eu am primit primul ceas de mana cand am intrat in clasa I-a .. era un slava.. mergeam tzantzosa cu el la vedere si dadeam entuziasta din maini .. la cateva zile de cand l-am primit, am traznit un stalp de beton cu mana stanga.. si s-a dus primul..
pe urma am invatat ca "eleganta nu poarta ceas", de la mama .. care avea un doxa de la tata pe care il capatase la nunta lor si nu mai avea incredere ca pot pastra functional un ceas la mana.. aveam unul cu cuc acasa si unul cu baterie in biblioteca, si era suficient.. nu am avut alt ceas de mana decat atunci cand a trebuit sa plec pentru prima oara in strainatate pentru mai mult timp si situatia o cerea.. era un ceas japonez, aurit, pe care l-am capatat de la fostul meu sot inainte de a ma sui in avion.. la vreo cateva saptamani i s-a dus aurul si am facut niste buboaie crunte pe incheietura mainii.. asa am invatat ca sunt alergica la nichel.. si nu am mai purtat ceas ani buni dupa aia..
acum, au intotdeauna altii ceas pentru mine.. mai uit la incheieturile altora, la telefon sau la televizor/eventual aud la radio cat e ceasul.. si in aceeasi masura, eleganta a transformat ceasul de mana din ceva practic si preponderent tehnic, in bijuterie/ornament de mare efect.. am primit la batranete doua ceasuri, pe care nu le port pentru ca vreau sa stiu cat e ora, ci pentru ca merg cu cerceii sau colierul