Club singles. Singur? Haide cu noi!

Excursii si evenimente => Feed-back-uri, impresii, fotografii din excursiile si vacantele noastre => Subiect creat de: admin din Joi, 24 Mai 2018, 14:22

Titlu: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: admin din Joi, 24 Mai 2018, 14:22
05.08.2018.
Nu mai sunt locuri disponibile.

Tarif = 175 EUR -cazare in camera dbl

Rezervari: http://www.singlescamp.ro/eveniment/vara-cu-plaja-si-distractie-varna-nessebar-balcik-23-26-august-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/vara-cu-plaja-si-distractie-varna-nessebar-balcik-23-26-august-2018/)

Plecare: 23.08.2018 (joi)
Sosire: 26.08. 2018 (duminica)

Cazare: Hotel Golden Tulip 4*, un hotel  inconjurat de trandafiri.
 
Servicii incluse
-  transport cu  microbuz 30 locuri, pe tot parcursul excursiei, cu plecare din Bucuresti;
-  3 nopti  cazare la Hotel Golden Tulip 4*. mic dejun inclus
-  insotitor de grup din partea Singles Camp pe toata perioada excursiei;

Nu sunt incluse:
-   Asigurare medicala
-   Asigurare storno
-   Intrari la obiective 
-   Mese de pranz si cina


Insotitor de grup: Daniela Dimitrescu   tel. 0721.428.014

Informatii de transport

Ora si loc de intalnire - Bucuresti, intrarea in Parcul Tineretului (vis a vis de Colegiul National Gheorghe Sicai), ora 06:45; plecarea va fi la ora 07:00.
Sofer: Bogdan - 0753 878 454.
Autocar: B 284 NEW.


Programul excursiei

Ziua 1 – Joi 23.08.2018 - Intalnirea la ora 6:45 intalnire cu insotitorul de grup, in Bucuresti, intrarea in Parcul Tineretului (vis a vis de Colegiul National Gheorghe Sicai), la ora 06:45; imbarcare pana la ora 7.00 si plecare din capitala. Va rugam nu intarziati, pentru ca avem nevoie de orele soferului, nu ne permitem sa stam dupa cei care  nu se trezesc  sau care nu-si iau masurile de siguranta pentru a ajunge la timp.

Orasul de destinatie este Varna, aflat la o distanta de cca 267 km fata de Bucuresti. Cu pauzele aferente, o sa ajungem in jur de ora 13:30. Opririle pe drum sunt doar pentru pauzele legale ale soferului (30 minute, respective 15 minute), nu sunt suficiente pentru masa la restaurant sau a cumpara ceva de mancare. De aceea va rugam sa aveti la voi sandviciuri sau ceva alternativ, care sa va tina de foame pana mai tarziu.

Dupa check in si un scurt timp pt refresh plecam in explorarea orasului. Directia: malul marii, pentru a vedea Corabia Piratilor. O plimbare prin Parcul Promorski, ce acopera o suprafata de cca 100 ha de paduri si gradini, intins pe 7km de-a lungul coastei Marii Negre. Aici vara au loc o multime de evenimente: concerte, festivaluri, spectacole de estrada la care se adauga ca atractie plaja, aflata in apropiere. Vom continua plimbarea pana la una din multele cafenele, unde o sa facem o pauza pentru a savura un café frape sau o cafea bulgareasca la nisip. Optional vizitam Zoopark (program 8.00 - 20.00) si Aquarium (9.00 - 19.00), Muzeul Naval cu colectia sa de nave vechi, unde cea mai spectaculoasa este nava de razboi Druzki, care a fost lansata la apa in 1907. Ca si celelelte 5 nave torpila din aceeasi serie, nava Druzki a fost construita special pentru Bulgaria de catre compania franceza Schneider et Cie. Apoi ar mai fi  Terrarium ( expozitie de insecte, paianjeni si alte specii)- (9.00-19.00).
Continuam apoi vizita la Baile Romane din Varna. Acest complex pe jumatate excavat ofera o imagine a luxului roman. Complexul cu bolte este unul dintre cele mai mari de acest tip, descoperite in Europa.
Seara vom ramane in zona de plaja, unde sunt multe terase , cafenele si se organizeaza discoteci in aer liber, pe nisip. Free time.
La hotel ne deplasam cu taxi in grupaj, in Bulgaria acest servici fiind foarte ieftin.

Varna
Este cel mai mare oras de pe litoralul bulgaresc si al treilea oras ca marime din Bulgaria, dupa Sofia si Plovdiv. Orasul este considerat ca fiind capitala de vara a Bulgariei, deoarece este o importanta statiune estivala la Marea Neagra. Centru universitar, port mare la Marea Neagra, oras industrial dar si turistic, Varna are o istorie indelungata. In prezent este un oras modern, cosmopolit si vesel ce ofera o multime de lucruri: o plaja frumoasa, istorie, muzee ( Muzeul etnografic, Muzeul naval, Muzeul etnologic, Muzeul de arheologie, Muzeul renasterii nationale), Delfinariu, gradina zoologica, Parcul Primorski de-a lungul tarmului marii, multe terase, cluburi, bucatarie de calitate, evenimente culturale. Apropierea de alte statiuni de renume ale litoralului bulgaresc, cum ar fi Nessebar, Albena, Nisipurile de aur, Constantin si Elena,  il fac cu atat mai atractiv.

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/4.w1000.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/13800B.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/13800R.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/13882M.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/sea-garden-1.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/varna.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/vn12.jpg)

Ziua 2 – Vineri  24 august 2018
Dupa micul dejun, in jur de 9.30  plecam spre Pensinsula Istorica  Nessebar. Este o excursie optionala cu plecare din Varna spre Nessebar pentru a vizita orasul de piatra care a strabatut mileniile. Este posibil sa avem norocul unei croaziere intre cele doua orase.
Ajunsi acolo  vom strabate stradutele pietruite, intortocheate, cu multe case foarte vechi , cu acoperis de olane, inveselite cu o multime de flori, pravalioare de tot felul, terase, meyhanele, taverne, cafenele si  magazine de suveniruri. Dupa plimbare timp liber pentru masa de pranz, la alegere individuala sau de grup, la un restaurant pescaresc cu fructe de mare. Retur cu vaporasul, ne reintoarcem la Varna.

Nessebar
Situat la cca 100 km de Varna, Nessebar este un oras amplasat pe o peninsula lunga de 850 m si lata de 350 m, in care se ajunge printr-un istm de pe uscat. Sub apa, la 80 de metri de tarm, inca se pot vedea ramasitele zidurilor fortaretei. In prezent se afla conservat doar zidul de vest cu poarta, care apara orasul de continent. Nessebar este unul dintre cele mai vechi orase din Europa, construit pe vechile ruine ale asezarii tracice Mesambria. ”Mesambria” insemna “Orasul lui Melsa”, intemeietorul asezarii, si a fost dat de greci atunci cand au colonizat asezarea in anul 510 DC. Patronul orasului a fost ales zeul Apollo, grecii construind un templu si un teatru in onoarea sa. Din sec. III DC aici incep sa fie batute monede de aur, semn al prosperitatii. Cel mai fin nisip de pe litoralul bulgar, vecinatatea cu orasul istoric, arhitectura plina de pitoresc incanta ochii oricarui privitor. Veti gasi o peninsula romantica, cu barcute pescaresti si navoade, care stau sa se usuce si multe restaurant cu specific pescaresc. Ne vom putea bucura de plimbarea pe stradutele romantice si vizitand locuri antice, dar pentru ca este o excursie de relaxare, ne vom opri pe plaja pentru un pic de soare si baie. Nu uitati! Orasul este Raiul golfuletelor romantice! Plaja din Nessebar este una dintre cele mai bune de pe tot litoralul bulgar, se spune ca ca are cel mai bun nisip de la Marea Neagra.

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/nessebar-cover-interior.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/slide2.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/dronestagram_60-1200x674.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/maxresdefault.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/Nesebr_1.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/nessebar_bulgarie_2540.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/nessebar-of315-gl2366.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/Bulgaria-Marea-Neagra-Nessebar-Sozopol-45-650x434.jpg)

Despre Apollo zeul orasului Nessebar, aflati o scurta legenda, cea a dafinului. Si asa ca…. pe locul unde Apollo l-a ucis pe Piton, acesta a pus sa i se construiasca un templu. Preoteasa templului, Pitia, infasurata intr-o piele de sarpe si invaluita intr-un fum inecacios, avea sa primeasca intrebarile pe care oamenii doreau sa le puna zeului Apollo. Oamenii aveau sa ii aduca daruri scumpe, aur, pietre scumpe, vite si asa avea sa ajunga acest loc cel mai bogat. Bucuros si infierbantat de izbanda, Apollo o zari pe nimfa Dafne. Frumoasa ceruse tatalui sau sa o lase nemaritata. Desi o iubeau multi regi si eroi, ea fugea de toti. Un print o iubea insa atat de mult incat isi lasase sa ii creasca parul in plete, se imbracase ca o femeie, pentru a fi mereu in preajma nimfei. Apollo, rautacios, il ademeni pe tanar la scalda si il dadu de gol in fata nimfei, ca este barbat. Dafne se porni sa planga si fugi speriata. Zeul Apollo porni in goana dupa ea. Degeaba o striga el, degeaba ii spuse cuvinte de iubire, fata fugi peste coline si ajunse pana la tatal ei, pe care il implora sa o salveze de Apollo. Obosita, isi striga tatal, implorandu-l sa o ajute, iar acesta a salvat-o, transformat-o in copac. Zeul o ajunsese, dar in locul nimfei gasi un copac, cu radacinile infipte bine in malul nisipos. Apollo hotari ca din acea zi DAFINUL sa fie copacul sau, iar cununile de frunze de laur sau dafin, sa fie un semn de cinste pentru invingatori.
 
Ziua 3 – sambata 25 august 2018
Mic dejun, apoi scurta vizita la Biserica Sf Nicolae si apoi toata ziua timp liber pt plaja si cumparaturi.

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/Biserica-Sf-Nicolae.jpg)

Varna – Biserica Sf Nicolae
Biserica Sfantul Nicolae, monument istoric, ridicata in 1865. A fost sponsorizata de catre negustorul Nickolau Paraskeva, originar din Varna, care in drumul lui spre mare, spre portul Odessa a intampinat o furtuna violenta. Rugandu-se la Sf Nicolae, protectorul marinarilor si pescarilor, el a promis ca daca va reusi sa ajunga la destinatie, va ridica o biserica si un spital in onoarea acestuia. Scapand de pericolele marii, Nickolau Paraskeva nu s-a mai intors niciodata la Varna, dar si-a tinut promisiunea fata de protectorul sau si a trimis 50.000 de ruble lui Panko Georgiev pentru a plati constructia bisericii si a spitalului. Ridicarea bisericii a durat mai mult de 10 ani si nu se cunoaste nici o biserica sa fie sponsorizata de un singur om. Biserica a stat cu peretii doar varuiti, nepictati, doar cu o catapeteasma bogata, timp de 100 de ani. De abia in 1961 o echipa de profesori, sub indrumarea profesorilor Nikolay Kozhuharov si Dimitar Gyundzhev, a reusit sa realizeze picturile murale, pastrate pana azi. Lucrarile au fost executate cu voluntari studenti de la Academia Nationala de Arta.
Si in ziua de azi, foarte multi pescari si marinara intra in biserica si se roaga la protectorul lor Sf Nicolae. Chiar si marinarii rusi care acosteaza in Portul Varna, se opresc la aceasta biserica si aprind cate o lumanare pentru sanatatea lor.

Ziua 4  duminica 26 august 2018

Mic dejun si check –out cu bagaje cu tot din hotel, la ora 9,30, ne imbarcam in miniautocar, dar nu mergem direct spre casa.
Ne deplasam spre orasul Balcik, aflat la o distanta de 44 km. Aici programul nostru va include: optional vizita Castelul Reginei Maria si gradinile. Cine nu doreste vizita la castel, poate face plaja si baie in mare la plaja de sub castel, sau savura un cokteil pe terasa, in adierea brizei marii. Masa de pranz o vom lua in Balcik, apoi la orele 15.00 deplasare spre Cap Kaliakra, locul unde Marea Neagra este albastra. Orele 18.00 plecare spre Bucuresti. Ajungem aproximativ orele 22:30, pe traseul Vama veche - Bucuresti.

Balcik
Castelul Reginei Maria a fost construit ca resedinta pentru aceasta mare personalitate moarhica a Romaniei, in perioada in care Cadrilaterul a apartinut tarii noastre. Compexul cuprinde un parc botanic, mai multe vile rezidentiale, o sala a fumatorilor, o pivnita, o manastire, un izvor de apa si diverse alte cladiri. Castelul numit si “Cuibul singuratic” (Tenha yuva –turca), este de fapt o vila cu pereti albi si acoperisuri de tigla rosie, strajuite de un minaret. Este construit de-a lungul a trei terase si combina elementele stilului  maur, mediteranean si cel al caselor bulgaresti. Este pe malul marii, fiind despartit de aceasta doar de faleza. A fost locul preferat al reginei Maria, in care aceasta a locuit, acesta fiind motivul pentru care vila a fost numita “castel”. Constructia este compusa din 6 case, cate una pentru fiecare copil al ei. Tot din dorinta ei a fost construita si capela Stella Maris, in stil bizantin, un loc in care se retragea adesea pt a se reculege. Atat de mult s-a regasit in acest loc, incat regina a lasat dorinta ca dupa moartea ei, inima sa-i fie pastrata in incinta capelei.

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/balchik-02.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/The-Castel-5.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/balchik_bulgaria_quiet_nest_769106.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/deal-v15161145891.jpg)

Ce vom vedea pe domeniul Castelului? Vom vizita Intrarea (ghereta santinelei), gradina lui Allah, Vila “Sageata albastra”, coltul “Magnolia”, Templul apei, Capela Stella Maris, Izvorul sfant, Gradina Ghetimani, Aleea valului albastru, Digul, Gradina ”curtea englezeasca”, Cascada, Puntea suspinelor, Vila “Moara”, Vila “Salon”, “Restaurantul Coroana”, Aleea vinului, Tronul reginei Maria, Vila “Cuibul linistit”, mormantul reginei (dar e gol), Vila Gutman, Casa suitei, Gradina Craing, Vila Izbanda, Vila Ciuperca.

Gradina botanica este unica in centrul si in estul Europei datorita colectiei impresionante de cactusi. Atatia cactusi la un loc nu cred ca vezi nici in Mexic. Pe langa cactusii aflati in aer liber, a fost construita si o sera imensa in care se gasesc fie specii care nu se acomodeaza foarte bine la viata de exterior, fie mini-catusi pe post de rasad, care atunci cand vor mai creste vor fi mutati afara. Este explicatia pe care singur mi-am fabricat-o dupa cele vazute acolo. Gradinile sunt foarte bine ingrijite. Se vede ca oamenii de acolo pun suflet in ceea ce fac si “sfintesc locul” asa cum spune o vorba veche romaneasca.

Intrarea este 15 leva (10 leva castel + 5 leva gradini dar nu pot fi separate). Deschis pana la ora 18.00. Vizitam in voie, apoi timp liber pentru masa, cumparaturi suveniruri, plimbare pe faleza.

Cap Kaliakra
Reprezinta un important punct de atractie pentru turisi. Este o limba de pamant inalta de 60 m si este locul de unde se vede cel mai bine albastrul marii. Capul Kaliakra este de fapt, o peninsula care se desprinde de tarmul bulgaresc al Marii negre si se intinde 2 km spre largul marii. Se afla la 80 km de Constanta si la 60 km de Varna. S-a format acum mai bine de 2 milioane de ani prin suprapunerea mai multor straturi calcaroase. Batut de vanturi aspre si spalat de valurile Marii Negre, Capul Kaliakra este un adevarat colt de rai. Peisajul care se poate observa din varful platoului calcaros este unul de-a dreptul mirific. Marea se desfasoara in toata splendoarea ei, iar datorita modului in care lumina soarelui se reflecta in apa, aceasta lasa impresia ca ar fi albastra. Este singurul loc de pe intreg litoralul Marii Negre unde se petrece acest fenomen. Tot de sus se pot observa si barcile pescaresti care sfidand valurile, se aventureaza aproape de colosul calcaros care patrunde in mare.
Getii si grecii au fost primii care au populat zona, acestia din urma denumind-o Kali Akra- “pamant protector”. In sec. al XIV-lea aici a existat orasul Kaliakra, considerat capitala Dobrogei medievale. Orasul a fost distrus in urma nenumaratelor atacuri ale turcilor, fiind sters de pe fata pamantului. Ruinele cetatii medievale Kaliakra se pastreaza si astazi, vizitatorii putand sa observe modul in care aceasta a fost construita. Cateva ziduri de piatra si o poarta boltita inalta de 2 m amintesc de fosta cetate Kaliakra.
Atentie, nu ratati,  pozele facute in cadrul acestei porti boltite sunt fascinante!

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/49dc97d434d21ed58b27279a2bf80284.jpg)

(http://photo.singlescamp.ro/wp-content/uploads/2018/05/e8c4d52f0f516139ccaee1aea9ff8d7e.jpg)

Nota importanta: Va rugam sa aveti la dvs cartea de identitate valabila cel putin 6 luni. Persoanele care uita cartea de identitate acasa, nu vor putea trece granita si merge cu noi mai departe pierzand in acest fel  integral suma integral pe care au achitat-o. Atentie nu sunt premise  buletine tip vechi carticica. Se accepta si pasaport daca cartea de identitate va este expirata – va rugam verificati. Va sfatuim sa schimbati bani sa aveti leva de la Bucuresti, sau puteti schimba cel mai bine euro in leva la punctul de frontiera, cand vom intra in Bulgaria. Dar schimbam  lei - leva ,  nu este avantajos ( exemplu 1 leva = 2,5 lei la Bucuresti, iar in Bulgaria 1 leva = 4,10 lei).1 euro = 1,95 leva. Cel mai bine se schimba leva din euro.

Precizari Este o excursie friendly, tinem ca in acest tip de iesiri lumea sa viziteze, sa socializeze, sa se distreze. Nu este o actiune 100% turistica, asa cum se organizeaza in agentii, are si o componenta de interactiune intre participanti, care dorim noi sa determine viitoare relatii de prietenie, sau doar de comunicare. De aceea insistam pt un profil mediu al participantilor: tolerant, comunicativ, fara prea multe tabieturi, activ incat sa nu aiba probleme de mers. Persoane cu rabdare, cu intelegere (nu doar ”eu vreau sa stau in fata”, „mi-e rau si nu am cum sa stau in spate” „eu imi aleg camera”, „eu vreau alt program”, „eu o iau in fata”, „nu-mi place in grup” etc), cu dorinta de a vedea lucruri noi.

De recomandat ca bagajul sa contina putine lucruri, doar cele esentiale unei astfel de calatorii, dar din care sa nu lipseasca ceva pt ploaie (pelerina, umbrela), pantofi sport sau ideal trekking, imbracaminte comoda in care sa va miscati lejer. Pt excursiile pietonale va recomand un mic rucsac in care sa depozitati eventualele cumparaturi, sa aveti o sticla cu apa, un baton de ciocolata. Nu uitati nici de costumul de baie. La jumatatea lui iunie acolo e cald deja...

Hotelul este nominalizat, aveti link-ul catre site, studiati-l, cititi pe portalurile de feed-back review-urile. Noi l-am ales pe cel mai bun din zona. Dar exista, am intalnit in excursii, persoane foarte pretentioase (eu zic ca nejustificat... ???) care sau din dorinta de a arata ce pretioase sunt, sau pt ca nu se pricep si nu pot face o evaluare corecta, au de comentat. De aceea rog la fiecare excursie, verificati unde mergeti, asumati locatia si acolo ne ocupam doar de lucruri bune si placute... ::) :) 

:oops:!!!! Inainte de inscriere si rezervare cititi va rog cu atentie serviciile incluse si cele care nu intra in tarif, programul excursiei, si particularitatile acesteia. Cantariti daca este sau nu potrivita profilului de turist pe care il aveti. Va recomandam sa va consultati cu atentie perioada de concediu, de zile libere, de disponibilitate, astfel incat sa va asigurati ca acestea coincid cu cea in care se tine excursia. Trebuie sa stiti ca din momentul rezervarii intrati intr-un regim contractual cu agentia tursitica ce ne asigura serviciile turistice. Acest lucru impune intelegerea clauzei pe care ati acceptat-o in momentul inscrierii si achitarii, referitoare la renuntarea unilaterala la o excursie. Cititi aici: http://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/. (http://www.singlescamp.ro/conditii-de-renuntare-la-o-actiune/.) Deci in situatia renuntarii la o actiune, vechi sau noi in acest grup, avem rugamintea sa nu ne sunati, sa nu ne scrieti, solicitandu-ne restituirea sumelor achitate sau sa ne cereti mutarea acestora la alte excursii. Existand o intelegere prealabila, comunicata si cunoscuta, consideram ca nu este necesar sa avem o corespondenta in acest sens.

La actiunile noastre se pot inscrie doar persoane single (fara partener), care inteleg si respecta conditiile de calatorie si de petrecere a vacantei intr-un grup. Respecta orele de intalnire, pe cei cu care au plecat in excursie, armonizeaza cu cei din jur, sunt toleranti, nu au tabieturi excesive care pot deranja sau care nu pot fi satisfacute in conditiile unui grup. Nu vrem cu noi persoane de genul "eu vreau acolo nu acolo", care au mereu critici, remarci...Dorim sa oferim o atmosfera de vacanta cu prietenii, nu ceva rigid, formal si pur turistic.

La fel ca la toate actiunile noastre, informatiile si detaliile legate de aceasta excursie, vor fi transmise si vor aparea DOAR pe acest topic. O sa gasiti aici detaliat si din timp tot ce aveti nevoie pt pregatirea excursiei. Comunicarile nu se fac deci telefonic si nici Email, avand in vedere ca am facut deja aceasta precizare in prezentarea actiunii avem rugamintea sa nu ne solicitati informarea in alt mod.

Inscrierile in excursie se fac pe site-ul www.singlescamp.ro (http://www.singlescamp.ro). Imediat dupa inscriere veti primi un Email care contine datele agentiei si care va comunica in ce mod si unde se face plata avansului.  Toate actiunile noastre sunt organizate printr-o agentie turistica specializata pe turismul de grup Bon Voyage Sibiu, singura autorizata OSIM in Romania sa organizeze „evenimente, vacante si excursii pentru persoane single – Singles Camp”. 




Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: admin din Joi, 24 Mai 2018, 17:36
Dupa cate vedeti, ne pregatim de vara. Mai lansam astazi inca o excursie la mare! Inscrierile sunt deschise, rezervarile se pot face aici:

http://www.singlescamp.ro/eveniment/vara-cu-plaja-si-distractie-varna-nessebar-balcik-23-26-august-2018/ (http://www.singlescamp.ro/eveniment/vara-cu-plaja-si-distractie-varna-nessebar-balcik-23-26-august-2018/)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Onix din Vineri, 01 Iunie 2018, 12:45
Pregatiti de plaja !  ;)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: costi31 din Sâmbătă, 02 Iunie 2018, 17:42
Inca nu m-am inscris, dar ma gandeam ca la intoarcere as putea ramane in Eforie vre-o cateva zile sa-mi trag sufletul ?  parca pe acolo este traseul... cine stie sigur ?
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: wonderland din Duminică, 03 Iunie 2018, 06:24
Nu stiu ce sa zic :blush:
Orasul de destinatie este Varna, aflat la o distanta de cca 267 km fata de Bucuresti.
Asta, dupa mine, inseamna ca se trece prin Giurgiu/Ruse. Prin Eforie Nord vad ca ar fi 367 km. Dar nu e o parere avizata.

Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: costi31 din Marţi, 05 Iunie 2018, 11:08
Eu ziceam la intoarcere Balcik-Vama veche-Bucuresti... :rtfm:
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: wonderland din Miercuri, 06 Iunie 2018, 04:56
Da, bine!
Eu regulamentul il stiu pe de rost, deci nu se justifica sa te stropsesti la mine cu emoticonul ala. Nu in Regulament sunt detaliile pentru excursii. :strambatura:
Iar daca tu ai gasit informatia necesara, (de) ce mai intrebi,? :))))))  :angel:
(ps - aceasta e o carcoteala, trateaz-o ca atare)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: costi31 din Miercuri, 06 Iunie 2018, 10:52
Daaa...interpretabil emoticonul acela  :) depinde si de starea de spirit cand il privesti ( la mine era ''citeste descrierea'') si abia acum am vazut ca se refera la regulament si se uita si urat  ;D
La cate scurtaturi au drumurile noastre cine mai stie...? ( de asta intrebasem )  :bow:
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Fluturas88 din Sâmbătă, 09 Iunie 2018, 22:39
Eu nu cunosc traseul dar sigur o sa imi placa:). Si cand ma gandesc ca suntem abia in iunie:(
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Mimi din Miercuri, 13 Iunie 2018, 22:07
 Costi 31 , noi , cei care am fost in week-end-ul acesta la Balcik , am intrat si am iesit din tara pe la Negru Voda , nu pe la Vama Veche .
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: costi31 din Joi, 14 Iunie 2018, 22:49
Multumesc de raspuns Mimi !  O0  Oricum eu  privesc deja  spre alte zari albastre  ::)   
Vacante perfecte tuturor !!!  *|*
Frumoase foto si povestire despre Balcic  tu si Rentzi !  :kissing:  :bow:
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Bon Voyage din Vineri, 22 Iunie 2018, 13:13
22.06.2018.
Mai sunt 7 locuri disponibile.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: danieladimitrescu din Luni, 25 Iunie 2018, 12:04
Buna tuturor
 Sunt Daniela ghidul vostru pentru excursia Varna. Cel mai probabil vom pleca prin vama Giurgiu si ne vom intoarce prin Vama Veche sau Negru Voda.
 Ultima oara cand am revenit de la Balcik, am ales returul prin Negru Voda deoarece e o vama libera, fara aglomeratie.La vama Vama Veche este posibil sa fie aglomerat, deoarece sunt romani care se intorc ori din week-endul din Bulgaria, ori din sejururi, plus autocarele care revin din excursiile de 1 zi.
  Asa ca e de preferat sa revenim in tara pe la vama Negru Voda.
  Oricum, va fi o excursie vesela, cateva zile la mare ne vor incarca de energie si voie buna.
  Excursia la Nesebar e optionala  dar cred ca este de neratat. Va rog pe aceasta cale sa cititi bine programul si sa urmariti forumul, deoarece in apropiere voi da informatii tehnico-organizatorice, referitoare laimbracaminte, bani, vreme, etc.
 Pana atunci, doresc zile insorite si fericite tuturor!
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Fluturas88 din Vineri, 29 Iunie 2018, 23:38
Multumim mult pt informatii,sper sa fie vreme buna:)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Voicu Mihaela Dana din Miercuri, 18 Iulie 2018, 12:59
Buna ziua!
Este prima mini vacanta de genul acesta pentru mine. Poate cineva sa imi zica cati bani de buzunar trebuie sa am? :D
Multumesc.

O zi frumoasa!
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Alecsandru din Joi, 26 Iulie 2018, 16:03
Poate cineva sa imi zica cati bani de buzunar trebuie sa am? :D
Depinde de fiecare cat cheltuie. Eu imi iau cam 200 leva la mine.  Sunt case de schimb valutar in Bucuresti unde au leva. Daca mi se termina platesc cu cardul sau mai schimb pe plan local.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Voicu Mihaela Dana din Joi, 26 Iulie 2018, 21:11
Ok. Mulțumesc mult. :)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: danieladimitrescu din Vineri, 27 Iulie 2018, 19:55
  Buna tuturor
  Se apropie vacanta noastra de vara! Deoarece este o vacanta scurta, fiecare va face tot ce stie  mai bine pentru a crea si intretine atmosfera de veselie.Eu ii voi da tonul.
  Varna este de fapt o destinatie pentru oameni pozitivi. Fiind aproape de Romania si fiind un oras foarte cosmopolit, vom avea sansa de a ne simti la fel de bine ca pe alte plaje din lume.Ne vom bucura de briza marii, vom explora orasul, ne vom plimba pe malul marii si ne vom afunda picioarele in nisipul fin, chiar si seara la discoteca pe nisip/pe plaja.
   Excursia la Nessebar  este optionala si nu cred sa fie cineva care sa nu-si doreasca sa  simta aerul  de vechime, de medieval al Nessebarului, sa descopere stradute pietruite cu cafenele si siruri  de muscate si alte flori, amestecul de negru, rosu, alb, cum numai aici poti vedea.
   Noi ne-am intors de curand din Lovech, unde am avut numai o singura zi de plaja la piscina, ceea ce m-a facut nerabdatoare sa petrec  mai mult la mare.
   Ultima zi va fi cred de neuitat, deoarece vom avea ocazia sa revedem Castelul Reginei Maria si va voi povesti viata acesteia, multe lucruri interesante. Cap Caliacra este un promontoriu spectaculos, cu a carui vizita se va incheia excursia noastra.
    Sunt curioasa sa cunosc grupul.

   Relativ la aspectul banilor, este indicat sa avem la noi  euro, vom putea  schimba si la vama de intrare in Bulgaria, daca vom trece pe la Vama Veche, sau in Varna, la casele de schimb valutar. Fiind o destinatie de vacanta vom gasi case de schimb valutar, si bancomate pentru retrageri de numerar. Pentru dinamica grupului, este bine sa schimbam in prima zi bani, astfel incat sa nu mai pierdem vremea, sa tinem grupul pe loc pt ca nu mai avem, sau sa schimbam in free time.
  La intrarea in Bulgaria sau la prima casa de schimb valutar vor schimba bani, din euro in leva ( 1 euro = 1,92 leva cca ).Vom decide cu soferul, functie de trafic, daca vom iesi prin vama Negru Voda sau Vama Veche. Sa speram ca fiind joi plecarea am putea traversa statiunile.
 Varna va fi mai scumpa decat Lovech sau Veliko Tarnovo, asa cum Neptun e mai scump decat Valenii de Munte sau chiar Brasov.
 Apreciez ca o masa cu fel principal, salata, ciorba, eventual bere poate costa in jur de 20 leva. Berea costa pe plaja in jur de 2-4 leva si 1- 2 leva la supermarket.As zice un minim pe zi de 30 leva x 4 zile = 120/150 leva.Fara suveniruri. 1 leva= 2,50 lei.Sigura ca fiecare poate economisi, servi fast food, etc. Apoi va mai fi inghetata, suveniruri, etc.
    Aveti in vedere intrarile la obiective, daca doriti sa vizitati in Varna, in free time. In Nessebar se va face un tur si apoi free time. In schimb la Balcik la Castelul Reginei Maria intrarea este 14 leva ( 8+6) inclusiv gradinile, iar la cap Caliacra, intrarea este 3 leva.
      Va urez  toate cele bune!
   Daniela
   
     
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Angela T din Luni, 30 Iulie 2018, 17:11
Buna tuturor!
M-am înscris si eu in aceasta iesire. Cine mai vine?   :coolsmiley:
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Fluturas88 din Marţi, 31 Iulie 2018, 07:55
Si eu vin,abia ast excursia:)
Titlu: revelion 2019
Scris de: Auras din Vineri, 10 August 2018, 11:56
Buna ziua.
Pot plati din acelasi cont rezervarea pt excursia revelin 2019 pt prietena mea care nu este in localitate si sa trec numele si restul datelor?
Multumesc
Titlu: Re: Raspuns pt Auras: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: wonderland din Duminică, 12 August 2018, 07:08
Bună, Auraș! Incerc sa raspund succint, cu câteva reguli pe care e bine să le știe fiecare membru, de la început:
1. Fiecare persoană înscrisă trebuie să să-și facă rezervarea personal;
2. Pentru că schimbul de informații și comunicarea detaliilor ce țin de organizare se fac pe forum, fiecare membru își face cont pe forum și să posteze personal întrebări sau alte mesaje;
3. Titlul fiecărui topic de pe forum indică subiectul de discuție specific. Dacă postăm întrebări despre Revelion la oricare dintre excursii sau la alte subiecte, riscăm să nu primim niciun răspuns. Dacă nu găsim niciun topic potrivit, putem posta la Chat, aici putem discuta despre orice (aproape orice)
4. Nu schimbăm titlul unui topic decât dacă vrem să atragem atenția cuiva în mod special, cu o postare care are legătură cu acțiunea respectivă, în situația în care se cere un răspuns urgent.
5. Intrebările care țin de plată, cel mai bine le adresăm direct agenției, pe email. Asta dacă avem o situație pentru care nu găsim răspuns pe forum, așa cum e și întrebarea ta.


Sper ca aceste mențiuni să fie de folos tuturor celor noi!
Succes și voie bună!
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: danieladimitrescu din Marţi, 14 August 2018, 14:09
Multumesc draga Wonderland
  Ma gandesc sa fac o prezentare pe Povestile de calatorie ale Danielei, a sistemului de lucru forum/ Sngles camp. Am mare bataie de cap cu persoanele nou intrate, unora li se pare greu, calculator, ma rog. As vrea sa-i fac sa inteleaga diferenta dintre conceptul Singles camp si orice alta agentie de turism.
   Exemplu este ca ghidul da informatii succinte si despre ce nu este inclus in pret, asta e un ajutor. La alte agentii, oamenii cunosc ghidul doar la usa autocarului/ avionului.
    Apoi, omul poate face 2-3 - 4 excursii pe an. Restul anului poate ramane in contact cu noii prieteni din Singles camp si eventual sa se inscrie in comun la ce le place.
    Ma bazez pentru un mic ajutor de la tine, in privat ?
    Oricum, cu aceasta ocazie, incerc sa explic tuturor noilor intrati ca Singles camp este un concept de socializare prin turism, ca oamenii vor ramane aproape, vor remane prieteni, vor dori sa continue cu Singles camp, din doua mari motive: se vor simti apartinatori unui grup de prieteni si vor avea ocazia sa vada locuri noi in lume, echipa de coordonare fiind in vesnica cautare de ataractii noi, de zone frumoase.
   O alta trasatura unica a Singles camp, cred, este dragostea cu care dorim sa aratam si altora locuri frumoase! Noi le stim, dar e pacat sa nu le vada si altii. Ca sa le aratam, pregatim in spate avion, hotel, rezervari, cu efort. Apoi pregatim lectii efective de istorie, geografie si literatura. Plus limbi straine.
   Eu una am asteptari de la oameni pe masura eforului depus si a dragostei manifestate. Nu pot fi toti indiferenti.
    Apoi, faptul ca nu scriu nimic la returul din excursii, ma intraisteaza fantastic. NU merita excursia amintiti chiar nimic ?Ca nu au timp. Dar sa se inscrie cum au timp ?
      As vrea sa fac o descrire ampla a modului de functionare al forum Singls camp, sa priceapa toti si mai  mult, noii intrati, care nu scriu absolut nimic.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: wonderland din Marţi, 14 August 2018, 19:51
    Ma bazez pentru un mic ajutor de la tine, in privat ?
 
Daca e ceva ce stiu si pot, cu mare drag! Eu nu am pagina de FB, nici whatsapp. (asta asa ca sa-i oripilez pe cei care nu pot fara. >:D), dar ma descurc foarte bine la calculator :) De fapt, administrez o pagina de Fb a organizatiei in care lucrez. Pot sa te contactez de acolo sau il poti ruga pe Gigi sa-ti dea adresa mea de email.

Nu vreau sa te descurajez,dar parerea mea e ca informatiile sunt destul de clar prezentate deja. Poate doar un desen, o harta a forumului ar mai putea aduce un plus fata de ceea ce exista deja.  :crazy2:
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: danieladimitrescu din Miercuri, 22 August 2018, 10:50
     Buna grupului meu de excursie Varna - Nessebar - Balcik.
     Sunt nerabdatoare sa-i cunosc pe cei noi si sa-i reintalnesc pe cei vechi. Se pare ca distractia este asigurata, vine si dragul nostru prieten Dan de la Sighisoara.
     Mai mult, avem un sofer tanar, care a mers de multe ori cu grupuri Singles camp.
     Doresc sa va reamintesc ca diferenta dintre Singles camp si agentiile de turism, este in primul rand interesul fata de participanti, dorinta ca ei sa fie fericiti, sa socializeze intre ei, sa creeze prietenii si sa sa adere cu drag la acest grup, revenind pentru a se intalni cu prietenii.
     De asemenea ghidul este parte din grup, sufletul grupului.
     Cred ca aceasta excursie va fi foarte vesela si cu multa distractie.
     Grupul este de 28 de persoane plus ghid si sofer. Cu aceasta ocazie as vrea sa va rog sa aveti bagaj destul de mic, deoarece suntem multi si nu este mult loc de bagaje. Oricum, baza este costumul de baie. Discoteca pe plaja rochita, short ceva !!!! Va aminteste cumva de Lambada? Ma rog, bagaj mic este de preferat. Vom avea toate zilele o maxima de 29 C asta inseamna nu foarte cald, briza si atmosfera frumoasa!
      Este binevenita si initiativa de a aduce cu voi un stick cu muzica care va place, le vom incerca pe toate.
        Maine dimineata la 6,45 va astept la intrarea din Parcul Tineretului cea de vis a vis de Colegiul National Ghe Sincai.
  Cu drag, ghida voastra, Daniela.

Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Angela T din Miercuri, 22 August 2018, 11:58
Va fi o atmosferă plăcută mai ales ca vine si Dan de la Sighisoara cu noi. L-am întâlnit acolo in costumația medievală , la Varna se va transpune în costumație de plaja.  *|*
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Angela T din Luni, 27 August 2018, 12:20
După cum scriam mai sus referitor la atmosfera plăcută, asa a si fost. A fost o iesire de relaxare cu mult timp liber in care fiecare a ales să facă tot ceea ce si-a dorit in functie de stare si afinitățile cu anumite persoane. Mie imi plac ieșirile cu multe activități de grup(cu rucsacul în spate și bocanci) pentru exista o tangență mai mare cu întreg grupul, însă aceasta iesire a reprezentat un moment de relaxare si socializare in grupuri mai mici sau cu tot grupul in autocar. Mi-au placut excursiile la Nessebar si Sunny Beach, elementele de surpriză cand s-au anulat cursele cu vaporasul de la Sunny Beach spre Nessebar din cauza valurilor puternice si am fost nevoiți să ne întoarcem în grupaje cu taxi/autocar,  hotelul a fost foarte frumos. Nu Mi-au placut momentele penibile in care anumiți participanti s-au eschivat de la plata notelor de plata/ parcări...etc. cred ca mai indicat ar fi sa se specifice intr-o nota separata ca mai pot surveni si alte cheltuieli nepersonale obligatorii (plata parcări...etc) si o clarificare a costurilor unor excursii opționale ca cea spre Nessebar in care s-a specificat un cost estimativ de 200euro la 20 de participanți, iar colectarea banilor a fost rotunjita la 50lei/pax la un grup de 28 de persoane.  Personal, nu am nicio problemă, însă s-a ridicat aceasta nelamurire la nivel de grupulete si de aici refuzul unor participanți de a contribui la plata parcării in stațiunea Nessebar, colectare a banilor fiind delegata unui participant din grup.
În final, pot spune ca cel mai mult mi-a plăcut experienta si trăirea momentului( deși la Balcik am mai fost, am revăzut cu alți ochi peisajul) si o sa mai vin cu placere si in alte iesiri de acest gen.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Angela T din Luni, 27 August 2018, 12:36
Am uitat sa mentionez ca mi-a plăcut de Daniela si sa-i multumesc pentru recomandările in materie culinară si povestile din autocar. La același nivel de mulțumire îl plasez si pe Bogdan, care ne-a dus si adus in conditii de siguranta.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: admin din Luni, 27 August 2018, 21:48
Intervin aici nu pt o justificare, nu pt a explica diferenta de suma pentru excursia optionala la Nessebar (estimarea era de cca 10 EUR, au fost in final 50 lei), nici de ce s-au strans cate 2 leva/persoana (cca 5 lei) pt parcarea microbuzului la acest element suplimentar de program. Ci pentru a-mi arata dezamagirea pentru gesturi si interpretari ce tin de neimplicarea unora si macar de a incerca sa inteleaga anumite lucruri.

Au fost atatea situatii in care transportul ce nu tinea de excursie a fost prelungit cu kilometri buni pentru ca grupul sa se bucure de un traseu mai larg. Niciodata nu am revenit la sumele stranse sa spun "mai trebuie atat pt depasirea de km"....Au fost atatea situatii in care am renegociat tarife de intrare si am reusit sa salvam din banii care urmau sa fie cheltuiti de fiecare. N-am asteptat nici multumiri, nici macar recunostiinta pentru efort, am considerat ca e firesc sa facem asta, atata timp cat exista sanse. Au fost atatea situatii in care am introdus elemente noi in program, pentru care nimeni vreodata nu a fost nevoie sa scoata un ban in plus...Am adaugat expertiza noastra, efortul, tot ce am crezut, stiut si putut astfel incat sa oferim cat mai mult...Si uite reactii...?!? Sa creada cineva ca eu sau agentia, adunam cativa banuti suplimentar...? Pai genul asta de oameni parem ca suntem? Sunt absolut socat!

Probabil ca traiesc eu intr-un fel de vis, unul unde toata lumea este corecta, intelegatoare si are respectul a ceea ce fac ceilalti. Pentru ca atunci cand vad ca trebuie sa-i explici cuiva, pe care-l consideri prieten (pt ca asta este ideea pe care se bazeaza Singles Camp), ca a platit exact cat trebuia, ca este justificat fiecare banut, traiesti starea aceea neplacuta si nemeritata de suspiciune... 

Nu am tratat niciodata la milimetru ceea ce se intampla la optionale, la lucruri mai greu dimensionabile, pentru ca am crezut ca fiind un om onesc si corect, lumea are incredere in tot ceea ce fac. Nu tot ceea ce se intampla poate fi masurat dinainte, iar predictibilitate exista intr-o anumita limita. Mica, se vede si aici, este vorba de doar cativa lei. Am scris estimativ cat costa transportul cu un microbuz de 20 pers, la care este de inteles ca se adauga si alte costuri ce tin de parcare sau uneori chiar de o taxa de drum. Orice om rational intelege asta, nu trebuie scris pe site un intreg roman...

Eram in Azore e timpul excursiei voastre si primisem de la mai multi participanti niste feed-back-uri foarte bune...M-am bucurat tare mult...Acum insa ce sa zic...

Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Angelik din Marţi, 28 August 2018, 23:43
Buna tuturor celor care au fost la Nessebar-Balcik,
Excursia a fost frumoasa, cu multe momente cand am ras cu lacrimi, cu plimbari (in grupulete mai mici sau mai mari), cu cantece si dans chiar si in microbus.
Mi-a placut mult Nessebar si Balcik si o sa revin cu placere acolo, sa le revad.
Cazarea in hotel Golden Tulip a fost de nota 10 .
Nu mi-a placut in schimb : organizarea excursiei ; lipsa informatiilor – de exemplu, cum se ajunge la Baile Romane din Varna si orarul de vizitare a acestora ; ora tarzie de plecare in excursii si spre tara cu vizitarea Balcik –ului si Cap Kaliakra (9,30).
Cel mai tare a deranjat eschivarea ghidului de la strangerea banilor pentru taxa de parcare, lasand treaba asta in grija unei fete participante la excursie.
De asemenea , nerespectarea orei de intalnire la microbus, pentru plecarea din Balcik, chiar de catre ghid .
Dar , trecand peste toate astea, …. A fost frumos.
Cu aceasta ocazie ii multumesc si eu lui Bogdan pentru ca ne-a dus si adus in siguranta, in Bulgaria si  acasa.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: admin din Miercuri, 29 August 2018, 09:04
Angelik iti raspund pentru ca eu sunt organizatorul excursiei. Sunt cel care a ales insotitorul de grup, apoi impreuna cu Daniela sunt cel care am fixat programul si am decis marimea grupului. Si am ales hotelul. Deci eu ar trebui sa fiu de vina pt organizare. Dar hai sa vedem ce am gresit...

Orele de plecare in excursii erau comunicate foarte clar in programul excursiei pe forum si site: 9.30. In momentul in care te-ai inscris, inseamna ca le-ai citit si le-ai acceptat. Daca in excursie doresti altceva, nu este vina noastra ca nu-ti place sau convine. Acolo nu putem face altceva fata de ce am anuntat, De ce asa tarziu si nu la 7.00, sau la 8.00? Pai simplu, pentru ca era o excursie mai lejera, ideea era ca oamenii sa se relaxeze, sa mai leneveasca un pic dimineata. Nu sa-i trezim cu noaptea in cap si hai sa mergem...

Mergand cu mine in doua excursii este imposibil sa nu ma fi auzit, pentru ca mereu explic asta, ca grupurile din afara tarii NU SUNT GHIDATE ci INSOTITE. Legislatia internationala nu permite unui ghid national dintr-o tara sa-si pastreze aceasta calitate intr-o alta. Deci odata ce trecem granita NU MAI PUTEM, NU MAI SUNTEM GHIZI. Pentru ca sunt doua notiuni si servicii mult diferite, eu fac intotdeauna precizarea in prezentarea excursiilor din afara tarii, la servicii incluse: INSOTITOR DE GRUP si atentie, nu din partea agentiei, ci din partea SINGLES CAMP. De ce din partea SC si nu BV? Raspunsul este mai amplu si nu-mi permite timpul si spatiul sa dezvolt, asa ca incerc sa fiu concis: pentru ca imi doresc ca cei care vin cu voi in excursii sa se comporte si sa fie perceputi ca si participanti, nu ca cineva care merge la servici.

Ori chestia asta implica un alt tip de comportament fata de voi, o alta atitudine, un alt tip de relationare. Eu de exemplu, incerc, fac tot posibilul sa ma transpun mental in starea de vacanta, pentru a ma comporta cat mai natural, cat mai firesc, nu doar sa mimez. Asa ma puteti considera ca fiind unul din grup. Cu multe responsabilitati, dar parte din grup.

Am observat si eu in grupurile insotite de mine, ca din confuzia GHID - INSOTITOR DE GRUP SINGLES CAMP, pe care o fac cei care nu citesc cu atentie prezentarea excursiei, apar neintelegeri ale rolului nostru acolo. Care repet, nu este cel de ghid. Ceea ce facem noi toti, Lidia, Daniela, Iulian, Gabi, Diana si eu, ca oferim o multime de informatii si explicatii, intradevar poate genera confuzia ca suntem acolo ca ghizi.

Este tare important sa cititi cu atentie intotdeauna serviciile incluse si programul excursiei. Nu doar aici in SC, ci oriunde mergeti. Odata ce v-ati inscris pe un pachet, nu-i mai puteti ulterior contesta continutul. Am avut si eu recent doua situatii si vi le explic pt a intelege mai bine:
- in Irlanda am comunicat ghid local in limba engleza. Pentru cineva care a mai calatorit intr-un cadru organizat nici macar nu trebuia sa specific acest lucru, era de la sine inteles ca nu se putea face in limba romana. De ce? Pt ca nu exista ghizi romani autorizati in 99,999% din orasele lumii. Dar eu am comunicat, pentru ca lumea la inscriere sa stie acest lucru. Ce fac eu in situatia in care cineva din grup nu stie engleza (desi cazurile sunt foarte rare)? Incerc sa tin pasul cu ghidul, sa traduc si sa dau explicatii celor care nu inteleg aceasta limba. Le recomand sa vina langa mine pentru a nu deranja sau intrerupe si fac traducerea. Nu este insa vina mea cand nu exista interes pentru explicatii ci doar pt fotografii. Eu nu pot sa alerg dupa cineva si sa-i spun "stai sa-ti traduc". Daca-l vad langa mine ii dau ajutorul, daca nu, consider ca nu-l intereseaza. Ei, cineva imi reprosa dupa excursie ca de ce ghidul este in engleza si de ce nu am tradus.
- in Islanda am avut o persoana care dorea sa afle dimensiunile exacte ale ghetarilor si informatii de geologie avansata. Nu pt ca ar fi avut nevoie de ele ci pentru a arata celor din jur ca este o persoana avida de informatie. Sa fim seriosi nimeni nu retine dintr-o excursie cate caramizi are Parlamentul din Budapesta, cate clopote are Giralda din Sevilla, cat de inalt este varful Pico, care este suprafata Madeirei, deci nici suprafata exacta a unui ghetar (care btw este in continua modificare, deci nici macar nu exista informatii precise). In plus comunicasem pe site si forum si explicasem ca eu si Lidia suntem insotitori de grup si soferi ai microbuzelor cu care calatorim pe insula, nu ghizi, nu altceva. Peste ceea ce trebuia sa facem, am explicat si descris (celor interesati) tot ce am considerat important, dar My God, Islanda este o tara in care lumea vine sa se bucure de peisajele acelea fantastice, de cascadele uriase, de geysere, de o multime de fenomene naturale pentru noi necunoscute, nemaivazute. Ce Doamne-iarta-ma sa explici la un peisaj? Uite pomul, uite piatra, uite floarea...I-am aratat in mai multe locuri de oprire sute de oameni si nicaieri un ghid. De ce? Simpu, pentru ca nu exista asa ceva. Daca vrei dupa excursie sa intri in niste amanunte adanci, o poti face singur, exista pe net suficiente materiale.

Este clar ca ambele persoane nu citisera serviciile incluse, sau poate ca le citisera si doreau altceva sau mai mult. Nu stiu. Ce este sigur e ca supararea lor NU a tinut de ceea ce trebuia sa facem noi, ci de modul superficial in care au citit la ce se ofera, la ce sa se astepte.

Unui insotitor de grup ii este greu sa multumeasca pe toata lumea. Tine si de subiectivitate si de perceptia asupa noastra. De unii suntem iubiti, admirati, altii ne privesc si judeca fara nici o indulgenta. Mai mult unui insotitor de grup ce se doreste a fi intr-un fel si participant, ii este si mai dificil. Uneori gesturi care tin pana la urma de o normalitate intr-un grup de prieteni, iti sunt judecate pentru ca lumea te percepe in afara cercului. Nu stiu exact ce a fost cu acea parcare, care EVIDENT ca trebuia achitata de toti participantii, pentru ca facea parte din costurile optionalei (pe site anuntasem valoarea aproximativa a serviciilor firmei de transport si chiar daca nu am trecut acest amanunt, considerandu-l firesc si de inteles, rational si logic ca era nevoie sa fie achitata de cei care participa), dar faptul ca cineva din grup a strans acei bani nu este nici o greseala. Nu era vorba de bani de agentie, ca sa implice "oficializarea" strangerii, ci doar de un cost pe care cei care participau ar fi trebuit sa inteleaga ca trebuia acoperit. Ba chiar este foarte bine. Nu stiu contextul, poate ca trebuia altfel prezentat sau informat, dar ca principiu Daniela a respectat regula ca bani care nu se pot contabiliza trebuiesc stransi de altcineva. Ai fost in Maroc cu mine Anglelik, am strans eu banii pentru ghid si sofer? Nu, in primul rand pentru a nu se interpreta, in al doilea rand pentru ca a fost frumos ca gestul de a da acei banuti a venit din partea voastra.

Sper ca am raspuns sufient de explicit nemultumirilor tale legate de modul de organizare.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Fluturas88 din Miercuri, 29 August 2018, 14:29
Buna tuturor si mai ales ii salut pe cei care au fost in excursia din Bulgaria Varna-Nessebar si Balcik. A fost prima excursie cu SC si pot spune ca am ramas foarte placut impresionata,chiar m-am.simtit bine ,am socializat si acum tin legatura cu cativa,deci mi-am facut prieteni. A fost o excursie scurta si frumoasa,la  Nesebbar mi-a placut cel mai mult,eu una am fost frt multumita,o ascultam cu drag pe Daniela cand vorbea despre fiecare loc in parte pe care il vizitam,e o persoana care cred eu citeste omul frt bn si de la care ai ce invata. Pe viitor imi doresc sa mai particip la astfel de excursii,pt ca aveti destinatii superbe si poate urmatoarea excursie cand va fi sa fie o sa aduc si o prietena cu mine. Multi m-au intrebat cu cine am plecat in excursie si le-am povestit despre ce este vorba ,ramanand placut impresionati. Si ca sa inchei,felicitarile mele pt excursie,in patru zile  am vazut multe. Mi-a placut si de Bogdan ,soferul,care e foarte glumet si de gasca(asa ca mine),ce sa mai,jos palaria pt ceea ce faceti si data viitoare cand voi mai participa st sigura ca va fi si mai frumos.:)
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Voicu Mihaela Dana din Miercuri, 29 August 2018, 16:11
Buna tuturor!

Pentru mine a fost o experienta deosebita. Eu nu am mai fost in alta tara si nici cu un grup atat de mare. A fost foarte frumos si distractiv. In prima zi in Varna, am ras cu lacrimi, mai ales cand ai si o bere la bord, care se duce direct la cap dupa atata drum. A fost interesant cum ne-am inteles cu chelnerul prin semne, desi stii acolo o engleza stricata, pana nu dai din maini nu te simti bine. Mi-a placut cum mi-a explicat mie chelnerul ceafa de porc, aratand saracul insistent la ceafa lui ca nu stia sa zica in engleza. Sincer si daca zicea nu cred ca asi fi inteles eu :D. Foarte amuzant a fost si cum in loc de pui (chicken) noi ceream bucatarie (kitchen) si reactia chelnerului de nedescris, niste ochi mari si cu umeri ridicati, si apoi un zabet larg de relaxare cand si-a dat seama :D. Orasul este superb si foarte curat, cu multe magazine de suvenirurii si parfumuri, atat de multe incat acum am alergie la bratari, magneti si trandafiri, dar trebuie sa recunosc ca am intrat in toate. In a doua zi in Nessebar, la fel am ras cu lacrimi, traiasca berea ce sa zic. Si aici erau foarte multe magazine de suvenirurii si parfumuri. Foarte frumoasa intreaga zona. Plaja insa e plina de scoici deci am beneficiat de un masaj in talpa extraordinar. In apa sunt si alge, cam neplacut, insa eu impreuna cu cel mai bun prieten al meu, colacul, ne-am simtit de minune. Seara la discoteca a fost demential. Am dansat, dar am danast nu m-am incurcat, de a doua zii am avut febra, dar m-am distrat maxim, bineinteles cu berea de rigoare la bord. E dragut sa te intorci descult si cu sandalele in spate, pana la hotel fara sa te tai sau sa dai de alte chestii neplacute. A treia zii am luat parcul acela enorm la pas, deci mi-a trecut febra instant. E o liniste minunata acolo si impreuna cu umbra pomilor si mireasma florilor, pot sa spun ca mi-am incarcat bateriile. Desii micute si modeste mi-au placut si Acvariul si Delfinariul. Plaja aici este super. Nisipul fin si apa mica. Seara am iesit la o terasa super draguta cu perne colorate si muzica in surdina. Ultima zii a fost excelenta. In Balcik a fost de vis cu gradinile de flori si castelul. Aici pozele vorbesc. Mi-a placut si la Cap Kaliakra imbinarea aceea dintre piatra si mare. Superb. Si… din pacate am ajuns acasa… ca tare asi mai fi stat… Memorabila… Offf…

Toata admiratia pentru Daniela (insotitor de grup) ca a vrut sa ne impace pe toti, dar si pentru povestea ei de viata. Bogdan (sofer autocar se stie :D) esti de milioane si un profesionist. Felicitari organizatorilor pentru imbinarea reusita a obiectivelor cu timpul de relaxare. Adriana (coleguta mea de bancă :D ) ma bucur nespus ca te-am cunoscut. Esti minunata. Mi-a placut intregul grup desi nu am reusit sa ii cunosc chiar pe toti. Sunteti minunati sunt convinsa. Sper din tot sufletul sa ne revedem si cu alta ocazie.

Va pupicesc… :*
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Liliana Nedelcu din Miercuri, 29 August 2018, 16:44
Buna ziua,

Pentru prima data intr-o excursie cu Singles Camp...
De fapt eu m-am inscris mai intai in excursia din Maroc, octombrie...si pentru ca eram curioasa cum se desfasoara, ulterior am facut inscriere si pentru excursia la Varna, ca sa-mi fac o idee.
Ideea a fost buna. Mi-a placut.
A fost o atmosfera frumoasa pe tot parcursul calatoriei.
Cazarea foarte buna in Varna, iar locurile vizitate, foarte frumoase. Mi-a placut in mod special Nessebar-ul pe care nu-l mai vazusem.
Bogdan, soferul, bun profesionist si de treaba.
Cu Daniela, insotitoarea de grup, m-am imprietenit deja.
Cu colega de camera(desi nu am avut preferinte), doamna Mirela, m-am inteles perfect.
In concluzie, am mari sperante pentru octombrie in Maroc.
Va doresc toate cele bune,

Liliana
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: danieladimitrescu din Miercuri, 29 August 2018, 22:17
 Multumesc participantilor la excursia Varna Nessebar Balcik, multumesc pentru impresii.Eu voi tine mereu cont de parerile participantilor.As vrea sa fac mici remarci, poate vor fi de folos.In legatura cu banii de parcare, fiind bani pentru plata parcarii fara decontare in agentie am rugat sa stranga fetele ba mai mult a venit chiar Bogdan sa rezolve.Plimbarea cu vaporasul s-a achitat individual, parcarea avea acelasi regim, era aferent optionalei.
 Regret ca nimeni nu a amintit ca la Cap Kaliakra intrarea oficiala era de 3 leva, dar eu m-am inteles cu cel de la intrare sa achite fiecare 1 leva pentru ca nu vrem bilet.Acolo nu opera discount de grup.
 Intarzierea ghidului la Balcik s-a datorat faptului nu ca am stat la masa, ci pentru ca am oferit benevol grupului care a vizitat castelul , explicatii, apoi am intervenit pentru grabirea notei de plata la restaurant pentru alti colegi si in fine am fugit sa achit parcarea pentru autocar.
 Pentru cele 20 min mi-am cerut scuze la microfon.
 Dar e normal sa pui la zid omul care a cautat sa faca totul pentru o excursie frumoasa.
 In legatura cu termele romane va amintesc ca in ziua in care am ajuns la Varna fiecare a fost atat de grabit sa faca ce vrea, sa manance si mai ales plaja a produs un asa miraj caci cu greu am putut arata grupului care s-a tinut aproape de mine , corabia piratilor, solicitand sa lasam soarele sa se domoleasca si sa dau intalnire celor ce vor sa vada termele la ora 20 in fata cismelei cu dragoni.
  Am reusit sa arat termele numai celor interesati care m-au insotit.Apoi in parcul central in cele 2 zile toti au trecut de cateva ori pe langa 2 indicatoare maro cu scris alb Therme romane 0.400 m si 0.700 m.
  Eu sunt un om de buna credinta si provin din structuri din care am invatat sa fac lucrurile corecte.
  Ma gandesc acum ca Gigi are o mare dreptate cand apreciaza formarea de grupuri mici.
  Sper ca cei carora le-a placut excursia sa-i revad si in altele in care eu voi fi insotitor de grup.
   Va doresc insa tuturor toate cele bune!

Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: admin din Joi, 30 August 2018, 09:27
Daniela, intradevar in grupuri de mai mici dimensiuni altfel se socializeaza, alta este posibilitatea ta de insotitor de grup de interactiona cu toti participantii. Dar nu este un sine qua non pentru omogenizarea grupului. De altfel o calitate si o stare foarte importanta pentru obtinerea unui interes comun al participantilor. Am avut grupuri de 40 persoane in care toata lumea a fost parca aleasa sa fie impreuna, am avut insa si grupuri de 8, in care abia am asteptat sa se termine excursia...Ceea ce mi se intampla rar, imi plac locurile, imi place sa calatoresc, sa intalnesc oameni...

Asa cum ti-am explicat si cum te-am..."avertizat" de la inceput, o sa intalnesti o varietate mare de profile de oameni. Cu diferite stiluri de a se distra, de a percepe o calatorie, cu grade diferite de interes pentru cultura, istorie, religie...Apoi ca o sa dai de oameni care o sa te placa de cand te vad, te apreciaza, iti inteleg si respecta efortul. Si de altii care se uita la tine pe sub gene, care iti cauta cusururi, carora indiferent ce le oferi, tot suparate pe tine sunt. Fara motiv...dar uneori strident afisat. Nu te supara si nu-ti consuma energia inutil, nu ai solutii pentru acestia din urma, in primul rand pentru ca le lipseste doza de intelegere si in al doilea rand capacitatea de a se bucura. Poti sa faci si pe clovnul, nu ai cum sa le rupi si macar un zambet. Nici ei nu se pot bucura pe ei...Si atunci cauta vinovati pentru asta. Daca toti ceilalti o iau la dreapta si ei la stanga, tu esti de vina ca atunci cand vor sa o ia la dreapta nu mai gasesc cararea...Tot tu esti de vina pentru ca ceea ce au ales singuri sa faca nu le place, ca nu au citit programul si se asteptau la altceva, ca ceea ce oferi tu in plus interesant pentru ceilalti...pe ei nu-i intereseaza.

Asta era o excursie in care rolul tau de insotitor de grup era de fapt destul de redus. Importanta era aici dorinta grupului de a se relaxa, de a se distra, de a socializa. Aici nu aveai cum interveni... Puteau sa aleaga intre a vizita si doar a se plimba, de a face plaja, baie...Aveau cadru, locuri faine, un hotel foarte bun, un grup din care sa-si aleaga un mai mic sau mai mare nucleu cu care sa se distreze. Nu aveau nevoie de tine ca parghie de interactiune, asta in conditiile in care se incadreaza in profilul pe care il anuntam noi pentru participare la SC: sociabil, comunicativ, tolerant, intelegator, cu respect fata de cei din jur si nu in ultimul rand fata de insotitorul de grup. Noi in SC oferim un mediu filtrat, un loc comod, placut, in care oamenii sa se poata cunoaste, sa se poata simti confortabil, sa se poata distra, relaxa...Cine nu intelege asta si ne cere altceva, imi pare rau, dar nu au citit care este tinta proiectului nostru.

Ce am inteles eu de aici si de la cei care mi-au scris referitor la aceasta excursie, este ca lumea s-a distrat si simtit foarte bine. Ca s-au organizat pentru actiunile de zi si pentru cele de seara in grupulete, ca s-a dansat, ras, facut plaja...Dar ca au fost 2 persoane care nu si-au gasit locul in grup, au vrut altceva, au avut mereu comentarii, ca nu ti-au acordat respectul pentru efortul de a oferi cat mai multe. Stai linistita, nu e din cauza ta, nu ti se intampla doar tie, ci si mie, si Lidiei, si Dianei, si lui Gabi, si lui Iulian sa intalnim astfel de persoane. Care asa cum am mai scris de nenumarate ori, NU au ce cauta in actiuni de socializare, de grup. Nu au capacitatea de intelegere, nu sunt toleranti, au si un pic de rautate manifestata in diferite forme. Sunt foarte foarte putini, dar extrem de stridenti. Deranjeaza pe cei din jur, iti afecteaza tie ca insotitor de grup capacitatea si motivarea...Si atunci de ce sa vina cu noi?  :-[ Ii acceptam desi nu sunt in profil, le acordam chiar mai mult timp decat celorlalti, ne straduim sa le oferim cat mai mult, iar raspunsul lor este incruntatul pe sub gene, comentariile, apostrofarile. Nu avem de ce sa suportam asa ceva, pentru ca ne facem foarte bine treaba, suntem dedicati si in special  pentru ca ne implicam emotional. Stiu si pot aprecia in comparatie cu ce fac altii ca efortul si atentia noastra pentru cadrul de vacanta este cel putin triplu. Si nu e o lauda. Este o realitate pe care toti cei care inteleg turismul pot aprecia si recunoaste. Am filtrat mereu acest tip de profil, pentru ca imi doresc in actiunile noastre o atmosfera minunata pentru participanti, un loc in care sa nu existe lucruri care pot deranja.

Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Cristi Belgun din Joi, 30 August 2018, 20:05
Salut!
Excursia a fost ok. 99 % din punctul meu de vedere. Colegele care au exprimat pareri critice au dreptate-eu am platit tot ce mi s-a cerut, inclusiv parcarea , dar aritmetica..
20x 10 eurox 4,7 fac 940 lei
28 X 50 fac 1400.
Diferenta putea acoperi costurile de parcare.
Despre ghid- ar fi cazul sa invete sa nu mai spuna priamprism- in loc de priaprism; cand ghidul(niciodata nu a zis ca e insotitor) a intarziat,si l-am rugat pe sofer sa porneasca aerul conditionat inainte de a urca in masina-nu a vrut- evident pt. aface economie.
Mie imi place SINGLES  CAMP dar nu vreau sa se creada ca cele 2 colege ce au postat anterior,  nu au spus adevarul.
Titlu: Re: Vara cu plaja si distractie: Varna - Nessebar - Balcik 23 - 26 august 2018
Scris de: Gaby1234 din Vineri, 07 Septembrie 2018, 10:44
Buna ziua,

Eu am fost pentru a treia ora la Nessebar-Sunny Beach si pentru a doua oara in Varna-Balcik (prima data am fost aici tot cu Singles Camp, anul trecut) si vreau sa precizez ca, daca la anul se va mai organiza (eu sper sa se organiza pe un sejur mai lung de 4-5 nopti) voi participa din nou la aceasta excursie, pentru ca: hotelul a fost foarte bun, programul lejer, si nu in ultimul rand, prezentarile lui Daniela a obiectivelor vizitate, si nu numai a obietivelor vizitate, au fost la superlativ.

O zi frumoasa!

PS: am uitat de Bogdan, care pe langa abilitatile lui de a sofa foarte bine, pot spune ca s-a integrat foarte bine in grupul nostru.