Nu stiu cine este domnisoara Cucu, o fi din vreo carte care mi-a dat-o s-o citesc si am preferat sa bat mingea in timpul acela? - nu stiu dar madam Fanache avea un stil mai mult decat sever si foarte-foarte distant. Fusese presedinta sau cum se numea atunci secretara cu probleme de patrimoniu si multi s-au plans de faptul ca era un zbir si pe-acolo. Multi ani dupa aceea, directorul nostru Flax, cel care de aproape 60 de ani, zi de zi merge la liceu, la Gh. Lazar, imi spunea ca a fost un om care nu s-a bucurat nici de aprecierea colegilor de cancelarie. Intra, lasa un catalog, il lua pe altul, il frunzarea, manca un mar si pleca la clasa. Fara sa ridice capul. Sotul ei era, nu stiu daca mai traieste, de aceea folosesc timpul trecut, un tip jovial, fusese un medic si un balneolog renumit in zona noastra. Nu stiu cum a putut supravietui cu femeia aceea acra si tepoasa ca un mar nealtoit.
Eu i-am surprins insa de cateva ori un licar de bucurie in priviri si de interes cand citeam clasei si poate am judecat-o de aceea un pic subiectiv si cu speranta ca ceea ce arata este doar o masca. Asa cum spuneam era inexpugnabila, nu puteai sa intelegi daca ceea ce faci e bine sau rau, pana la sfarsit, cand te nota. Avea doar o strangere a buzelor, isi verifica permanent cum ii cadea fusta peste genunchi si da, am uitat de tinuta. Era tot timpul dreapta si teapana ca un stalp, ziceai ca nimic nu o poate incovoia. Mica de statura, slaba si cracanata, toc - toc o vedeai cum strabate in goana coridorul lung din fata claselor si odata te trezeai cu ea in clasa. Si fereasca sfantu' sa nu fi fost in banca, sa fi intarziat pe la geam, sau pe la alt coleg, erai automat in picioare si asupra ta se abatea o ploaie de intrebari care erau in asa fel puse incat parca nu aveau raspuns. Si "stai jos, 4". Eu am fost campion la chestia asta, pt ca naiba stie cum faceam tot mereu ma gaseam sa fac ceva inainte de intra ea in clasa si-mi uitam de mine.
II port insa o mare recunostinta, pt ca in felul ei mai dur si mai sever, poate chiar exagerat, a reusit sa ma determine la a judeca lucrurile mai in profunzime decat eram obisnuit pana atunci. Imi amintesc ca lectiile ei, intr-o perioada in care predarea se facea prin monolog, era era interactiva si te forta la intelegerea deplina a personajului, la a descoperi mesajul scriitorului, la a pricepe textul, nu doar a-l parcurge sau a-l memora. Era singura profesoara de romana de care am auzit ca nu forta la invatarea pe de rost a poeziilor, dar era jale mare daca nu veneai la lectie cu cartelele facute. Avea un sistem de analiza secventiala a fiecarei opere, folosea pt asta cartele, pe care trebuia sa le completezi printr-o analiza personala. Daca foloseai texte din Calinescu, sau Ibraileanu, sau orice alt critic erai taxat cu 4, ca si cand nu ti-ai fi facut tema. Avea ea pe ale ei, dar cred ca mi-a prins bine ce m-a invatat. De aici recunostinta mea.
