Autor Subiect: Formalism religios  (Citit de 7186 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11622
Formalism religios
« : Marţi, 16 Februarie 2010, 09:05 »
Imi impusesem sa nu abordez teme sau subiecte care tin de religie si politica. Dar sambata am ajuns atat de revoltat acasa, incat nu m-am putut abtine sa nu scriu despre un nou obiecei cleric, ce bantuie prin lacasurile de cult din Romania: acela de formalism religios, de mimare a actului bisericesc.
 Intotdeauna am privit ocupatia de preot insotita neaparat de un har pe care acela care face legatura intre noi si Dumnezeu trebuie sa-l aiba. Ca nu este acelasi lucru sa slujesti pe Dumnezeu, cu a avea o ocupatie laica.
Sunt ortodox, n-as putea spune chiar practicant , mai degraba respect traditia religioasa in care m-am nascut. De fapt sunt un ecumenic pt ca nu m-am sfiit niciodata sa ma inchin intr-o biserica evenghelica, catolica sau sa intru intr-o moschee. Sunt foarte tolerant in ceea ce priveste orice cult religios, atata timp cat nu intervine brutal si modificator in sufletele oamenilor, denaturand ideea de credinta.
Am respectat toate sarbatorile crestine si am urmat toate datinile religiei ortodoxe. Nu
m-a interesat niciodata, sub aspectul participarii, alta religie. Deci pot spune ca sunt fidel aceleia in care m-am nascut, adica cea ortodoxa. Asta nu este o spovedanie, ci o introducere.
Nu merg la biserica decat cu ocaziile marilor momente ale vietii sau de sarbatori. In rest foarte rar si asta doar intamplator. Sambata am ajuns la Catedrala Sibiu, cu vreo cincisprezece minute inainte de ora la care era programat un ceremonial de amintire a tatalui sotiei mele, un om exceptional, de care ma leaga o placuta amintire. Patruns odata in lacas, totul s-a petrecut fulgerator si halucinant. Un asa zis preot, Streza (constat ca neamul asta a monopolizat Mitropolia lui Saguna), intr-o batjocora a actului bisericesc, a inceput ceremonialul asa ca de unul singur, bolborosind si inganand ceva care ar fi trebuit sa fie o slujba, cu grimase de om plictisit si grabit. Pana ca cei invitati la parastas sa soseasca, el deja isi si indesase in geanta pantecoasa colacii si vinul de pe masa, lasandu-ne pe toti, consternati in fata altarului. Din respect pentru amintirea socrului meu m-am abtinut sa nu-l opresc si sa-i recomand schimbarea profesiei. Pentru ca oameni din astia si care constat ca sunt tot mai multi in clerul ortodox, nu au ce cauta ca slujitori ai domnului, intr-o biserica.
Un alt individ parca pe calapodul preotului, cred ca era epitropul, ne zorea sa terminam cu impartitul colacilor si a colivei, pentru ca urmeaza un botez si trebuie eliberat coltul acela de la iesire. Catedrala era chiar goala, in afara de noi care eram vreo treizeci de persoane, doar o familie nevoiasa cu un copil ce plangea si cativa cersetori intrati de frig inauntru, mai erau in sala mare, de aceea nu prea intelegeam furia si isteria slugii zglobii. M-am dumirit apoi cand slujba de botez s-a tinut chiar in acel colt, la iesirea din Catedrala. De ce acolo, cand zona de altar era goala, era sambata, si nimeni in catedrala?  Simplu, pentru ca in mintea „slujitorului domnului” lacasul este impartit in cvartale functie de importanta sociala a enoriasilor. Iar familia aceea, neinsotita de nimeni era „clasificata si repartizata” in colt, de „fata bisericeasca”.
Pana am adunat cutiile si paharele ramase de la pomana se terminase si botezul, cu acelasi formalism si plictiseala a preotului. O fatza tampa, buhaita de pomeni si parastase, imobila pe toata perioada slujbei; dar cu un licar de om multumit atunci cand si-a strecurat banutii primiti pe sub poalele hainei...
Atata lehamite mi-a facut totul, incat mi-am promis o reevaluare a religiei pe care o am. Pentru ca nu este prima data cand sunt complet dezamagit: acum cateva luni mitropolitul, tot un „Streza”, se juca „de-a uite popa nu e popa”, starnind revolta satenilor din Sibiel, pana intracolo incat in disperare acestia au pus lacatul pe biserica. Si stiiti care a fost reactia unui lacheu al mitropolitului  atunci cand enoriasii au facut un apel pt readucerea parintelui Munteanu? Arogant, superior si sigur pe el, le-a recomandat satenilor sa deschida usile bisericii, sa primeasca preotul trimis de mitropolie, ca altfel vor trebui sa treaca cu totii la un alt cult...



Offline Felicia

  • Full Member
  • ***
  • Mesaje postate: 142
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #1 : Joi, 18 Februarie 2010, 22:02 »
Asa este din pacate in multe din biserici. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca preotii mai fac si politica. Dar sa stii ca sunt si locuri mai deosebite. Nu departe de Sibiu, la Sadinca, e un loc diferit mult de cel descris de tine si diferit chiar si de alte manastiri. E un loc unde Parintele iti refuza banii dati direct lui, chiar daca acestia sunt insotiti de un pomelnic (daca doresti sa donezi ceva o faci in 2 cutii plasate in interiorul manastirii). E un loc unde ti se impune tinuta si unde in timpul slujbei nu auzi forfota, murmur si unde oamenii sunt acolo pt a se ruga si nicidecum pt a vedea ce palarie si-a mai luat vecina sau ce haina si-a scos de la naftalina X.
E un loc deosebit si merita sa treci macar o data pe acolo. E foarte interesanta si istoria localitatii. Daca cautati pe Google -Parintele David, Sadinca gasiti cateva informatii despre localitate si cum s-a ajuns la constructia manastirii.

raskolnikov

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #2 : Vineri, 19 Februarie 2010, 03:26 »
Ma bucura tema abordata de tine, pt ca mie, sincer, mi-a fost jena sa ma refer la ce am observat in zona Ardealului din punctul de vedere al religiei, al bisericii, al cultului. M-a frapat in primul rand ca in cele mai multe dintre sate bastinasii au aderat la diferite secte, "sambatari" sau "duminicari", cum li se spunea pe langa Sebes. Sunt sate intregi in care ortodocsii au ramas minoritari, un preot al acestui rit al nostru marturisindu-mi ca nu prea mai are in prezenta cui sa savarseasca sfanta slujba. Sper sa nu supar pe nimeni daca am observat ca mai toti cei care adera la respectivele secte sunt romani si tigani, ultimii chiar stramutati in zonele sudice ale Transilvaniei de catre coreligionarii lor, care, culmea, luasea legatura cu sasii plecati in Germania pt a le vinde/inchiria casele parasite in care s-au stabilit enoriasii unor culte fara capatai. Nu stiun daca ati fost la Iacobeni. Acolo fiinteaza de secole o biserica fortificata saseasca ce a fost preluata de ani buni de catre un escros ruso-german, daca retin bine, care a pus-o sub hramul unui anume Del Bosco, o panarama de sfant de pe la jumatatea secolului al XIX-lea, care zice-se ar fi fost protectorul vagabonzilor, al copiilor strazii. Am intalnit si sasi in respectiva localitate, ba chiar am incercat sa vorbesc cu ei in legatura cu cei care le-au preluat superba biserica, insa cu totii au refuzat speriati sa vorbeasca despre acest subiect. Repet, se intampla lucruri stranii in zona Ardealului, indeosebi prin mediul rural, cu tot soiul de asemenea secte care au ajuns sa faca din comunitatile ortodoxe niste entitati izolate. Stiti ceva, aveti vreo explicatie?

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #3 : Vineri, 19 Martie 2010, 16:40 »
eu am senzatia ca intre biserica ortodoxa si invatatura lui Iisus e o diferenta din ce in ce mai mare
sa vedeti ce se intampla cand e ziua cate unui sfant, ale carui moaste sunt scoase din biserica!
afacere in toata regula
si oamenii cotizeaza la greu, sperand ca li se vor indeplini dorintele daca cumpara tot felul de iconite sfintite si ating moastele sfantului
Iisus a spus odata in biblie: femeie, credinta ta te-a vindecat
deci nu moastele sau alte chestii vandute prin biserici
un preot spunea ca moastele se scot pt ca oamenii sa vada puterea credintei
si cu catedrala neamului problema e discutabila
Iisus si-a trimis ucenicii in lume, sa-i propovaduiasca invatatura cu ce aveau pe ei, fara nimic in traista
invatatura crestina se adreseaza sufletului, care nu are nevoie de aur, bani sau alte bogatii
eu asa cred si sunt si eu ortodoxa
 


Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11622
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #4 : Vineri, 19 Martie 2010, 17:43 »
Religia este un subiect sensibil, considerat de multi chiar tabu. Consider insa, ca atunci cand se discuta despre preoti, comportamentul lor, lacomia unora dintre ei, anumite exagerari ritualice, nu se aduce in nici un fel vreo atingere religiei si ideii de credinta. Si mai cred ca toate aceste lucruri trebuie spuse, spre binele bisericii ortodoxe. Sa auda cine trebuie si sa incerce sa gandeasca ceva nou, adaptat la ce ar trebui sa insemne azi biserica azi.
Imi repugna si mie obiceiul acela primitiv si tot spectacolul grotesc ce se naste la scoaterea sau aducerea unor moaste. Cand vad hoarda aceea dezlantuita, tropaind disperata sa atinga racla. ma ia un fior de sila fata de aceia care incurajeaza si creeaza cadrul unor asemenea monstruozitati. Este ceva subprimitiv, nu stiu cum se poate admite asa ceva, suntem in secolul 22 doar. Si ca spectacolul sa fie si mai jalnic, in jur o droaie de negutatori de asa zise obiecte religioase, kitchuri dezgustatoare, brrrr nici nu vreau sa ma mai gandesc.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #5 : Sâmbătă, 20 Martie 2010, 16:33 »
Recunosc ca nu prea am obiceiul sa merg la biserica sa ascult slujba , dar daca se intampla in drumurile sa dau de cate o manastire, catedrala, un schit -  intru, aprind lumanari pentru morti si vii, dau eventual un pomelnic, un acastist si stau un bob zabava in acel loc pentru a ma reculege. Cam la atat se rezuma relatia mea cu biserica. Asta nu inseamna ca nu cred in Dumnezeu sau Iisus.

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #6 : Duminică, 21 Martie 2010, 23:18 »
Spre deosebire de voi, cei de mai sus, eu chiar sunt crestin ortodox practicant! Si nu doar cu gandul si sufletul, ci chiar cant intr-un cor religios de peste unsprezece ani! Asa este, conteaza foarte mult si atmosfera creata de slujitorii Bisericii, dar eu nu sunt pusa sa judec acest lucru! Fiecare raspunde pentru faptele lui, iar preotii sunt judecati de Divinitate mult mai aspru decat noi, muritorii de rand! Incercand sa fac aceasta analiza critica la adresa lor inseamna sa ma incarc eu cu un pacat in plus si nu merita efortul! E ca si in trafic: ce daca m-a depasit unul cu peste 150 km la ora!! Daca il opreste politia, lui ii ia carnetul, nu mie!
 In ceea ce priveste obiceiul cu "moastele", nu critic, nu sunt impotriva, dar consider ca, din cauza atitudinii asazisilor credinciosi care ajung sa se calce in picioare si sa isi spuna vorbe grele, se denatureaza scopul! Si asa este, a ajuns o afacere, dar oamenii sunt in ziua de azi disperati si exasperati de situatia sociala in care a ajuns tara, sau cand isi pierd sanatatea se agata de ultimul fir de speranta si spera intr-o minune! Uita ca acea minune o poate infaptui Bunul Dumnezeu si daca se roaga in linistea simpla a unei bisericute saracacioase sau in singuratatea camarei caminului lor!

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #7 : Luni, 22 Martie 2010, 10:00 »
Citat
Fiecare raspunde pentru faptele lui
asa imi spune si mama
sunt de acord cu ea si cu tine
dar vezi, tu, pt mine, un preot e in indrumator in drumul meu de apropiere de divinitate
daca cel ce ar trebui sa ma ajute nu o face si profita de mine, atunci sigur ma impiedic pe drumul asta
in plus, daca nu am incredere nu pot sa imi deschid sufletul la spovedanie
nu pot sa il respect daca el nu respecta memoria celor pentru care fac pomana, daca nu ma respecta si nu imi intelege durerea
nu pot sa fie atenta la slujba daca stiu ca preotul iese in fata altarului la sfarsitul slujbei cu un dosar in mana si citeste lista celor care au dat bani pt biserica
lucrurile sunt complicate si cred ca biserica are multe de schimbat


maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #8 : Joi, 25 Martie 2010, 09:47 »
azi crestinii ortodocsi sarbatoresc BUNA VESTIRE
e dezlegare la peste
toata lumea manaca peste si are sentimentul ca s-a inscris (e un pic exagerat) in canoanele bisericesti
in schimb, la post nu se prea inghesuie lumea
dezlegarile astea au fost date tocmai pt cei ce postesc, sa mai capete un pic de energie
gresesc?
carmen, parca tu ziceai ca ai legaturi mai profunde cu biserica
nu vrei sa ne povestesti de sarbatoarea de azi?

 

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #9 : Joi, 25 Martie 2010, 15:46 »
           “Bucură-te, cea ce esti plină de har, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu, între femei” i-a spus Arhanghelul Gavriil unei fecioare, în urmă cu două mii de ani, iar Vestea cea Bună continuă să ne înfioare şi să ne uimească şi astăzi. Îngerul a continuat: “Şi iată vei lua în pîntece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus”. La nedumerirea Mariei, cum se va întîmpla aceasta, întrucît nu ştia de bărbat, arhanghelul Gavriil i-a zis: “Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfîntul care Se va naşte din tine, Fiul Lui Dumnezeu Se va chema.”
        O sărbătoare a „Vestirii Naşterii Domnului” se ţinea în Răsărit încă din anul 550, la 25 martie. La Roma s-a introdus în sec. VII.
       Data de 25 martie este la 9 luni înainte de Crăciun (sărbătoarea Naşterii Domnului) şi aminteşte de ziua în care Arhanghelul Gabriel îi vesteşte Fecioarei Maria că a fost aleasă să devină Mama lui Iisus Christos. Maria, reprezentantă a poporului ei şi a omenirii.

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #10 : Joi, 25 Martie 2010, 15:47 »
                   Traditii
       Bunavestire (25 martie) avea in unele zone si o alta semnificatie pe langa cea religioasa. Acum canta pentru prima data cucul, vestitorul unor lucruri importante in viata omului. Cand o persoana il auzea pentru prima oara cantand, trebuia sa numere de cate ori canta pentru a sti cati ani mai are de trait.
     In Apus, sarbatoarea Bunei Vestiri este numita si sarbatoarea Zamislirii Domnului. In calendarul nostru popular, Buna Vestire este cunoscuta sub denumirea de Blagovestenii sau Ziua Cucului.       Traditia mai spune ca, in aceasta zi aducatoare de veste minunata, oamenii nu au voie sa se certe, fiind mare pacat: cine se cearta in ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul. In Bucovina nu se pun oua la closca de Buna Vestire, pentru ca se considera ca ar putea iesi pui cu doua capete si patru picioare.
      In unele zone, pentru a avea roade bogate in livezi, pomii se amenintau cu toporul si se stropeau cu tuica. Tot acum, gospodarii din Maramures aduna lucrurile de prisos de prin curti si le dau foc. Ritualul, cunoscut sub numele Noaptea focurilor, e practicat la fiecare casa maramureseana, el durand pana dupa miezul noptii sau pana in zori. Fiind dezlegare la peste, se spune ca acela care gusta peste de Buna Vestire se va simti tot anul ca pestele in apa. In popor se mai spune ca pescarii nu au voie azi sa arunce mamaliga in apa, pentru ca mor pestii. De asemenea, este ziua in care este bine sa se puna pe pragul casei paine si sare pentru hrana ingerilor.

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #11 : Joi, 25 Martie 2010, 16:46 »
multumesc carmen
stii o gramada de lucruri
bravo
ce ai scris la inceput stii pt ca se canta la slujba?

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #12 : Joi, 25 Martie 2010, 21:36 »
     Slujba de liturghie are in general aceeasi structura si, in functie de diferitele sarbatori, se mai canta anumite rugaciuni specifice pentru fiecare (se numesc Tropare).

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #13 : Vineri, 26 Martie 2010, 07:29 »
sincer, am auzit de tropar dar nu am inteles ce e
uite ca acum stiu
multam
banuiesc ca sunteti o comunitate, voi cei ce va implicati in asta

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Formalism religios
« Răspuns #14 : Vineri, 26 Martie 2010, 11:38 »
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/Bucuresti-_Procesiunile_religioase_inchid_circulatia_rutiera_0_232176841.html

sincer, eu nu inteleg ce rost au procesiunile astea
semnifica ceva?
stiu ca de florii Iisus a intrat in ierusalim si a fost aclamat
(ca apoi dupa o saptamana sa fie rastignit)
are legatura procesiunea cu imaginea lui Iisus pe asin?
poate