Autor Subiect: Tristetea pomului insingurat  (Citit de 11412 ori)

0 Membri şi 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11572
Tristetea pomului insingurat
« : Duminică, 31 Ianuarie 2010, 04:31 »
     Pe coama dealului ce petrecea Sebesul catre varsare, un mar salbatic isi lasa umbra sa cada pe iarba uscata, ingalbenita de soarele din vara. Rodul lui, niste mere mici si acre, zaceau imprastiate in jur. Nimeni nu se incumeta sa muste din fructul lui, care-ti lasa o gura aspra si amara. Era deja toamna tarzie, doar cate un drumet se mai vedea batand drumul garii spre sat. Vantul batea rece peste campul dezgolit de rod, rostogolind tulpinile uscate spre rau. Satul se pregatea de iernat, ulitele erau goale, din curti mai razbateau doar zgomotele masinlor de zdrumicat porumb. Chiar si chiotele copiilor s-au potolit, incepuse scoala ce luase locul jocului de pe maidan.
    Paduretul inflorea in aprilie, imprastiind cateva saptamani mai apoi , spre poalele dealului, un covor rozaliu de petale moarte...Era cel care vestea vremea pusului cartofilor, taranii stiau urmarindu-l, cand a venit timpul semanatului. Iar el privea, din susul Luncii, cu semetia de supraveghetor al vaii, cum taranii se insirau pe randurile lungi si drepte, lasand samanta si acopeind-o cu pamant.  
   Vedea cum ies primii lastari, cum infloresc apoi, cum in vara erau sapati si ingrijiti. La amiezele zilelor de sapa, oamenii isi dadeau rand la umbra lui, binecuvantandu-i racoarea. Imbucau in pripa din painea taiata in sfert si din slana rancezita de caldura verii, grabindu-se sa termine cu sapa. Inserarea ii prindea pe drumul miristii, mugetul vacilor intoarse din turma, zorindu-i spre sat. Se lasa incet noaptea, iar luna isi trimitea lumina slaba spre valea care curgea, arzand. Marul ramanea intristat si singur, pana cand aburii reci ai diminetii se ridicau, lasand in urma roua...Mijitul soarelui de toamna nu aducea veselia campului din jur, iar marul se resemna asteptand iar primavara...

capsuna

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #1 : Duminică, 31 Ianuarie 2010, 07:36 »
Povestioara ta imi aminteste de vacantele copilariei mele petrecute la bunici la tara, intr-un sat destul de izolat, Repedea se numeste, situat pe langa Panciu.
In vremurile acelea comuniste, atat de mult hulite dealtfel, era totul infloritor. Orice petec de pamant era cultivat, totul era foarte bine chibzuit. Se producea mult pentru export si pentru fabricile de conserve. Pe langa toata forfota satului cu munca campului imi amintesc de agitatia continua din curtea bunicilor, oameni foarte gospodari. Toata ziua era cineva venit in curte ori sa cumpere ceva vin sau tuica, ori sa aduca catina, macese, jir, alune de padure....bunicul se ocupa de colectarea fructelo de padure.
Acum vreo 3-4 ani am fost la mormantul bunicilor si la casa batraneasca unde acum locuieste un unchi de-al meu (retras de la oras). N-am regasit nimic din anii copilariei, totul era in paragina, casa, gradina, satul. Nu inteleg nici acum de ce unchiul meu nu reuseste sa fie nici macar pe jumatate la fel de gospodar ca si parintii lui. Si la ce ii foloseste sa stea acolo daca totul se paragineste pe langa el, la fel de bine putea sta la bloc.

Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11572
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #2 : Duminică, 31 Ianuarie 2010, 09:27 »
Bine ai revenit, Capsuna! Imi pare bine daca tie si celorlati cititori ai forumului subiectul acesta va duce macar chiar si pentru o clipa, inapoi in timp, in vremea copilariei. O vreme fericita, fara griji, inconjurati si ocrotiti...
In urmatoarele zile au sa mai apara trei incercari de a va impartasi ceva din nostalgia vacantelor din copilarie. Fara pretentii de scriitor, sau de maestru al cuvantului, ceea ce fac eu acum, este si o forrma de respect fata de doi oameni minunati, bunicii mei de la tara.  De satul lor, Sebesul de Jos, ma leaga amintiri atat de frumoase si de adanci, incat gandul ma poarta, parca real, pe ulitele strajuite de case cu porti mari si grele. Am fost si am ramas atat de mult
impresionat de tot ce insemna acel sat, de oamenii sai, incat refuz acum sa-l vizitez de teama unei deceptii...
Poate sunt multi aceia care nu s-au bucurat de caldura unor bunici de la tara, n-au gustat nici macar o zi din placerea de a te juca nestingherit prin gradinile de pomi, cu o ceata de copii pe langa tine...Altfel vor judeca si intelege acestia ceea ce scriu eu acum. Nu vreau sa par idilic sau dulceag, incerc doar cu cuvintele mele sa transmit in scris emotia pe care o simt...
Incercati si voi cateva cuvinte despre vacantele copilariei, despre bunici, despre prietenii de atunci. Invitatia de a scrie nu vreau sa para ca o tema a profesoarei de romana sau ca ceva care trebuie bifat. Pentru o ora fiti iara copii, in vacanta, la tara...

Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #3 : Miercuri, 17 Martie 2010, 09:31 »
Am copilarit la bunicii din partea mamei. Bunicii mei erau tot din Bucuresti, locuiau la o casa la curte. Imi aduc aminte cu placere cum toata ziua ma cataram in copaci, cum ma imprietenisem cu baiatul vecinilor care mi-a fost prieten si amic de gasca pana in anii liceului. Din pacate a plecat din tara si acum nu mai  stiu nimic despre el. Mi-ar placea sa-l reintalnesc. Mi-ar placea placea sa revad casa bunicilor (demolata inainte de 1989). Sa simt mirosul de lemn al sobei, sa vad copacii infloriti, sa privesc gainile, sa alerg dupa vrabii si pormbei, sa culeg rosii, corcoduse, cirese, dude etc de prin curte, sa stau de vorba la "uluca" cu alti copii., sa dormitez sub tei vara in sezlong, sa scot apa din fantana si sa ud gradina, sa urc in pod printre vechituri alaturi de bunicul, sa ma strige bunica la masa si eu sa fac mofturi  ..... mie dor de copilarie!




Offline admin

  • Administrator
  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 11572
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #4 : Miercuri, 17 Martie 2010, 09:45 »
Poate multi m-ar acuza de sentimentalism excesiv, dar nu ma ascund sa spun ca traiesc o nostalgie puternica a copilariei, a bunicilor, a prietenilor de atunci...Mi-e greu sa accept ca nu-i mai pot vedea decat in poze sau in filmuletele pe care am apucat sa le fac cu ei. Noi am fost o familie foarte unita, bunici, parinti, unchi si veri, asa ca perceptia mea despre cei care acum nu mai sunt este aceea de lipsa majora. Mi-am propus sa scriu cate ceva despre fiecare, asa ca o amintire si un respect fata de ceea ce au insemnat pentru mine in acele momente minunate ale copilariei...

Lila

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #5 : Miercuri, 17 Martie 2010, 11:51 »
     Cine poate uita perioada copilariei ? Cine ar putea uita cele mai frumoase clipe ale ei petrecute la casa bunicilor , cu mirosul de lemn uscat si bunatatile preparate de bunica , cu tovarasii de joaca ( eram o fire mai baietoasa pe vremea aceea ) impreuna cu care bateam mingea pe ulita sau petreceam ore in sir discutand seara , in amurg ? Pozele , suvenirurile sau chiar si cele mai marunte lucruri care imi amintesc de acestea imi starnesc o puternica emotie , pe care , fiind o fire mai emotiva , de multe ori nu mi-o pot stapani . Ce vremuri ....

adria

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #6 : Marţi, 30 Martie 2010, 20:37 »
stiti ce ma doare cel mai mult? ca cei doi copii ai mei n-au avut parte de vacante la bunici
bunicii lor stau in bucuresti, iar vacantele lor au fost numai intre betoane
n-au alergat pe campuri, nu au stat pe grapa in timp ce calul tragea, nu au fost dupa apa la sabar pt sapunul bunicii, nu s-au jucat in tarana, desculti, n-au mancat rosii direct din vrej,
n-au facut baie in apa nu tocai curata a sabarului, n-au avut libertatea de fi de dimineata si pana seara afara.....
sunt atatea amintiri din perioada copilariei mele ce nu le-as da pt nimic in lume

Offline gabrel

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 84
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #7 : Joi, 22 Aprilie 2010, 00:11 »
Si noi precum copacii
Universul stie lucruri pe care noi nu le cunoastem.

Offline gabrel

  • Jr. Member
  • **
  • Mesaje postate: 84
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #8 : Joi, 22 Aprilie 2010, 00:11 »
Si noi precum copacii
Universul stie lucruri pe care noi nu le cunoastem.

Saturnianul

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #9 : Joi, 22 Aprilie 2010, 00:22 »
@gabrel, nu toti copacii sunt singuri. Unii s-au adunat in... paduri. Si noi, precum ei... ;)

Offline katie

  • Newbie
  • *
  • Mesaje postate: 31
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #10 : Luni, 17 Mai 2010, 13:14 »
Dar si acest copac si-a infipt radacinile bine , a crescut si a adapostit la umbra lui pe cineva !

carmentoma

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #11 : Luni, 17 Mai 2010, 16:14 »
.... Sau o liana l-a imbratisat, la un moment dat!...

iulia17

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #12 : Joi, 17 Februarie 2011, 21:07 »
topicul asta trezeste nostalgii...
ma intreb de ce devenim nostalgici numai dupa o anumita virsta? probabil pina atunci nu stringem suficiente amintiri


Offline almi_gabi

  • Hero Member
  • *****
  • Mesaje postate: 7606
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #13 : Vineri, 18 Martie 2011, 11:38 »
sau probabil nostalgia este ceva ce obtii atunci cand te maturizezi!

iulia17

  • Vizitator
Răspuns: Tristetea pomului insingurat
« Răspuns #14 : Vineri, 18 Martie 2011, 21:14 »
In general nu prea am nostalgii, nu traiesc din amintiri si ma preocupa mai mult ce va fi decat ce a fost.
Dar un lucru imi lipseste si-i duc dorul: sa ma joc in curte la bunica.
Poate pt ca nimic din ce a fost nu mai e, nici curtea, nici bunica, nici copilaria mea...