fac zacuscă pentru ai mei…

Povestea nu se termină aici… deși ar mai fi multe și mărunte de relatat, dintr-o zi de sâmbătă…
O să mă rezum însă – ca să nu plictisesc – la acel moment din zi preferat de către Caroline, adică atunci când becurile stradale se aprind, dar soarele încă nu a apus, ci se află într-un minunat crepuscul…
Din balconul casei părintești, Caroline observă ceva ciudat la bătrânul de pe stradă… cu camera foto la îndemână, de data asta.

Bătrânul de pe strada mea – ca și a ta sau a altora – este acel mic bonom, neajutorat, dar plin de orgolii, din fiecare dintre noi… chiar dacă timpul lui nu ne-a ajuns încă. Singura lui mândrie, chiar dacă se află într-un scaun cu rotile și acceptă ca vecinii să îl ajute cum pot, din când în când, cu un blid de mâncare caldă (deși exista rezidență ultramodernă pentru bătrâni în localitate), este că, oricine trece pe strada lui, trebuie să-l salute. Bu-nă ji-ua ! – răspunde, luptându-se cu proteza dentară, dar cu demnitate.
Bună e ziua asta, într-adevăr – ar trebui să ne treacă prin cap, și nouă, celorlalți – dacă noi încă mai avem picioare viabile, un serviciu, o familie etc. În seara asta însă, ceva e schimbat… bătrânul de pe strada ta își freacă ochii prea des. Ba, la un moment dat, scoate și o batistă albă, imensă, cu care se șterge la ochi și la nas. Plânge?!... Pentru el sau pentru ceea ce ar fi trebuit Caroline să plângă într-o zi ca asta? Sau oricare dintre noi, în oricare dintre zilele vieții lui… până nu e prea târziu?

Cu toate astea… crede cineva că toate astea s-au întâmplat, chiar toate, întâmplător?...

Mulţumesc tuturor celor care, cu voie sau fără, m-au ajutat sa ajung ceea ce sunt, acum şi aici.

julia

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #651 : Miercuri, 11 Ianuarie 2012, 18:28 »
Azi multumesc lui Caroline pt scrierile frumoase.

Offline EUGENIA110

  • Sr. Member
  • ****
  • Mesaje postate: 482
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #652 : Luni, 23 Ianuarie 2012, 11:10 »
  Multumesc unui om deosebit de amabil, coleg SC, care a infruntat fulgii viscoliti si a venit sa ajute o nepriceputa ca mine sa-si faca ordine in calculator. Multumesc frumos, Bogdane!   :-*

Saturnianul

  • Vizitator
Re: Azi multumesc...
« Răspuns #653 : Luni, 23 Ianuarie 2012, 14:02 »
Multumesc frumos, Bogdane!   :-*

Pentru putin Eugenia dar, cum spun americanii, I was only doing my job  :)
Ma bucur ca ai mai scris pe-aici. A fost o surpriza placuta!