ceea ce urmeaza, a propos de lovituri si de cum te ridici si de ce trebuie sa te ridici...
Incerc sa-mi amintesc cat de cat ce am scris ieri in legatura cu doliul, postare care s-a evaporat intre un server si altul.
Am intalnit acum mai mult timp o expresie in franceza care mi-a atras atentia "faire son deuil" (a-ti face doliul). Este un termen folosit in psihologie si nu se refera numai la moartea in sine, la plecarea in nefiinta a cuiva, ci la orice tip de plecare, despartire, ruptura, divort, pierderea unui loc de munca. Cauza unei mari suferinte, care ne afecteaza puternic fibrele cele mai intime ale sufletului nostru.
Este un drum destul de lung si anevoios si depinde de fiecare dintre noi de felul cum il parcurgem. Si fiecare dintre noi are o maniera speciala de a-si face doliul, de a-l purta, de a-l accepta si de a-l lasa la un moment dat, binisor, jos si a merge mai inainte cu viata.
De fapt, pot sa va spun, din experienta proprie desigur, ca de felul cum vom trece prin acest proces, va depende si calitatea vietii noastre viitoare, hotararile pe care le vom lua, relatiile in care vom intra si cum vom intra. Pentru ca este foarte important ca in orice relatie noua sa intram fara bagaj emotional negativ. Altminteri relatia cea noua va fi sortita esecului, vom produce suferinta unei alte persoane care cu nimic nu este vinovata si apoi, chiar si noua, pentru ca va insemna o noua pierdere in cele din urma.
Aproape toti am pierdut cate ceva sau pe cineva si se stie ceea ce urmeaza: o faza de negare, de refuz ca o astfel de situatie ni se intampla noua (nu pot sa cred, nu este adevarat, este un cosmar…). Apoi cand intelegem ca acea pierdere a avut totusi loc, intervine, in unele cazuri, si o etapa de revolta, de manie (de ce mie? de ce eu? nu e drept ! ce n-am facut bine ?). Atunci incercam sa gasim pe cineva tap ispasitor, societatea, blonda sau blondul acela, Dumnezeu, fortele raului, tunetul, trasnetul, medicii incompetenti, etc). E bine sa ne exteriorizam toate aceste sentimente, frustrari, nu trebuie sa le pastram in noi… desigur asta nu inseamna sa ne dam in spectacol, sunt destule modalitati de a duce la indeplinire astfel de defulari. Ar fi bine sa avem pe cineva care sa ne asculte si sa ne inconjoare cu dragoste si prietenie : astfel vindecarea va fi mult mai usoara. Tot in aceasta perioada incepem sa facem scenarii de genul "daca s-ar intoarce as face asta si asta, as fi altfel, as renunta la obiceiul acela, m-as stradui mai mult…"
Cand nu reusim sa trecem de fazele acestea inerente doliului, riscam sa cadem in depresie, dar asta este o alta poveste pe care o vom spune psihologului de exemplu, care pe parcursul a mai multe sedinte de psihoterapie ne poate consilia si ajuta sa iesim cu bine din acea nefericita stare.
Dupa care, nu ne va mai ramane decat sa acceptam ceea ce s-a intamplat ca pe un fapt de viata pur si simplu ; si sa cautam in noi si in cei din jurul nostru (atunci cand este cazul) resursele pentru a merge mai departe. Noi motivatii, noi provocari.
Inainte de toate este nevoie de timp pentru a face doliul oricarei despartiri, de orice natura : da-ti timp, nu te grabi dar nici nu ramane intepenit in starea aceea indurerata depresiva. Viata merge mai departe atat cat merge.