Autor Subiect: Esente  (Citit de 26143 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11579
Esente
« : Duminică, 28 Februarie 2010, 07:58 »
      Tendinta si nevoia permanenta de a inveli samburele, de a-l feri de priviri si atingeri, vine  din teama si neincrederea fata de cei din jur. Interiorizarea, crearea unui mic univers intim, stabilirea unui spatiu de siguranta, sunt actiuni declansate inconstient, determinate de o exagerata precautie in comunicare. Rezultatul acestora este ruperea contactului cu viul inteligent, ma refer la cel real. In spatiul virtual insa, lipsa de disponibilitate de a comunica se estompeaza, creand spatii largi, conversationale. Acolo nuditatea sufleteasca este acceptata mult mai usor, pentru ca perceptia celui caruia te deschizi este a cea a unei persoane iamginare, ireale. Asa cum multi indivizi se sfatuiesc si se confeseaza unui prieten imaginar, la fel se intampla si in plan virtual: perceptia unei fictivitati a partenerului de dialog, usureaza comunicarea prin aparitia unei sigurante in mentinerea intimitatii. Este adevarat ca acest spatiu si aceasta forma ajuta mult persoanele singure, interiorizate, dar fac sa se adanceasca si mai mult prapastia care le separa de socializarea in vector real. Toti avem nevoie de a comunica, de a ne destainui, de a ne sfatui cu cineva. Tinem la secretul samburelui nostru, nu dorim sa se cunoasca cum suntem cu adevarat, simtim insa in anumite momente nevoia de a-l arata. De aici necesitatea de a te deschide, de a acorda incredere unui prieten, de a-i incredinta esenta ta. Cu tot ce cuprinde si inseamna chimia ei.

marcutza

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #1 : Sâmbătă, 20 Martie 2010, 11:30 »
Am gasit un articol fff interesant vizavi de esenta / forma

" In filozofie si in religie… totul a inceput si s-a terminat cu Antichitatea, tot ceea ce a urmat sunt palide copii sau derivatii ale acelor idei. Dintotdeauna a existat o Esenta si o Forma, esenta e ceea care se pastreaza mereu si nu poate fi schimbata, Forma e schimbatoare de la era la era, de la interes la interes.
Esentele sunt fie putine, fie sunt putine cele pe care le putem percepe. La ora actuala, atat in religie, cat si in filozofie, exista o minoritate de Esente, multitudinea fiind data de Forme. Societatea umana e prea mult Forma si prea putin Esenta.
Cutitul, un obiect banal si cotidian, unii oameni il folosesc sa taie painea, altii sa isi curete mizeria de pe talpi, altii sa ameninte sau sa ucida.
Insa in ce consta problema? In Forma sau in Esenta? Nu exista ideologie complet gresita, asa cum nu exista ideologie complet corecta. Nu exista zei, doar buni, nu exista zei, doar rai. Nu exista oameni care gresesc si oameni care nu gresesc.
Multa lume face confuzie intre Forma si Esenta, multa lume face confuzie intre dorinta si speranta, intre ei si altii.
Individualitate si libertate de gandire si alegere… probabil ca asta ar fi modalitatea optima de corectare a problemei. Dar nu poti spune ca ai libertate de alegere, cata vreme nu stii in ce constau alegerile pe care alegi le faci sau trebuie sa le faci.
De abia in clipa in care constientizezi alegerea facuta sau evitata, de abia in clipa in care iti asumi responsabilitatea si consecintele actiunii sau non-actiunii tale… de abia atunci esti liber!
Zeii sunt limitati, demodati si involuati! Cata vreme zeii aleg sau au ales cu mii de ani in urma, principiile conform carora iti vei trai viata, nu esti si nici nu o sa fii vreodata liber.
Zeii cunoscuti de Om in teorie, sunt limitati la insasi Esenta lor, la Bine si la Rau, dar in profida acestui fapt, Forma lor e mereu alta.
Lumea actuala ne bombardeaza cu Idei si Adevaruri, sau mai bine zis cu Formele lor. Omul si-a construit un adevarat Disneyland din aceste Forme, iar Esentele care i-au servit drept model, sunt dincolo de gardurile acestui parc de distractii. Aceasta problema e indicata si de Platon in alegoria sa “Pestera”.
Crestinismul si celelalte religii globale, dar si opusii lor religiosi si filozofici sunt simple simple zdrente ce ne acopera ochii, urechile si gura. Zdrente care ne impiedica pe noi sa vedem Adevarul si pe altii sa ni-l arate, zdrente care ne impiedica sa simtim raceala lantului datorita caruia inca ne invartim in jurul cotetului in care ne-am nascut, crezand ca suntem liberi.
Vorbeam mai devreme de un cutit, cu acel cutit, ca Forma si ca Esenta, ne putem elibera de franghii si de carpe, dar un cutit nu poate taia lanturi. E usor sa scapi de carpe,unele chiar putrezesc pe masura ce trece timpul, dar de lucrul care e cel mai evident si cel mai prezent in viata ta, lucrul care a fost atasat fiintei tale inca de la nastere, adica lantul, nu e asa usor sa scapi, nu e usor nici macar sa fii constient de el.
Forma cutitului nu poate taia lanturi, dar Esenta sa? Daca cunoastem Esenta, putem schimba Forma?! Daca invatam sa adaptam Forma Esentei ori de cate ori e nevoie, asa cum fac cei care ne tin in lanturi? Daca aflam cum sa ii dam Forma de pila acum, iar ma incolo de sabie si de de scut ?
Daca invatam sa folosim Esenta in favoarea noastra, asemenea celor care o folosesc impotriva noastra, din interes sau din ignoranta, ori de cate ori situatia o cere?
Asta e problema care trebuie rezolvata, problema celor care citesc aceste randuri si raman sau pleaca, problema celor care intra si observa din anonimat fara sa se expuna.
Existenta Formei si inexistenta Esentei, cu totii avem o forma, o imagine, dar lipsurile sunt de continut, de esenta. Suntem straini fata de noi insine, asteptam o schimbare, o viata noua, o schimbare radicala a prezentului. Ratacim prin acest ocean de Forme, si le insusim pe rand sau toate odata, dar ceea ce vrem cu adevarat e o Esenta, esenta noastra.
Ne dorim o identitate numai a noastra si nu putem gasi atat de usor. Forma poate fi doar copiata, Esenta poate fi transformata in ceva nou, individual, original si revolutionar, daca nu la nivelul grupului, cel putin la nivelul individului.
Daca nu o sa invatam sa trecem de Formele din jurul nostru, daca nu o sa reusim sa vedem si Esentele, o sa devenim si noi la randul nostru o forma oarecare, o forma a altei Forme."

sursa

maria171

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #2 : Miercuri, 24 Martie 2010, 10:47 »
2 istorioare

Exista o istorioara despre un grup de europeni care au plecat in expeditie prin Tibet, impreuna cu un serpas. Hotarati sa ajunga intr-o singura zi la tabara unde erau asteptati, au tot grabit urcusul, indemnandu-si insotitorul sa mearga mai repede si refuzand orice propunere de a face un popas. Dupa multe ore de drum, tibetanul s-a oprit fara un cuvant, s-a asezat pe o piatra si a inchis ochii. Cercetatorii l-au intrebat ce face, i-au vorbit, l-au rugat, l-au amenintat ca nu-i mai dau nici o plata, daca nu se ridica imediat sa-i conduca la locul dorit. Calauza a ramas neclintita. Dupa o ora si ceva a deschis ochii, s-a ridicat scuturandu-si un pic vesmintele si a pornit cu pas linistit, chemandu-i pe oameni sa continue drumul. Acestia au venit, muti de uimire. Dupa o vreme, cineva a rupt tacerea si l-a intrebat ce l-a facut sa se opreasca in felul in care o facuse si ce l-a induplecat, pana la urma, sa reia urcusul.

Serpasul a spus: „Trupurile noastre s-au zorit prea mult. Trebuia sa ne oprim si sa asteptam pana ne ajung din urma sufletele, altfel calatoria noastra n-ar fi avut sorti de izbanda.“


Povestea aceasta aminteste de o alta. Tot despre un tibetan.
El nu insotea pe nimeni, ci plecase de unul singur, spre o manastire ridicata in varf de munte. Pe drum l-a prins o ploaie cu fulgere si tunete.
Omul a gasit un han unde sa se adaposteasca, abia dupa ce s-a lasat intunericul. A schimbat cateva vorbe cu stapanul locului, a mancat ceva si s-a dus la culcare. Dar nici nu s-a luminat bine de ziua si calatorul era gata de plecare. Hangiul s-a uitat pe fereastra, a vazut cum toarna cu galeata si a spus: „Unde te duci, omule, pe vremea asta? E prapad, n-o sa apuci sa ajungi nici pana la urmatorul han, daramite sus, la manastire!“ Drumetul a deschis usa si i-a raspuns din prag: „Nu-ti face griji. Sufletul meu a ajuns demult acolo, asa ca picioarelor mele le este usor sa-l urmeze.“


Foarte probabil ca istorioarele nu au fost nascute deodata, ca gemenii, de acelasi povestitor. Dar daca le afli pe amandoua, nu ai cum sa nu te intrebi ce inseamna a fi cu adevarat in ritm cu propriul suflet. Sa nu-i ingadui trupului sa goneasca orbeste, indemnat de urgente care te rup de sensul adanc al vietii si iti bareaza chiar drumul spre culmea la care aspiri? Dar sa lasi sufletul sa se desprinda de celelalte invelisuri mai incete ale fiintei, sa-si ia avant pentru a marca locul unde vor ajunge si ele, puse in miscare de energia lui colosala? Si de ce tocmai sufletul sa fie inainte-mergator, si nu ratiunea sau vointa? De ce tocmai sufletul sa fie calauza noastra prin lume. Ce il face pe el sa detina cunoasterea care ii trebuie, pentru a ne conduce la capatul noptii?

La intrebarea aceasta primim raspuns atunci cand intalnim oameni in care sufletul vibreaza fara masura. Ceea ce spun ei este adevarat. Au usurinta de a lasa o amprenta in viata noastra, chiar si atunci cand nu-si propun sa transmita ceva. Totusi, ceva se comunica chiar prin simpla lor prezenta. Au o intelegere calda a lucrurilor, un fel natural de a fi, care face ca tot ceea ce este unic in fiinta lor sa intersecteze cu ceva universal.
Cei care au suflet se bucura sa-i aprecieze pe cei din jur, sa participe viu la frumusetea pe care o presimt in ei, chiar si atunci cand acestia nu-si cunosc si nu-si onoreaza frumusetea interioara

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Esente
« Răspuns #3 : Marţi, 30 Martie 2010, 16:54 »
Esenţa... este vibraţia sufletului.
Revin.
nihil sine deo

Offline Catherinna

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 631
Răspuns: Esente
« Răspuns #4 : Marţi, 13 Aprilie 2010, 23:42 »
 Toti avem nevoie de a comunica, de a ne destainui, de a ne sfatui cu cineva. Tinem la secretul samburelui nostru, nu dorim sa se cunoasca cum suntem cu adevarat, simtim insa in anumite momente nevoia de a-l arata. De aici necesitatea de a te deschide, de a acorda incredere unui prieten, de a-i incredinta esenta ta. Cu tot ce cuprinde si inseamna chimia ei.


Imi place sa cred despre mine, ca reusesc sa tin esenta bine ambalata (nedestainuita). Am trecut in tinerete prin cateva experiente neplacute, care mi-au ascutit vigilenta. Incerc sa tin garda sus permanent, cat timp stau in fata "  invadatorilor".
Tin foarte mult la " esenta "  mea .
Sper din suflet ca atunci cand imi va obosi " mana " si voi lasa garda jos, sa nu am in fata mea o persoana total nepotrivita  :-\

sile43

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #5 : Miercuri, 14 Aprilie 2010, 00:28 »
Dan Mănucă, Oglinzi paralele,
Editura EuroPress Group, Bucureşti, 2008, 218 p.
Un reflex publicistic al diferiţilor comentatori preocupaţi, într-un fel sau altul, de posteritatea lui Eminescu este acela de a constata şi, imediat, a deplânge vacuitatea exegezei eminesciene, după momentul I. Negoiţescu de acum patru decenii şi mai bine. Din 1967 încoace, nimic semnificativ nu s-ar mai fi scris şi publicat, în spaţiul altfel încăpător al culturii române, despre poetul a cărui centralitate canonică o clamăm neîncetat.

Au înflorit în schimb, în locul analizelor aprofundate care - s-a înţeles - ne lipsesc în continuare, volume, volumaşe şi încropiri editoriale delirant-encomiastice, contribuţii non-ştiinţifice la o slavă stătătoare a Poetului. Lor li s-a răspuns prin articole de semn contrar, asumat demitizante, puse sub sigla reflexivă a unui bine cunoscut număr din "Dilema" (1998). Dacă idolatria eminesciană are nevoie de cât mai multe asemenea relativizări, pentru a le integra într-o schemă conspiraţionistă şi a se putea desfăşura în voie în contra acesteia, iconoclastia se serveşte copios din abundenţa stupidităţilor întru Eminescu debitate ritualic, în ianuarie şi iunie, în fiecare an.

Cu o notă de amuzament filozofic, să constatăm totuşi că în ultimii ani au apărut câteva lucrări serioase despre Eminescu, complet ignorate de partizanii şi, respectiv, adversarii circumstanţiali ai poetului naţional. Meciurile publicistice şi pamfletare dintre cele două echipe par a avea tot mai puţină legătură cu subiectul Eminescu şi, în particular, cu demersurile critice iniţiate şi finalizate editorial. În fine, pentru a rotunji paradoxul situaţiei, să observ că în acest deceniu s-au produs două evenimente cu consecinţe fundamentale pentru exegeza ulterioară: editarea corespondenţei inedite Mihai Eminescu - Veronica Micle (2000) şi încheierea procesului de scanare a manuscriselor eminesciene (2009). Când ne plângem mai sfâşietor că nu se întâmplă nimic pe şantierul Eminescu, se întâmplă, de fapt, totul...

Din Oglinzi paralele, volumul de studii eminesciene al lui Dan Mănucă, aflăm şi alte veşti îmbucurătoare. Nu mai constituie noutăţi decât pentru ignoranţa noastră veselă şi inconştientă cele două volume apărute... în 1999, sub titlul sobru Sursele germane ale creaţiei eminesciene şi semnate de Helmut Frisch de la Universitatea din Bochum. În timp ce "pasionaţii" autohtoni de chestiunea eminesciană se relaxează deconstrucţionist şi se mobilizează pamfletar, un cercetător neamţ a defrişat mii de pagini din publicaţiile germane parcurse de Eminescu în studenţia sa vieneză şi berlineză; corelându-le cu referinţele şi sugestiile oferite de manuscrise. Din această operaţiune de arheologie critică şi detectivistică literară, au rezultat 80 (optzeci) de identificări ale unor izvoare germane. Asupra perioadei 1870-1873 avem astfel o privire mult limpezită, iar din periodicele pe care studentul Eminescu le parcurgea şi din felul în care le asimila conţinutul cultural (prin conspect şi excerpt) putem recompune profilul său intelectual.

Pe un subiect ce a generat atâtea divagaţii şi improvizaţii, premise false şi concluzii cu aer definitiv, Helmut Frisch, elogiat pe drept cuvânt de către Dan Mănucă, a pus câteva puncte şi a trasat linii documentare inatacabile. O să le rezum fără explicitările şi detalierile bibliografice care, în studiul cercetătorului ieşean, au ponderea lor. Mai întâi, se vede din cronologia identificărilor că tânărul Eminescu citea şi scria enorm. Avea însă o selecţie: a conspectat periodice de ţinută (în special "Blätter für literarische Unterhaltung" şi "Augsburger Allgemeine Zeitung", cu suplimentul "Beilage zur Augsburger Allgemeine Zeitung"). Inclusiv perioadele estivale, de vacanţă universitară, sunt, la el, pline de lecturi serioase şi conspecte meticuloase. Departe de a fi un spirit abstras, era conectat direct, în cadrele vieţii germane, la o vastă problematică socio-culturală, receptată şi amplificată intelectual. (Fapt ce reiese şi din studiul Ilinei Gregori, Eminescu la Berlin, 2002).

Identificările lui H. Frisch confirmă amplitudinea biografiei spirituale a lui Eminescu. Deschiderea lui era şi rămâne uimitoare. O pasiune, aşa zicând, multiplă: pentru filozofie şi drept, istorie şi etnografie, estetică şi medicină, politică şi teatrologie, economie politică şi poezie... Acum se poate cântări cu precizie cât din textele neliterare ale publicistului Eminescu (în materie de filozofie, estetică, etnologie, filologie, folclor) îi aparţine realmente, şi cât din conţinutul lor a fost preluat, prin traducere, din originale germane. Dar lucrul, poate, cel mai important care se desprinde din cercetarea arhivelor este că poetul nostru şi-a format cultura literară prin intermediul culturii germane. Aceasta a funcţionat ca un filtru şi pentru celelalte literaturi europene, şi pentru literaturile clasice. Ca un exemplu de reuşită integrare euro-atlantică (în jargonul de azi), Walt Whitman a fost descoperit de Eminescu pe filieră germană!

Aderenţa tot mai mare a tânărului Eminescu la junimism şi preferinţa lui tot mai marcată pentru lirică şi pentru experimentul liric au aceeaşi sursă catalizatoare, cum va spune Blaga, recompusă şi fixată prin cronologia identificărilor. Se ştia, bineînţeles, cât de importantă a fost influenţa culturii germane pentru Eminescu. Dar este altceva s-o redesenezi concret, pe chiar liniile formative şi conturul achiziţiilor intelectuale din tinereţe. Gândirea omului de cultură şi "schema de însumare" a liricului matur Eminescu se văd, aici, în elementele lor componente şi la pragul iniţial de cristalizare.

Cercetarea profesorului din Bochum şi studiul pe care Dan Mănucă i-l dedică (Surse şi echivalenţe germane) intră în diferitele conexiuni şi implicaţii ale volumului de faţă. Într-adevăr, oglinzi paralele: planurile aparent diferite de analiză şi discuţie se răsfrâng unele pe altele şi se sprijină, deopotrivă, prin documente şi argumente. Filiaţiile comparatiste, chiar datorate unui nume ca Tudor Vianu, sunt corectate tacit ori explicit prin prisma acestor revelaţii documentare, care îl extrag pe Eminescu din imaginea vagă a unui receptacol atotcuprinzător şi îl înşurubează în propriile lui lecturi formatoare. Astfel, propoziţiile lui Vianu despre influenţa romantismului francez asupra lui Eminescu "se cuvin amendate serios, din perspectiva achiziţiilor recente" (p. 177).

Trecând în altă sferă de preocupări şi chiar de obsesii culturale naţionale, şi imaginea "omului deplin al culturii româneşti", cum l-a numit pe Eminescu Noica, trebuie reîncadrată în limitele adevărului istoric şi biografic. Frumuseţea metaforei a înceţoşat judecata critică, turmentând pur şi simplu discursul multora, ocazionând protocronisme rizibile şi superlative halucinante. Eminescu nu este cel mai mare istoric al nostru, nici cel mai important sociolog român, nici un filozof de sistem, nici un cap juridic deasupra epocii sale. Imaginea degajată prin cercetarea de arhivă e a unui spirit extrem de curios şi mobil, cu o neobişnuită putere de "scanare" şi asimilare. Dacă în poezie el sintetizează tendinţe anterioare, în câmpul vast al ştiinţelor enumerate conspectează, rezumă, traduce şi preia conţinuturi fără coeficientul de refracţie al deplinei originalităţi; şi fără geniul său poetic, autoformator şi reformator. Mai brutal spus, el nu este Gânditorul original şi excepţional, descoperitor şi inovator, în toate acele domenii pe care spiritele fără discernământ critic i le alocă fără nici o rezervă. În stilul său exact şi cumpănit, Dan Mănucă taxează în repetate rânduri aberaţiile protocroniste (Eminescu, precursor al lui Einstein!) şi, mai mult decât atât, îl readuce pe omul multilateral sau deplin al culturii noastre în perimetrul artei lirice, unde este cu adevărat excepţional. Întâietatea lui Eminescu e, hélas!, "doar" poetică.

Iar modul turbionar, avântat şi nesistematic, al lecturilor sale de tinereţe, în loc să-l individualizeze şi să-l îngheţe în postura unei excepţii de la orice regulă, îl înscrie într-o serie mai largă. Eminescu al nostru şi numai al nostru a fost de fapt un romantic structural şi, dacă se poate spune aşa, tipic. Adică eclectic în cel mai nobil, dar şi cel mai vizibil sens al termenului. Dan Mănucă citeşte "cu satisfacţie" următorul fragment dintr-un alt studiu merituos, datorat Marinei Mureşanu Ionescu, Eminescu şi intertextul romantic (1990): "Erudiţia uneori diletantă, eterogenitatea surselor, eclectismul decurg din sintetismul romantic generalizat. Sincretismul este condiţia intelectuală a romanticului, care este adesea un compilator de geniu" (p. 179).

Cu aprobare am citit şi eu pagina în care autorul acestor Oglinzi paralele se referă, demontându-le mecanismul nu foarte sofisticat al gândirii, la adulatorii şi denigratorii lui Eminescu. Ambele clase atestă forţa personalităţii eminesciene, chiar dacă o preiau prin reacţii chimice deviate: "«Curentul Eminescu» reprezintă o primă coagulare socială a unei atitudini extatice la nivel intelectual. Gherea, Vlahuţă, Ibrăileanu şi alţii au oferit explicaţii din diverse perspective. Ca şi în cazul denigratorului, mecanismul poate fi declanşat de absenţa unei personalităţi puternice, absenţă tradusă, de această dată, prin mecanismul identificării. În amândouă împrejurările, mecanismul este declanşat de incultură. Atât denigrarea, cât şi adularea sunt rezultatul unor carenţe culturale, care nu pot fi suplinite în nici un fel. I.L. Caragiale îl invoca pe cititorul extaziat de «Iminescu şi Victor Cucu»." (p. 197).

Să recunoaştem: pe când "Iminescu" merge bine cu romanţele, "Victor Cucu", adică Victor Hugo adaptat de sfertodocţi, se potriveşte cu toate epocile şi cu toate anotimpurile receptării.




Votaţi

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Esente
« Răspuns #6 : Miercuri, 19 Mai 2010, 09:07 »
Nimic din noi nu înfloreşte când zăpezi de gânduri şi nelinişti ne aruncă prizonieri în cătuşele singurătăţii! Cu siguranţă că există şi o cheie a uşii sufeltului...un prieten (real sau virtual), familia, un suflet apropiat.

A fi şi a exista… două trăsături generale ele vieţii, aparent sinonime. Fiinţa şi existenţa, sufletul şi viaţa… esenţa.


iulia17

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #7 : Joi, 17 Februarie 2011, 21:05 »
pentru a ajunge la esenta trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine. asta mi se pare lucrul cel mai greu.

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Esente
« Răspuns #8 : Vineri, 18 Februarie 2011, 08:09 »
pentru a ajunge la esenta trebuie sa ne cunoastem foarte bine pe noi insine. asta mi se pare lucrul cel mai greu.

Iulia, cred ca fiecare se cunoaste mai mult sau putin pe sine - problema incepe in momentul in care ni se pare ca felul in care suntem construiti sufleteste, mental sau fizic nu corespunde cerintelor celor din jur. Daca suntem prea sensibili sau ne raneste ceva incercam sa ascundem, sa musamalizam – uneori bravam pentru a nu arata fata noastra vulnerabila. Sunt lucruri pe care nu avem curajul sa le discutam cu nimeni. Nu mai avem incredere in ceilalti si doar ridicam stacheta cat mai sus pentru a corespunde la servici, intre prieteni, in familie etc. Dar structura noastra emotionala este  de fapt ceea care ne defineste si totul se transforma de multe ori intro lupta cu noi insine care ne face sa risipim ce este bun si frumos in favoarea a ceea ce este la moda sau comercial sau ne poate propulsa in viata..

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #9 : Vineri, 18 Februarie 2011, 12:07 »
Esenţa... este vibraţia sufletului.
Revin.
n-ai mai revenit :(

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Esente
« Răspuns #10 : Vineri, 18 Februarie 2011, 20:09 »
am revenit!
nihil sine deo

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Esente
« Răspuns #11 : Vineri, 18 Februarie 2011, 20:33 »
sau ai bine spus ... nici nu am fost plecata
trebuie sa invatam sa ne vedem cu ochii sufletului ...
face parte din esenta! ;)
nihil sine deo

silviu

  • Vizitator
Răspuns: Esente
« Răspuns #12 : Vineri, 18 Februarie 2011, 22:03 »
din sfera ta venisi cu greu...

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Esente
« Răspuns #13 : Sâmbătă, 19 Februarie 2011, 08:28 »
mai pune un grad ... si apa va fierbe! ;)
la 100 ... ies aburii  ;)
nihil sine deo

Offline steliana

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 5133
Răspuns: Esente
« Răspuns #14 : Sâmbătă, 19 Februarie 2011, 09:01 »
hai sa prindem esenta!
suntem broasca care sta in apa rece ... pusa pe foc
sau broasca pe care o aruncam in apa fierbinte? ;)
nihil sine deo