Ihmmm. Nu știu ce să zic. Dintr-un singur motiv. Că, am ”muncit” mult să mă preocup doar de prezent și prin asta de viitorul care curge din el.
Reușitele și eșecurile trecute nu mai sunt supuse puterii mele de influență sau de...schimbare. Doar capacității mele de a le accepta.
Nu am de unde să știu ce s-ar fi întâmplat dacă.... Aș putea să îmi imaginez, dar mi-aș bloca energia într-un demers fără finalitate. Reflecția asupra trecutului doar în sensul înțelegerii și acceptării de sine mi se pare relevantă.
Cum se zice în popor ”Ce-i făcut e bun făcut”. Cum se zice mai...elevat spiritualizat ”Ceea ce s-a întâmplat e cel mai bun lucru care se putea întâmpla”. Și dacă am făcut o alegere sau alta e clar că, la momentul respectiv acea alegere descrie singurul ”orice” pe care ni l-am putut asuma.
Așa că, ne rămâne doar prezentul pe care să-l trăim în asumarea reușitelor și eșecurilor, cu lecțiile trecutului învățate. Părerea mea.
(uite că m-am întins la vorbă și, fără să vreau, la urmă mi-a trecut prin minte că subiectul discuției noastre e unul bun de un ”articol”; mai on-topic decât pe impresii de vacanță, în orice caz. am să mă gândesc după ce îmi mai trece răceala.
)