Oare sa fie atat de usor ca sa fim fericiti? Nu stiu, dar eu cand simt ca mi s-au innecat toate corabiile, ma apuc mai cu sarg sa fac curatenie. Rezultatul : o curatenie ca la carte, si o stare muuult mai buna ... Dar am mai gasit un mod de a-mi imbunatati starea : ma gandesc la momentele din trecut cand m-am simtit in al noualea cer si incep sa zambesc ... si parca-mi mai trece supararea. Mai rau este atunci cand pierzi pe cineva drag si ai senzatia aceea neplacuta ca s-a sfarsit lumea si nu mai ai nici-un rost pe lume. Din pacate atunci nu ma ajuta chiar nimic si-mi vine sa urlu, sa tip ... dar incerc sa nu ma gandesc (daca pot). Oricum starea de fericire completa este efemera si foarte rara ... poate pentru unii nu, sau cine stie?
n-as zice ca e usor deloc, prostioarele de mai sus, cu pasii, etc. sunt niste chestii simpatice pe moment si-atat, ceva care se ne dea un pic de gandit. dar vad ca deja pui in practica: facut curat = exercitiu fizic! gandire retrospectiva la momente frumoase... partea cu pierderea cuiva drag, hmhmhm, asta este dur dur.
de cate ori vine vorba de fericire, imi aduc aminte de o povestioara pe care am citit-o cand eram copil, "camasa fericitului", probabil o stie toata lumea. cand, in sfarsit, trimisul imparatului a dat de cineva care-si lucra ogorul cantand vesel, complet fericit, multumit cu viata simpla si saracacioasa pe care o ducea si a vrut sa-i ia camasa pentru a-l vindeca pe feciorul cel nefericit al imparatului, a constatat ca fericitul nu avea camasa pe el. nu ceva sau cineva ne aduce noua fericirea...fericirea, starea aceea de bine, care vine mai intai din interiorul nostru. nu as putea sa cred ca prezenta altcuiva ar aduce fericire in viata mea, de exemplu, mi-ar aduce un plus de stare de bine, ar mari bucuria de a trai pe care eu deja o simt.
ai mare dreptate cand vorbesti despre starea efemera a fericirii, asa este, la fel ca pentru orice pe lumea aceasta, incepand cu noi insine. "musti de-o zi pe-o lume mica de se masura cu cotul".
